Economisirea este combustibilul necesar creşterii economice. Fără economisire nu se poate acumula capital, productivitatea nu poate creşte, iar salariile şi nivelul de viaţă au de suferit. Îndatorarea externă din istoria recentă a României este produsul politicii de taxare a economisirii prin inflaţie, expansiunea creditului şi extinderea necontrolată a cheltuielilor publice. În 2009 sectorul privat s-a ajustat dramatic, cu nu mai puţin de 12% din PIB. În acest timp, situaţia financiară a guvernului s-a înrăutăţit accelerat

[Textul este extras din cartea  Împotriva curentului. Însemnări asupra crizei financiare actuale]

Ce au înţeles experţii care au studiat cauzele crizei financiare? Că maniera de înregistrare contabilă actuală şi metodele de evaluare a riscului au jucat un rol important în dezvoltarea panicii financiare. Ei consideră că folosirea valorii de piaţă a activelor financiare în evaluarea riscului investiţiei şi, mai departe, a nivelului minim de capital pe care o bancă trebuie să îl deţină, este de natură

Deşi puţină lume ştie, Georgia oferă unul din cele mai reuşite exemple de reformă economică liberală, atât din punctul de vedere al amplitudinii şi profunzimii măsurilor politice luate, cât mai ales din cel al efectelor pozitive rezultate. Povestea de succes a liberalismului în Georgia începe în 2004, la un an după schimbarea politică majoră din 2003. Înainte de acest moment, Georgia era doar una din ţările fost comuniste desprinse din fosta URSS, o ţară marcată de deficienţele ingerinţei statului în economie:

Orice criză are nevoie de (cel puţin) un vinovat. Pentru oricine încearcă să treacă în revistă rapid motivul din spatele problemelor financiare recente, vinovatul se deconspiră rapid - "activele toxice". Din moment ce "toxic" stârneşte o repulsie suficient de mare pentru ca cititorul să îşi încheie rapid lectura cu satisfacţia de a fi rezolvat rapid problema intelectuală care îl frământa, s-a creat rapid un sentiment cvasi-general de culpabilizare a celor care s-au jucat cu aceste active, inconştienţi de consecinţele acţiunilor lor.

La ordinea zilei este criza şi soluţionarea ei. Dincolo de discuţiile interminabile privind duplicitatea şi făţărnicia guvernanţilor, lipsa oricăror idei coerente de abordare a problemei şi evidenta pareză a politicii publice, spaţiul mediatic a fost ocupat de dezbaterea pro şi contra încheierii unui acord cu Fondul Monetar Internaţional. În această dezbatere, susţinătorii intervenţiei FMI afirmă că România are nevoie de un împrumut pentru a supravieţui financiar anul acesta; în plus, numai „jugul" FMI ne poate aduce...

Criticii liberali ai intervenţiei statului în economie sunt adesea acuzaţi că se rezumă doar la a... critica politicile adoptate luate de guvern, în loc să pună mâna pe pix cu un scop constructiv, acela de a propune măsuri alternative concrete. Această acuzaţie este nefondată, pentru că pentru fiecare întrebare există un răspuns liberal şi pentru fiecare decizie intervenţionistă există o alternativă liberală mai bună. Într-un articol recent pe tema crizei, ale cărei tentacule a cuprins până la urmă şi România...

Opinia publică a fost şocată de atacul armat asupra unei case de schimb valutar din Braşov, unde două persoane au fost ucise. Emoţia creată în societate a fost rapid speculată de agenţiile mass-media, care ne-au oferit o avalanşă de ipoteze, explicaţii, argumente despre cum a fost posibilă această întâmplare. Totuşi, cea mai serioasă problemă pe care trebuie să ne-o punem este cum putem evita acest gen de evenimente în viitor şi tocmai aici dezbaterea publică a dus la concluziile cel mai puţin convingătoare.

De la începutul crizei în 2007, trei tipuri de explicaţii au fost avansate constant pentru a justifica atât evidentul ciclu de tip boom-bust prin care a trecut economia în acest deceniu, cât şi soluţiile propuse pentru atenuarea efectelor şi prevenirea acestui fenomen în viitor. Argumentele oferite nu sunt însă satisfăcătoare, nici prin prisma coerenţei logice, nici prin gradul de reflectare a realităţii. Mai mult, aşa cum voi arăta, dat fiind că sunt susţinute de actori direct interesaţi în camuflarea adevăratelor cauze ale fluctuaţiilor

În acest articol caut să demonstrez că proiectul unificării monetare europene nu este justificabil teoretic şi, în esenţă, nici nu este motivat în acest fel. Apariţia euro este, istoric vorbind, ultima consecinţă majoră a intervenţiei statului asupra monedei. Politizarea monedei are la bază urmărirea sporirii veniturilor statului. Concurenţa  inter-statală duce, în ultimă instanţă, la centralizarea mondială a producţiei de monedă. Apariţia cartelurilor monetare gen UME decurge firesc din logica acestei evoluţii.

[Acest articol reia, într-o manieră mult mai succintă, ideile expuse în articolul “Brain Drain: A Management or Property Problem?”, American Journal of Economics and Sociology 67]

Migrarea creierelor (aşa-numitul "brain drain") este considerată o problemă extrem de importantă cu care se confruntă numeroase state în curs de dezvoltare, printre care şi România. Acest articol analizează originea fenomenului şi arată că cea mai mare parte a lucrărilor publicate în acest domeniu nu reuşesc să explice satisfăcător fenomenul migraţiei de inteligenţă. Noi susţinem că „brain drain" nu reprezintă altceva decât o faţetă a fenomenului obişnuit de deplasare a capitalului uman şi a procesului, mai amplu, de alocare a factorilor de producţie. Consecinţele neplăcute ale...