Instituţii şi prosperitate. De la etică la eficienţă

Citeşte capitolele disponibile online

Cartea cercetează, atât din perspectivă teoretică dar şi empirică, sursele instituţionale ale prosperităţii, în particular instituţia dreptului de proprietate, împreună cu suportul legal şi etic al acesteia. Raţionamentele economice se întregesc atunci când sunt aşezate în cadrul eticii, de vreme ce economia, dreptul şi etica sunt în mod natural corelate. Cu toate acestea, în rândul majorităţii oamenilor „de ştiinţă" există credinţa că este imposibilă o teorie obiectivă a dreptăţii bazată pe principii etice universale. Obsedat de paradigma maximizării, scientismul neoclasic din teoria economică pretinde că subiective sunt nu doar scopurile şi mijloacele acţiunii umane, ci orice altceva.

Problema este că, în absenţa validării etice obiective, judecăţile asupra eficienţei devin irelevante ştiinţific şi nefaste pentru credibilitatea instituţiilor fundamentale, cum este legea, de exemplu. În lumea reală, guvernată de politici generatoare de avantaje pentru unii şi dezavantaje pentru alţii, conceperea de soluţii Pareto optimale este, evident, imposibilă. În acest caz, problema devine „eficienţă da, dar pentru cine?".

Faptul că absenţa proprietăţii private este sinonimă cu imposibilitatea calculului economic atrage consecinţe profunde în planul sistemelor economice şi al politicilor publice. Este vorba, de fapt, de reluarea argumentului misesian al imposibilităţii calculului economic în socialism şi de actualizarea acestuia în cazul sectorului public, ca insulă de socialism a oricărei economii de piaţă. De unde, prin extrapolare, şi spectaculoasele teoreme de „imposibilitate": imposibilitatea formulării de criterii ale eficienţei independente de etica drepturilor de proprietate, imposibilitatea planificării raţionale în socialism, imposibilitatea impozitării „neutre", imposibilitatea limitării sferei etatiste datorită logicii electorale a democraţiei politice etc.