1 Mai a încetat demult să mai fie o sărbătoare a drepturilor cîştigate de către muncitori, întrucît nu este nimic de sărbătorit (şi s-a transformat într-o sărbătoare a primăverii cu mici şi bere). ”Lupta de clasă” care a marcat secolul XX, s-a sfîrşit prin revolta oamenilor muncii împotriva propriilor "victorii", care s-au dovedit a nu fi recompense binemeritate, ci cadouri otrăvite. Eliminarea competiţiei de pe piaţa muncii prin transformarea statului în unic angajator - singura situaţie de monopson pe piaţa muncii cunoscută în istoria modernă -

Nefericit moment şi-au ales ecologiştii români să protesteze împotriva încălzirii globale. Pe un frig năprasnic cîţiva tineri s-au strîns în faţa Palatului Parlamentului pentru a susţine lupta împotriva “evidentelor” schimbări climatice [1] . Viitorul planetei, susţin ecologiştii, este pus în pericol de creşterea concentraţiei de CO2 în atmosferă, ce are ca efect încălzirea planetei.

În secolul XIX, economiştii făceau distincţie între întreprinzător, cel care acţionează, şi cel care îi pune la dispoziţie resurse, capitalistul. Probabil această clasificare a fost inspirată de mecenatul destul de răspîndit în perioada Renaşterii. O clasificare similară este necesară şi în prezent, dar după un criteriu diferit: relaţia cu statul. Astfel, se pot evidenţia cîteva categorii de indivizi care acţionează economic, "întreprinzătorul", "corporatistul" şi "omul de afaceri", a căror delimitare este esenţială pentru scopul articolului.

Vacanţa de iarnă este timpul pentru cadouri, colinde, pentru întîlnirea cu cei dragi, pentru poveşti la gura sobei şi depănat amintiri, pentru vin fiert cu scorţişoară şi cozonac cald. Vă propun să lecturaţi trei poveşti, ţesute în jurul pildelor unor economişti celebri, din secolele trecute. Deşi sînt rodul imaginaţiei, istorioarele descriu fenomene ce au avut şi continuă să aibă o influenţă covîrşitoare asupra vieţii oamenilor. Sper că ceea ce veţi lectura în continuare vă va reaminti cu placere de poveştile pe care le citeaţi în copilărie, lângă brad, dincolo de învăţămintele economice - de manual - ale expunerii.

Scopul existenţei sindicatelor şi a patronatelor este unul pur economic, nicidecum unul social; protejarea privilegiilor împotriva competitorilor, împotriva noilor întreprinzători şi a salariaţilor tineri a reprezentat dintotdeauna principala motivaţie a existenţei breslelor, ghildelor, sindicatelor şi a asociaţiilor profesionale. Dreptul de asociere, inclusiv în organizaţii sindicale sau patronale, este o condiţie a libertăţii şi nu permite nimănui încălcarea libertăţilor altor oameni, dar, în prezent, cu sprijinul discreţionar al aparatului de stat, tocmai acesta este rezultatul.

Toate promisiunile electorale au un element comun, acela că statul poate oferi diferite ajutoare, facilităţi, subvenţii  şi, astfel, va creşte nivelul de trai al cetăţenilor. Dar, pentru orice distribuire de resurse, statul este nevoit să colecteze sumele corespunzătoare (prin natura sa nefiind capabil să creeze valoare adaugată). Forţa acestor promisiuni are însă la bază un mit întreţinut de politicienii socialişti, potrivit căruia firmele sînt cele care plătesc impozitele, cetăţenii nefiind afectaţi direct. Dar, la o analiză mai atentă, se va observa cu uşurinţă că aceasta este o credinţă greşită.