Asocierea dintre educaţie şi relaţiile de piaţă reprezintă încă o „blasfemie” în majoritatea ţărilor lumii ale căror sisteme educaţionale sunt dominate de intervenţionismul guvernamental. Susţinătorii extinderii relaţiilor de piaţă în acest domeniu al vieţii omului şi societăţii utilizează, în mod frecvent, două argumente: unul general, de natură juridică, şi altul specific, economic. Primul se referă la dreptul pe care îl au părinţii de a se ocupa de educaţia propriilor copii, respectiv dreptul indivizilor de a-şi alege propria educaţie.

Rolul educaţiei în plan individual şi social nu constituie o descoperire a omului modern. De la educaţia realizată în conformitate cu valorile morale ale familiei – fundamentată pe alegere – până la educaţia modernă – consecinţă a coerciţiei guvernamentale, motivaţia educării a fost aceeaşi: rolul formator al educaţiei pentru individ în sine dar şi ca fiinţă socială. Ceea ce caracterizează diferit evoluţia în timp a educaţiei este transformarea procesului educaţional din activitate rezultată din interacţiunea în cadrul societăţii în...

„Mamele vor da în judecată statul român pentru prejudiciile aduse prin limitarea indemnizaţiei de creştere a copilului şi scurtarea duratei acesteia”. Aşa sună, citatul este aproximativ, ştirile referitoare la cel mai fierbinte subiect al ultimelor zile. Mai mult decât atât, mamele sunt dispuse să protesteze în faţa guvernului împotriva acestei măsuri abuzive. Chestiunea invocată merită analizată din mai multe puncte de vedere. Mi-am propus să mă limitez doar la două dintre ele.

De ceva vreme, mai întâi în spaţiul public şi, mai nou, în spaţiul media, au apărut o serie de mesaje patetice privind bunăstarea care ne-ar fi dominat vieţile dacă ar fi recuperat un miliard de euro din contrabanda cu ţigări. Din cauza contrabandiştilor, pasajele subterane promise de edili, locurile de muncă licitate ca la piaţă de politicieni şi alte benficii finanţate generos din bugetul de stat, nu pot fi realizate. Pe acest fond, suntem îndemnaţi să luptăm împotriva traficului, contrabandei, evaziunii, economiei subterane.

De la mimarea reformei proprietăţii şi până la pretinsele măsuri de sprijinire a fermierilor, guvernele de după 1990 au distrus stimulentele acumulării capitalului în agricultura românească. S-a tot vorbit în această perioadă de criză despre cât de bine ar fi fost dacă am fi avut un sector agricol puternic, competitiv. Veniturile, împuţinate, se orientează cu predilecţie către produsele destinate satisfacerii nevoilor de bază şi unde oare se obţin cele mai multe dintre aceste produse dacă nu în agricultură?

Susţinătorii intervenţionismului găsesc o mulţime de motivaţii pentru imixtiunea guvernului în economie şi societate. Nu face excepţie în acest sens pleiada de argumente în favoarea intervenţionismului în domeniul educaţiei. Atunci când argumentele economice sunt demontate, în ultimă instanţă, adepţii intervenţionismului apelează la ideea de drept. Însă, aşa cum voi argumenta, nu există un drept particular la educaţie ci doar dreptul natural al individului de a-şi utiliza propriul corp aşa cum crede de cuviinţă

Argumentele intervenţiei publice asupra educaţiei par a sugera faptul că alternativa finanţării private a educaţiei se loveşte de obstacole insurmontabile. În prezent, furnizarea educaţiei de către stat este tot mai greu de argumentat din perspectiva ştiinţei economice, dincolo de miturile dezvăluite, pas cu pas, de realitatea din şcoli şi din societate. Obiectivul acestui studiu este acela de a prezenta erorile argumentelor furnizării publice a educaţiei şi de a susţine necesitatea şi viabilitatea unui sistem bazat pe alegere şi competiţie în privinţa serviciilor educaţionale.

[Studiul de faţă are la bază secţiunea 4.1 a cărţii „Economia de piaţă: fundamentele instituţionale ale prosperităţii",
coord. Cosmin Marinescu, Editura ASE, Bucureşti, 2007]

Studiul de faţă îşi propune să aducă o serie de lămuriri asupra întreprinzătorului, în principal cu referire la locul central pe care îl deţine acesta în procesul demarării şi conducerii oricărei activităţi antreprenoriale. Necesitatea unor asemenea clarificări se justifică prin existenţa şi utilizarea, nu numai în limbajul economic, a unor interpretări eronate sau incomplete cu privire la funcţia antreprenorială şi calitatea celui care o desfăşoară. Astfel, prin întreprinzător vom înţelege proprietarul de capital care, motivat de obţinerea de profit...