Într-un text publicat în 2006 [1], Drieu Godefridi [2] se angajează într-o critică a curentului libertarian – în special a ramurii anarho-capitaliste - încadrîndu-l printre ideologiile utopice. Deși ar fi destule de spus despre înțelesul unor astfel de termeni, ca anarhism sau utopie, expunerea de față nu își propune să se transforme într-o dispută semantică. Pe de altă parte, nici nu încercăm să ridicăm la fileu probleme fundamentale ale acestui curent de gîndire – cu care, însă, vrînd-nevrînd, ne vom întîlni tangențial – ci, mai degrabă,

Cu toată agitația ultimelor decenii în ceea ce privește globalizarea, cooperarea umană, diviziunea muncii și schimburile economice au ajuns să fie cîntărite în materie de cîștiguri naționale. Ce se întîmplă cu țările mai puțin dezvoltate cînd se liberalizează comerțul? Oare acesta nu este doar un șiretlic al marilor puteri de a-și suplimenta cîștigurile în defavoarea celor mai slabi? Aceste discuții apar invariabil la masa oricăror tratative privind comerțul internațional și în disputele academice de asemenea, toate mînate de

Există o credință bine înrădăcinată printre economiști, dar mai ales în rîndurile populației, că exporturile de bunuri și servicii duc la creștere economică în orice situație. Convingerea e alimentată și de o necesitate, cu iz naționalist, de a solidariza cu producătorii autohtoni, ale căror produse sunt, se pare, insuficient promovate și susținute. Într-un articol recent [1] din New York Times, se vorbește despre situația nefavorabilă a producătorilor de textile din Portugalia [2], ale căror exporturi au devenit mai puțin competitive decît cele