Într-o lume ce se doreşte a fi tot mai democratizată - cu sau, mai degrabă, fără voia celor vizaţi - intervenţionismul global(izat) îşi dezvăluie noi şi noi faţete. Unele însoţite de agresiune, altele de compasiune şi suport financiar [1]. Aici ne vom referi doar la acea politică a solidarităţii internaţionale intitulată cu o oarecare preţiozitate asistenţa financiară externă. În cadrul acestui studiu îmi propun să ofer o analiză critică a politicilor de asistenţă financiară pe care ţările dezvoltate şi organismele internaţionale continuă să

De la decidenţii politici la funcţionarii ministeriali şi chiar până la reprezentanţii societăţii civile – mai mult sau mai puţin înregimentaţi politic – răzbate preocuparea constantă de a identifica acele măsuri menite a pune pe picioare sistemul educaţional, unul (auto)caracterizat ca şubred şi ineficient. Cum să structurăm treptele de învăţământ? Să lăsăm clasa a IX-a în ciclul gimnazial sau liceal? Ce materii ar fi mai utile elevilor? Cum să structurăm (anul acesta) examenul de bacalaureat? Iată numai câteva din problemele la care

Umilită şi săracă! Aşa s-ar putea caracteriza cea mai mare parte a pensionarilor din România! După zeci de ani de contribuţii la fondul public de pensii, aceştia au ajuns să stea, cu punctul de pensie, la mila statului şi a clasei politice. În ciuda modificărilor făcute până în prezent, sistemul de pensii se află tot mai aproape de marginea prăpastiei. Realitatea este crudă atât cu tinerii, cât şi cu cei aflaţi acum la pensie. Sistemul actual nu numai că sacrifică generaţia

Este larg acceptat faptul că şcoala reprezintă una din cele mai valoroase instituţii sociale ale umanităţii. Sistemul educaţional din România, deşi s-a aflat permanent sub emblema reformei, are în continuare profunde probleme funcţionale. Slaba capacitate a acestuia de a antrena manifestarea creativă şi acumularea de cunoştinţe în rândul elevilor este, în opinia mea, o consecinţă naturală a lipsei de stimulente şi constrângeri existente în şcolile publice. Ce ar fi greşit dacă sistemul educaţional ar funcţiona după regulile pieţei?

 Aproape în fiecare an asistăm la ample dezbateri care au ca principal subiect salariul minim. Este cunoscut că în negocierile dintre stat, confederaţiile sindicale şi cele patronale, primele două părţi fac presiuni deosebite în direcţia creşterii salariului minim garantat în plată. Argumente precum diminuarea sărăciei şi oferirea unui trai decent pentru populaţie, îi determină pe guvernanţi să considere că iniţiativa lor este cu adevărat lăudabilă. Pornind de la analiza efectelor impunerii şi creşterii nivelului salariului minim, dezideratul reducerii sărăciei este imposibil a fi atins prin controlul preţurilor.