Piaţa comună a fost o reuşită de dimensiuni istorice. Ea a sigilat în mod durabil pacea între Germania şi Franţa şi a avut o contribuţie importantă la prosperitatea economică a ţărilor reunite în sânul ei. Dar, vai, această reuşită a zăpăcit şefii noştri de stat. Ambiţii politice nemăsurate au venit să strice sărbătoarea şi să ruineze construcţia europeană. După unificarea germană, conducătorii francezi s-au temut ca partenerul nostru de peste Rin să nu basculeze spre Est. Pentru a-l reţine în centrul Europei, ei au conceput

Bruxelles-ul vrea să înfiinţeze un Consiliu al riscurilor sistemice însărcinat cu asigurarea unei supravegheri micro-prudenţiale a sistemului financiar. În această chestiune, el se inspiră dintr-un raport al unei comisii prezidate de Jacques de Larosière, care a declarat pe bună dreptate: "băncile centrale trebuie să plaseze stabilitatea financiară mondială în centrul preocupărilor lor, pe picior de egalitate cu stabilitatea preţurilor, pentru a împiedica apariţia

Nicolas Sarkozy a promis să „deschidă peste tot” dezbaterea asupra concluziilor raportului Stiglitz, finalizat pe 14 septembrie anul trecut. A condamnat „fetişismul” PIB şi a făcut apel la construirea unor indicatori mai pertinenţi pentru a măsura bunăstarea unei populaţii. Dar astfel de indicatori se lovesc de o dificultate majoră: nimeni nu se pune de acord asupra factorilor explicativi ai fericirii. Comisia pentru măsurarea performaţei economice şi progresului social, însărcinată de preşedintele Nicolas Sarkozy să propună