Discuţia pe care încerc s-o deschid aici nu priveşte nicicum practica politică liberală. Au existat şi există în politica românească formaţiuni care au în denumirea lor, în programele şi în practica lor efectivă o legătură cu liberalismul. Imediat după 1989, prin reacţie la monopolizarea sistemului politic şi social de către partidul comunist, liberalismul a avut o influenţă sensibilă asupra minţilor oamenilor din România. Discursul de tip liberal este, după 1989, indiscutabil prezent într-o serie de scrieri din domeniul filosofiei, economiei

Pro captu lectoris habent sua fata libelli [1]. „Cărţile au un destin care depinde de capacităţile de înţelegere ale cititorilor”; în termenii de azi, am zice „de mentalităţile” cititorilor. Nimic nu se potriveşte poate mai bine cu aceste cuvinte ale autorului roman decât Histoire politique et sociale des principautés danubiennes. Cartea este, pe de o parte, un tablou al mentalităţii de la 1848 din ţările române, iar, pe de altă parte, a avut chiar ea un rol în forjarea mentalităţilor româneşti.

[Textul de faţă este parte a notelor de curs "Instituţii politice şi economice", mai 2005]

Ideea uzuală este că proprietate înseamnă un obiect (fizic) de care proprietarul poate dispune după cum crede de cuviinţă. Cu o astfel de idee în minte nu am ajunge însă prea departe în studiul teoretic al chestiunii. Esenţiale sunt relaţiile dintre indivizi. Ele privesc acţiunile pe care un individ le poate întreprinde şi felul în care ceilalţi trebuie să se raporteze la aceste acţiuni. Am dreptul să tai mingea mea în bucăţi, dar nu am dreptul să pun în ea benzină, să montez un fitil, să dau foc fitilului şi să o arunc în curtea vecină.