Educaţia, între birocraţia şcolară şi libertatea de a alege
Cosmin Marinescu
Am văzut adolescenţi care, fără să ştie poate nimic despre principiile libertăţii, îndeamnă la educaţie liberă prin sloganul de pe tricourile lor: "Nu lăsa şcoala să-ţi strice educaţia". Însă şcoala de azi este apanajul exclusiv al statului, de unde şi logica reformistă a sloganului. "Educaţia în stradă", care a umplut astăzi ecranele televizoarelor, nu ilustrează decât eşecul modelului actual al şcolii româneşti, al centralismului statal în educaţie. Problema educaţiei nu poate fi rezolvată cu mai mulţi bani de la bugetul statului. Mai mult nu înseamnă mai bine, nici măcar în privinţa bugetelor şcolare. În educaţie, nu banii lipsesc, ci piaţa pe care aceştia să circule, prin stimulente antreprenoriale, concurenţă între şcoli şi responsabilitate morală.
În prezent, aproape toate sistemele educaţionale sunt dominate şi structurate de reguli ce reflectă voinţele organismelor guvernamentale, care finanţează şi administrează educaţia formală, devenită astfel o educaţie de stat. Din acest punct de vedere, educaţia formală asigurată de către guvernele democratice ale celor mai dezvoltate ţări nu diferă fundamental, în concepţie şi rezultate, de sistemele educaţionale moştenite de ţările foste socialiste; în cazul acestora din urmă, asigurarea serviciilor educaţionale indica existenţa monopolului absolut al statului în educaţie, şcoala fiind mijlocul prin care partidul unic îşi consolida idealurile comuniste, producând mentalităţi egalitariste şi colectiviste. De altfel, istoria implicării (dominaţiei) puterilor publice în educaţie, atât în cazul sistemelor politice totalitare cît şi în democraţiile occidentale, arată că, de-a lungul timpului, şcoala publică a fost în mâna puterii politice un instrument folosit pentru a insufla (impune) anumite valori ideologice celorlalţi.
Începând de prin 1840, în America s-a desfăşurat o campanie de înlocuire a sistemului particular, divers şi extins, cu un sistem al aşa-numitelor şcoli gratuite, de fapt, şcoli în care părinţii sau alte persoane achitau indirect costurile, prin impozite, în loc să le achite direct prin taxe şi cotizaţii. Potrivit lui E.G. West, care a studiat în detaliu dezvoltarea rolului statului în învăţământ, această campanie nu a fost condusă de părinţi nemulţumiţi, ci "în primul rând de profesori şi oficiali guvernamentali". în Marea Britanie, ca şi în Statele Unite, învăţământul era aproape universal înainte ca guvernul să preia controlul. Profesorul E. G. West a menţionat subtil că în Marea Britanie guvernul a preluat controlul, la fel ca şi în Statele Unite, ca urmare a presiunilor profesorilor, administratorilor şi a intelectualilor „bine intenţionaţi”, mai degrabă decât a părinţilor. El încheie spunând că prin preluarea controlului de către guvern, calitatea şi diversitatea din învăţământ au scăzut.
În învăţământ, părinţii şi elevii sunt consumatorii, iar profesorul, administratorul şcolar şi planificatorul educaţional sunt prestatorii de servicii educaţionale (producătorii). Argumente îndoielnice din punct de vedere ştiinţific, dacă nu chiar profund eronate - argumentul efectelor externe (al externalităţilor)[1], cel informaţional, argumentul privitor la eşecul pieţei de capital şi motivaţiile egalitariste sau argumentul egalităţii de şanse – au făcut ca intervenţia publică în educaţie să aibă ca rezultat centralizarea statală a organizării sistemului educaţional şi a procesului de învăţământ. Acest fenomen a însemnat apariţia de unităţi şcolare specifice „educaţiei în masă”, reducerea posibilităţii consumatorilor de a alege şi amplificarea comportamentului oportunist şi discreţionar al producătorilor birocratizaţi.
Profesorii, administratorii şi oficialii sindicali nu sunt cu nimic diferiţi de ceilalţi oameni din societate. Totuşi, interesele lor ca profesori, ca administratori, ca oficiali sindicali sunt diferite de interesele lor ca părinţi şi, mai ales, de interesele părinţilor pe ai căror copii îi educă! Interesele lor pot fi satisfăcute printr-o mai mare birocratizare şi centralizare statală, evoluţie care se realizează în detrimentul satisfacerii intereselor contribuabililor şi ale părinţilor.
Considerând că educaţia de stat are calitatea unui „bun public”, modul de finanţare prin impozite şi nu prin venituri obţinute din schimburi voluntare determină, la nivelul cererii, separarea între valoarea serviciilor, în viziunea cetăţenilor, şi costul acestora. Astfel, finanţarea publică a educaţiei comportă contradicţii economice insurmontabile. În cazul educaţiei publice, „liberul acces” dă consumatorilor o falsă iluzie de gratuitate şi încurajează consumul până la saturaţie (demonstrat fiind faptul că nici măcar în domeniul educaţiei mai mult nu înseamnă mai bine). Aceasta împiedică cunoaşterea directă a valorii economice a serviciilor educaţionale. Apoi, consumatorii nu îşi pot exprima direct preferinţele alegând, ca în cazul majorităţii bunurilor, acele prestaţii care indică cel mai bun raport cost-calitate, ci doar indirect, prin intermediul mijloacelor de acţiune politică (vot, manifestaţie, boicot, sindicat etc.). Imposibilitatea relevării preferinţelor reprezintă în general o sursă de ineficienţă la nivelul consumului. De asemenea, tot la nivelul cererii are loc separarea între beneficiari şi plătitori.
Funcţionarea oricărui sistem educaţional se bazează pe existenţa a trei mari actori: plătitorii, consumatorii şi furnizorii serviciilor educaţionale. Separarea consumatorilor de servicii educaţionale de cei care plătesc pentru acestea atrage, cel puţin teoretic, posibilitatea manifestării unor tensiuni cu privire la cantitatea de servicii educaţionale pe care consumatorii o doresc în comparaţie cu cea pe care contribuabilii sunt constrânşi să o plătească. Acest argument trebuie, totuşi, să ia în considerare faptul că mulţi consumatori de servicii educaţionale sunt în acelaşi timp şi plătitori. Chiar în condiţiile recunoaşterii importanţei acestei reuniuni de segmente sociale, ignorarea conceptului de „alegere” în educaţie echivalează cu ignorarea preferinţelor plătitorilor şi consumatorilor de educaţie, în favoarea preferinţelor furnizorilor de servicii educaţionale. Astfel, sistemele educaţionale de stat reprezintă instituţionalizarea alegerii către cei care nu sunt nici plătitorii, nici consumatorii ai serviciilor educaţionale. Această modalitate de organizare constituie consecinţa acceptării (nejustificate, nici economic, nici etic) a rolului absolut pe care statul îl joacă astăzi în domeniul educaţiei.
Monopolul statului în domeniul educaţiei, dincolo de subminarea şi deturnarea ideologică a minţilor celor mai tineri membri ai societăţii, echivalează cu următoarele consecinţe:
1) standardizarea, creşterea uniformizării serviciilor şcolare[2]. Ca în toate celelalte sectoare, cererea de servicii şcolare derivă de la populaţie şi se caracterizează printr-o mare varietate. Această nevoie de varietate provine din însăşi marea diversitate a preferinţelor, a veniturilor şi a condiţiilor particulare ale familiilor (talente, localizare geografică etc.). Într-un sistem de piaţă, această realitate dă naştere la o imensă diversitate a bunurilor şi serviciilor. În cadrul sectorului public, logica finanţării publice şi a controlului administrativ nu permite administraţiei publice să răspundă şi să favorizeze această diversitate. În general, cantitatea şi calitatea serviciilor şcolare converg spre nivelul unic corespunzător preferinţelor, venitului şi particularităţilor alegătorului median.
2) posibilitatea puterii publice de discriminare. Într-un sistem de piaţă, serviciile şcolare ale unei anumite şcoli se vor vinde la acelaşi preţ, toţi consumatorii plătind la fel pentru o calitate dată. Invers, graţie finanţării publice şi dublei taxări a clienţilor şcolii private, legislatorul, în mod arbitrar, asimilează cumpărătorilor preţuri diferite. Familiile cu venituri peste venitul median vor plăti, prin impozitare, un „preţ” fiscal superior celui suportat ce contribuabilii ale căror venituri sunt inferioare venitului median. Această situaţie este inerentă, de altfel, procesului de scrutin majoritar, a cărei manifestare echivalează, în mod necesar, cu redistribuirea avuţiei în societate.
3) cumpărătorul / cetăţeanul se găseşte forţat să ”achiziţioneze” serviciile şcolare pe care le oferă monopolul public. El va obţine output-ul standard care i se oferă, deoarece producătorul public îşi produce output-ul în bloc, în timp ce organizarea de piaţă oferă unităţile de produs la diferite preţuri. Acest context instituţional conferă producătorilor publici putere de discriminare, datorită imposibilităţii alegerii unui sistem alternativ de producere a serviciilor educaţionale. De aceea, alocarea politico-birocratică a resurselor, care echivalează prin definiţie cu ignorarea criteriilor elementare de eficienţă, va avea drept consecinţă apariţia discriminărilor între cetăţeni. Astfel, familiile se găsesc în imposibilitatea de a-şi regla consumul de servicii şcolare în funcţie de costul acestora. Dacă „preţul” (fiscal) este prea ridicat, consumatorii de servicii educaţionale nu vor putea să-şi modifice comportamentul de consum fiindcă nu se pot orienta către un ofertant concurenţial, decât dacă acesta există şi dacă ei îşi permit să suporte taxarea suplimentară.
În condiţiile acestor ineficienţe, ce poate fi greşit în încurajarea alegerii şi competiţiei în educaţie? Este corect ca părinţii să aibă dreptul de alegere a şcolii pe care o consideră mai bună pentru copilul lor? Atunci, cum poate fi interpretată posibilitatea ca anumite şcoli (mai puţin solicitate) să-şi închidă porţile deoarece consumatorii de servicii educaţionale îşi orientează solicitările către alte şcoli? Astfel, concurenţa între şcoli va conduce la îmbunătăţirea calităţii programelor analitice şi cursurilor academice? În cele ce urmează, voi lua în considerare patru argumente majore a căror corelare va furniza numeroase motivaţii pentru încurajarea alegerii.
Primul argument se sprijină pe afirmaţia că părinţii au dreptul fundamental de a decide asupra problemelor legate de copilul lor. Există câteva convenţii şi declaraţii internaţionale care susţin această idee. De exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1948 stabileşte că: „...părinţii au dreptul prioritar să aleagă felul educaţiei pe care o va primi copilul lor.” De asemenea, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „...în exercitarea funcţiei de educare şi predare, statul va respecta dreptul părinţilor de a asigura acea educare şi predare în conformitate cu convingerile lor filozofice şi religioase.”
Al doilea argument în justificarea alegerii în educaţie ar fi acela că părinţii sunt mai capabili să aleagă o şcoală care să se potrivească mai bine nevoilor copilului lor. De altfel, acest lucru este şi stabilit în diferite acte sau convenţii, pe baza faptului că părinţii cunosc cel mai bine nevoile copiilor lor, cu siguranţă mai bine decât administratorii şi teoreticienii educaţionali, „mai bine chiar decât cei mai buni profesori ai noştri”, aşa cum susţine Milton Friedman. În general, părinţii au atât un mai mare interes în educarea copiilor lor, cât şi o mai profundă cunoaştere a posibilităţilor şi nevoilor acestora decât oricine altcineva. Reformatorii sociali, şi în special reformatorii educaţionali, pornesc de la premisa nefastă că părinţii, în special cei săraci şi mai puţin educaţi ei înşişi, nu sunt interesaţi de educaţia copiilor lor şi nici nu au competenţa de a decide şi alege pentru ei[3].
Cel de-al treilea argument în susţinerea alegerii şcolii vine din ideea că o creştere a implicării părinţilor va conduce la un efect benefic asupra modului în care copilul percepe şcoala şi asupra motivaţiei acestuia. Puţini contrazic faptul că interesul crescut al părinţilor în educaţia copiilor lor este, de regulă, folositor în activitatea şcolară a copilului. În cele din urmă, apare următoarea problemă: dacă părinţii pot să aleagă alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa copiilor lor[4]. În societăţile liberale moderne, oamenii păstrează valori dintre cele mai diverse în materie de religie, morală sau... estetică. Tocmai această diversitate reflectă libertatea pe care societatea modernă o caută şi o favorizează. , de ce să nu poată alege şi şcoala în care aceştia să studieze?
Un al patrulea argument al alegerii în educaţie constă în credinţa că existenţa unui mediu concurenţial, în care şcolile să funcţioneze va contribui la îmbunătăţirea calităţii şi creşterea diversităţii serviciilor educaţionale. Conceptul de piaţă în domeniul educaţiei este unul de mare influenţă în prezent, dar alegerea unei şcoli nu poate fi similară, în mod nemijlocit, cu actul de cumpărare a unui bun obişnuit. Spre exemplu, producătorii de ape minerale îşi cheltuiesc o mare parte din buget pe publicitate, în încercarea de diferenţiere a produsului lor de produsele similare ale concurenţilor. Există numeroase temeri că, odată cu creşterea competiţiei în educaţie, s-ar putea distorsiona modul în care funcţionează şcolile, mai degrabă către creşterea interesului pentru strategiile de marketing şi o mai mare preocupare pentru imagine, de multe ori în detrimentul performanţelor şi experienţelor şcolare ale copiilor. Dar produsul educaţional diferă esenţial faţă de apa minerală. Pentru acest produs calitatea este măsurabilă - câteva teste ştiinţifice care pot consta în analize chimice, gust etc. - dar la copii, din fericire, este mult mai dificil.
Problema organizării sistemului educaţional pe principiile pieţei libere reprezintă una din pledoariile esenţiale ale „austriacului” Murray Rothbard (For a New Liberty, 1979) în favoarea educaţiei într-o societate de oameni liberi. Argumentele acestuia se întemeiază, în general, pe relevanţa analizelor comparate între sistemul educaţional formal (învăţământul) şi numeroasele modalităţi informale de educare ce există în orice societate, în ceea ce priveşte identificarea criteriilor necesare reformării sistemului educaţional actual.
În spiritul expunerii rothbardiene, să luăm în considerare, de exemplu, structura actuală a industriei publicistice şi de mass-media, subliniind faptul că ziarele, revistele, cărţile, radioul şi televiziunea reprezintă, alături de educaţia formală, unele dintre cele mai importante forme de educaţie. Existenţa unei pieţe libere a mass-mediei, aşa cum se întâmplă în general în ţările democratice cu un grad înalt de libertate individuală, echivalează cu existenţa unei structuri variate de materiale publicistice, de informare şi educare a consumatorului de presă, structură diversificată ce satisface multitudinea de gusturi şi dorinţe ale publicului: există ziare liberale, conservatoare, şi de orice altă orientare ideologică; există numeroase publicaţii ştiinţifice şi emisiuni specializate, numeroase modalităţi de informare şi creaţii culturale dintre cele mai diverse. Funcţionarea unei asemenea pieţe extrem de complexe înseamnă, în mod fundamental, „alegere” şi „competiţie”.
Conceptele de „alegere” şi „competiţie” reflectă fenomene corelate ontologic într-un sistem complex de interdependenţe. Manifestarea liberă a opţiunilor individuale din partea consumatorilor unui produs (educaţional) reclamă, în mod necesar, manifestarea competiţiei atât între furnizori, cât şi între doritorii acestui produs. Pe piaţa liberă, întreprinzătorii de succes sunt cei care anticipează cât mai corect configuraţia şi intensitatea preferinţelor consumatorilor pentru a-i deservi cât mai bine. Progresul umanităţii s-a întemeiat pe funcţionarea sistematică a unei astfel de mecanism al profitului/succesului şi falimentului/erorii: posibilitatea de alegere din partea consumatorilor îi aşează pe întreprinzători în competiţie, ceea ce îmbunătăţeşte gradul de satisfacere a preferinţelor publicului.
Rothbard arată că în absenţa monopolizării etatiste a educaţiei formale ar apărea o situaţie asemănătoare cu cea a pieţei industriei publicistice, adică o „piaţă a şcolilor”. În acelaşi cadru de analiză comparată, ce s-ar putea spune despre intenţia guvernamentală de alocare a banilor contribuabililor pentru iniţierea unui lanţ de reviste sau ziare publice, urmată de introducerea obligativităţii tuturor persoanelor să le citească? O asemenea propunere este, desigur, şocantă, deşi este vorba exact de regimul pe care, în timp, guvernul l-a instituit în şcoli. Dacă presa publică obligatorie reprezintă un atentat la libertatea presei, atunci libertatea şcolilor nu este la fel de importantă ca cea a presei? Nu sunt amândouă surse vitale de informare şi educare, pentru libera cercetare şi căutare a adevărului?
În România zilelor noastre, la douăzeci de ani de la destrămarea regimului comunist, şcoala ascultă la fel de mult de comenzile de la centru; profesorii sunt plătiţi la fel (de uniform), adică în lipsa oricăror criterii de diferenţiere prin competenţe; manualele şcolare au rămas anchilozate în principiul lecţiei „gata de memorat”; elevii îşi caută devenirea, pe bună dreptate, în educaţia informală, descătuşată de explozia media şi a internetului; „6% din PIB pentru educaţie” a fost parcă dintotdeauna leitmotivul eşecului, cu iluzia că, dacă ar deveni mai mare peste noapte, bugetul statului ar înceta să mai fie „gaura neagră” a banilor contribuabilului; în sfârşit, şcoala românească este mai degrabă instituţia ministerului şi a profesorului, decât una a elevului şi a familiei, care ar trebui să fie adevăraţii ei beneficiari.
Situaţia cu care ne confruntăm în prezent şi deficienţele acumulate în trecutul recent demonstrează eşecul modelului actual al şcolii româneşti, al centralismului statal în educaţie. Problema educaţiei nu poate fi rezolvată cu mai mulţi bani de la bugetul statului. Mai mult nu înseamnă mai bine, nici măcar în privinţa bugetelor şcolare. În educaţie, nu banii lipsesc, ci piaţa pe care aceştia să circule, prin stimulente antreprenoriale, concurenţă între şcoli şi responsabilitate morală.
Problema fundamentală a şcolii româneşti ţine de imposibilitatea ca sistemul centralizat al educaţiei de stat să se adapteze la sistemul descentralizat, concurenţial, al pieţei muncii. Nu administratorii şi birocraţii şcolari ori politicienii trebuie să spună de ce calificări şi competenţe profesionale are nevoie economia, ci numai piaţa.. Altfel, educaţia este scoasă din sfera mijloacelor economice şi transplantată, prin centralizare educaţională, adică prin solidaritatea forţată a impozitării, în mijloc de prezervare a status-quo-ului statal…
Programul politic aflat în prezent la putere ne spune că importantă este finanţarea elevului şi nu a şcolii, deoarece „calitatea educaţiei contează mai mult decât tipul furnizorului acesteia”. În acest caz, soluţia automată ar trebui să fie introducerea voucherelor pentru educaţie, ca mecanism menit să potenţeze concurenţa dintre furnizorii de servicii educaţionale, publici şi privaţi. Dincolo de pericolul iluziei întreţinute de Milton Friedman – că şi pe bani publici s-ar pune în mişcare o piaţă adevărată, ce ar putea fi greşit în încurajarea alegerii şi concurenţei în educaţie?!
Este, bineînţeles, o întrebare retorică, ce nu necesită a invoca dreptul fundamental al părinţilor de a decide asupra aspectelor din viaţa copiilor lor. Până şi convenţiile internaţionale susţin acest „drept natural”: de exemplu, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului arată că: „...părinţii au dreptul prioritar să aleagă felul educaţiei pe care o va primi copilul lor”, iar Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că „...în exercitarea funcţiei de educare şi predare, statul va respecta dreptul părinţilor de a asigura acea educare şi predare în conformitate cu convingerile lor filozofice şi religioase.”
Iar dincolo de ceea ce este „drept” stă chiar „eficienţa”: părinţii sunt cei mai capabili să aleagă şcoala se potrivită copilului lor. Ei cunosc cel mai bine nevoile copiilor lor, cu siguranţă mai bine decât birocraţii şi teoreticienii educaţionali. Părinţii au atât un mai mare interes în educarea copiilor lor, cât şi o mai profundă cunoaştere a posibilităţilor şi nevoilor acestora decât oricine altcineva. Reformatorii din educaţie pornesc de la premisa nefastă că părinţii nu sunt interesaţi de educaţia copiilor lor şi nici nu au competenţa de a decide şi alege pentru ei. În realitate însă, atunci când statul ar elibera educaţia din frâiele monopolului său, până la nivelul absolut al demnităţii familiale, părinţii ar fi cei mai buni „inspectori şcolari” ai copiilor lor, continuu omniprezenţi şi individual informaţi. Iar în acest context, homeschooling-ul apare drept forma naturală, firească, de renaştere a familiei prin şi odată cu educaţia liberă.
Aici, educaţia liberă înseamnă libertatea de alegere, care fiinţează drept concept esenţial al oricărei reforme. Educaţia nu se face într-o manieră unică şi indiscutabilă, fapt ce implică, în mod natural, diversitatea serviciilor educaţionale. Aşadar, educaţia bazată pe alegere şi competiţie este un rezultat normal şi de dorit. Căci altfel, şcoala nu poate spera că va conduce la libertate, autonomie şi responsabilitate în societate, fără a dobândi mai întâi ea însăşi aceste virtuţi.
Textul de faţă este o variantă prescurtată a studiului "În favoarea alegerii şi competiţiei în educaţie", publicat iniţial în volumul Educaţie economică: actualitate şi perspective, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
[1] Şcolarizarea generează – ca şi apariţia unui nou model de automobil – unele beneficii non-piaţă (psihice, non-monetare). Când copii mei devin buni cunoscători ai scrierilor lui Shakespeare sau ai mecanicii cuantice, rezultatul constă în obţinerea de admiraţie şi gratitudine din partea prietenilor lor, însă situaţia generează şi un efect opus, de inferioritate culturală şi informaţională. În acelaşi fel, noul model de automobil pe care mi l-am procurat poate produce plăcere, ca apreciere estetică, sau invidie celor din vecinătatea mea. După cum arată David Friedman, în legătură cu şcolarizarea problema fundamentală poate fi formulată în maniera următoare: a realiza construirea sistemelor de învăţământ în funcţie de efectul indirect şi incert al şcolarizării asupra unui anumit terţ, mai degrabă decât în funcţie de efectul direct şi cert asupra celor şcolarizaţi, înseamnă acelaşi lucru cu a realiza design-ul automobilelor în funcţie de evaluările oricărei persoane, mai puţin ale cumpărătorilor şi deţinătorilor acestora.
[2] De asemenea, monopolul public asupra educaţiei favorizează nivelarea oricăror diferenţe existente în performanţele profesionale şi realizările didactice şi ştiinţifice. Aceste diferenţe nu se regăsesc, sub nici o formă, în remunerarea principalului factor de producţie al domeniului, cadrul didactic. Spre deosebire de majoritatea domeniilor vieţii sociale, remunerarea profesorilor în toate sistemele educaţionale de stat este stabilită birocratic şi continuă să rămână uniformă, în ciuda tuturor contraargumentelor economice.
[3] Aşa cum susţinea John Stuart Mill, „cei needucaţi nu pot fi judecători competenţi asupra educaţiei”. Însă acest argument pare să justifice parcurgerea sistemului educaţional public de către cel mult o generaţie. Odată ce s-a produs educarea (adecvată, în ce sens???) unei generaţii, aceasta va deveni astfel competentă în ceea ce priveşte alegerea educaţiei pentru copiii săi. Părinţii ar dobândi astfel un avantaj (comparativ) în raport cu administratorii, cu planificatorii sistemului şcolar de stat: o serie de informaţii detaliate, aproape imposibil de accesat din afara familiei, cu privire la cele mai potrivite modalităţi şi tipare educaţionale pentru copii lor. Aşa cum arată E. G. West descriind situaţia Angliei secolului al XIX-lea, „părinţii erau proprii lor inspectori [ai copiilor lor...] care, în comparaţie cu oficialii sistemului educaţional public erau nu numai mult mai numeroşi, dar exercitau şi un control continuu, mai degrabă decât o verificare periodică”.
[4] Profesorul E. G. West a oferit o analogie instructivă între asigurarea educaţiei şi a hranei, o industrie în mod sigur cel puţin la fel de importantă pentru copii ca şi pentru adulţi. West arată că protecţia copiilor de foamete şi malnutriţie este probabil la fel de importantă ca şi protecţia acestora împotriva ignoranţei. Este greu să se întrevadă că orice guvern, din dorinţa de asigurare a unor standarde minime de hrană şi îmbrăcăminte, ar da legi pentru hrănirea universală şi obligatorie.
Educatia libera
Din pacate, marile sisteme sociale care traiesc din banii de la buget au fost permanent masa de manevra a liderilor de sindicat care, in functie de afinitati si prietenii politice, si-au scos cu promptitudine "masele" in strada pentru a milita pentru bani, bani si iarasi bani. E adevarat, in economie, asa cum am vazut inclusiv pe Ecol, stimulentele conteaza, insa trebuie inteles ca bugetul statului nu poate fi privit neaparat ca stimulent, ci mai degraba ca o constrangere. Numai in aceste conditii am putea spera sa facem pasi catre educatia libera, catre piata si capitalism. Am senzatia ca suntem intr-un punct nodal care prevesteste inclinarea balantei
Citeam deunazi ca PSD are in vedere scoaterea liderilor de sindicat de sub obligatia declararii averilor. Cu sau fara protectie politica, sindicatele nu se pot dezvolta continuu impotriva politicii. Trebuie sa fie cineva, acolo sus, care sa le iubeasca, sa le protejeze, sa le promita ca pot avea salarii duble etc... Din pacate, toata clasa politica a intretinut un astfel de joc.
M-am bucurat sa citesc acest articol tocmai ieri, de Ziua mondiala a educatiei, alias Ziua mondiala a educatiei de stat.
reforma educatiei
Ca si sistemul de pensii, care astazi isi traieste practic falimentul, educatia de stat va ajunge si ea in scurta vreme sa devina "insuportabila". Si reforma se va produce de la sine... Altfel, pana atunci nu se poate vorbi cu adevarat de reforma, de vreme ce aceasta ar cadea tot in sarcina birocratilor scolari.
incurcate sunt caile educatiei
Nu inteleg de ce, nici dupa atatia ani de dezbatere libera, sau cel putin de "democratizare" a dezbaterii publice a reformei educatiei, nicio grupare politica nu a gasit de cuvinta sa "forteze" nota macar putin prin propunerea sistemului voucher a la Milton Friedman. Nici partidul "de dreapta" de la putere, nici partidul "liberal" din opozitie nu au reusit sa treaca, nici macar ca mesaj, dincolo de schema etatista clasica a educatiei de stat. Iar "societatea civila" deplange soarta profesorilor si, intr-un umanism demn de banuieli utopice, asteapta in continuare rezolvarea tot de la stat, adica de la "groparul" sistemului.
Sistemul de vouchere
Sistemul de vouchere a lu' onor etatistul friedman nu va face decat sa intareasca control statului in domeniul invatamantului formal (a nu se confunda cu educatia). E aidoma cu "sistemul deducerilor" (un tip de economie planificata/centralizata)in care functioneaza sistemele socialiste din vest.
nu-s de ce nu m-am logat
Voucherele lui Friedman
Lasind de-o parte textul aiuritor scris de Rothbard in care il acuza pe Friedman de etatism, sistemul voucherelor educationale se justifica din plin in cazul minorilor (invataminul preuniversitar); bineinteles, in cazul scolilor unde va exista o concurenta semnificativva se pot impune si taxe suplimentare. Daca esti individualist, ar trebui sa accepti ca si familia este o forma de colectivism, familia poate fi tiranica (s-au mai vazut cazuri de copii tinuti in lanturi de catre parinti, batuti, mutilati, etc.)., si ca un copil nu poate sa faca alegeri rationale (decit rar, intrucit nu are discernamint, mai clar, nu prea stie ce e bine sau nu pentru el). Un copil nu poate aloca resurse, pentru ca nu le detine (nici macar forta de munca).
Putem sa discutam cit vrei despre utopii, dar este clar ca in cazul persoanelor lipsite de capacitatea de a actiona se justifica o plasa de siguranta. Desigur, prima optiune ar trebui sa fie fundatiile private , dar daca acestea nu acopera toate situatiile, o plasa de siguranta se justifica.
@Bogdan Tavatura Friedman
@Bogdan Tavatura
Friedman e un etatist notoriu, asta e un truism! Pai friedman vrea sa intareasca si sa sa reformeze/faca si mai puternic statul (monopolistul violentei coercitive) Ca si Hayek de altfel. Iar pe logica folosita in comentariul tau se poate justifica orice, inclusiv statul asistential. Hm, probabil ca cineva care ti-ar pune tie eticheta de etatist ti s-ar parea la fel de aiuritor, dar "sitemul voucherelor" exact asa se traduce! :-)De ce nu s-ar justifica si un sistem de vouchere in domeniul hranei, sau al modei, sau a activitatilor sportive extrascolare, sau... "s-au mai vazut cazuri de copii tinuti in lanturi de catre parinti, batuti, mutilati, etc.)" Ce legatura e intre asta si voucherele educationale? Sa nu-ti trimiti copilul la scoala nu e acelasi lucru cu a-l inlantui, bate, mutila etc. "Desigur, prima optiune ar trebui sa fie fundatiile private, dar daca acestea nu acopera toate situatiile, o plasa de siguranta se justifica." Traducere: desigur caritatea e voluntara, dar daca nu e (deloc) o suplinim prin talharie in forma continuata (taxa si impozitul). Desigur sociialismul, desi e imposibil, a facut multe victime...
Intre utopia comunista si utopia libertariana
@ Ionut,
Cred ca ai dreptate, in comparatie cu un libertarian radical , adept al abolirii statului, un sustinator al statului minimal poate fi considerat etatist.
Insa afirmatia ca argumentul meu, din mesajul anterior, in care am aratat ca se justifica o plasa de siguranta in cazul persoanelor lipsite de capacitatea fizica de a actiona (persoane cu handicap sever, batrini fara capacitate de munca, nou-nascuti) poate justifica statul asistential , reprezinta o exagerare sau chiar o afirmatie rauvoitoare.
Sint de cord ca impozitele reprezinta o forma de tilharie (o agresiune) dar reprezinta un rau mult mai mic decit situatiile sinistre in care oameni lipsiti de capacitata de a actiona ajung sa moara de foame. Repet, un om cu capacitate de actiune trebuie sa-si asigure singur supravietuirea ( daca are capacitate de a actiona poate sa isi gaseasca un loc de munca, etc.), dar ce se intimpla un om care prin natura lui nu poate face asta si pentru care nu exista nicio persoana dornica sa-l ajute? Sa fie clar, o plasa de siguranta ar trebui sa fie exact ceea ce semnifica acest termen: o situatie in care nimeni nu isi doreste sa ajunga dar care poate sa ofere supravietuirea celor mai nefericiti.
In plus fata de plasa de siguranta se justifica si sistemul voucherelor educationale pentru minori (privatizarea scolilor si introducerea voucherelor). Sint sigur ca ai intilnit, mai ales in Romania, mii de cazuri in care parintii prefera sa-si cumpere alcool decit sa-si trimita copiii la o scoala. Ei bine, un astfel de copil nu are resursele necesare sa dobindeasca acel minim de educatie necesar sa poata actiona in societate.
Nu inteleg de ce libertarienii radicali nu pot sa accepte sistemul voucherelor nici macar ca o etapa tranzitorie...
@Bogdan Pai intai, ca statul
@Bogdan
Pai intai, ca statul minimal e o utopie in comparatie cu anarhia proprietatii private. De ce? Pentru ca odata ce ai inmanat cuiva/unei organizatii un monopol e cel putin iluzoriu sa te astepti ca acel cineva/acea organizatie sa-l foloseasca la minim si nu la maxim. Ca tot etatistilor-socialisti le e drag empirismul, aceasta afirmatie, anume ca "un stat odata constituit are o tendinta inerenta de a-si mari constant dimensiunile", e verificata istoric. E foarte adevarat ca tot etatistii se opun incercarii de falsificare a acestei afirmatii! :-)
2)Se confunda educatia, care e un proces complex si desfasurabil pe parcursul intregii vieti, cu invatamantul formal controlat si impus de stat.
3)Lipsa obligativitatii nu inseamna, nicidecum, obligativiatea lipsei!
4) La 16, 17, 17 ani si 6 luni ani esti inca minor! :-) Si asta e un criteriu absolut discretionar.
"Nu inteleg de ce libertarienii radicali nu pot sa accepte sistemul voucherelor nici macar ca o etapa tranzitorie..."
Pai ar fi culmea sa le accepte! Voucherul inseamna planificare/control de la centru. Inseamna oferirea de avantaje (din banii jefuiti prin taxe si impozite) pentru cei obedienti si conformisti statului. Ca banuiesc ca e clar ca voucherele nu se vor acorda oricarei scoli. Asa cum deducerile la taxe nu se acorda decat in anumite conditii (De consum planificat. Pentru cumparatorii de ferrari, de exemplu, nu!). In fapt, nici nu se permite infiintarea unei scoli in afara controlului si reglementarilor statului. Ca dealtfel nici o activitate. Toate sunt "private", nu real private.
Din moment ce invatamantul este un bun economic, nu vad de ce ar trebui reglementat (controlat/dirijat/ajutati unii cu vouchere) altfel decat de piata.
@Bogdan Inca ceva, apropo de
@Bogdan
Inca ceva, apropo de "calea de mijloc". E o iluzie. Nu poti fi adeptul proprietatii private dar cu exceptii (in afara celei ale conditionarii logice negative).
"Sint de acord ca impozitele reprezinta o forma de tilharie (o agresiune)".
Asta e o forma deosebit de periculoasa de mercantilism, portita catre dictatura. Pe "justificari" de genul asta se bazeaza toate formele de socialism/etatism. Lenesul moare de drum lung si etatistul-socialisto-colectivistul de grija altora :D
;-)
Pina si Rothbard a respins termenul "anarhist" in cazul libertarienilor radicali: http://mises.org/daily/2801
Referitor la faptul ca <<"un stat odata constituit are o tendinta inerenta de a-si mari constant dimensiunile", e verificata istoric>> sper ca glumesti , altfel guvernarile R.Reagan, M.Thatcher sau ce s-a intimplat in '89 sint evenimente care ar trebui sterse din istorie.
Dar m-am convins ca nu ai inteles cum functioneaza stistemul voucherelor din acest enunt :" Ca banuiesc ca e clar ca voucherele nu se vor acorda oricarei scoli." . Voucherele nu se acorda scolilor, ci parintilor, iar acestia decid la ce scoala isi inscriu copiii, Voucherele vor fi decontate de scoli la inspectorate. Scolile unde exista competitie pot impune taxe, dar pot acorda si burse. Experienta Suediei arata ca apare un echilibru intre cele doua.
Afirmatia ta :"talharie in forma continuata (taxa si impozitul).", e o forma de mercantilism? :-)
@Bogdan 1)Rothbard a respins
@Bogdan
1)Rothbard a respins definitia etatist/socilista (care e bineinteles eronata) a anarhiei: "stare de dezorganizare, dezordine generală, haos, indisciplină".
Ca sa nu mai amintesc de urmatoare "nazbatie": "stare a producției, proprie regimului capitalist, în care (din cauza proprietății private asupra mijloacelor de producție) activitatea de producție socială este neplanificată și nedirijată, ducând la crize periodice și la șomaj." Brrr!
"altfel guvernarile R.Reagan, M.Thatcher sau ce s-a intimplat in '89 sint evenimente care ar trebui sterse din istorie."
Poftim? Guvernarea reagan a insemnat reducerea dimensiunilor si influentei statului? Scuza-ma, asta-i o gogoasa socialista pentru a arunca vina pe piata! Pai pe vremea lui reagan, de exemplu, taxele pe munca (cas-ul) au crescut. Stiai? Banuiesc ca nu...
Iar ce s-a intamplat in '89 a insemnat inlocuirea unui stat socialist (de tip marxist, care a dat faliment) cu altul de tip socialist amestecat (social-democratie cu conservatorism si mecanismul ingineriei sociale).
Aici ai dreptate formal, fraza completa este: "un stat odata constituit are o tendinta inerenta de a-si mari constant dimensiunile PANA DA FALIMENT in forma respectiva. Si o ia de la capat, eventual sub alta forma."
"Voucherele nu se acorda scolilor, ci parintilor, iar acestia decid la ce scoala isi inscriu copiii, Voucherele vor fi decontate de scoli la inspectorate."
Deci invatatmant controlat si planificat de stat. Parintii decid pe dracu'!
Incearca sa deschizi o scoala 100% privata. Adica fara licente, acreditari, impuneri de programa etc. de la stat. Sa te vad cate vouchere decontezi la inspectorat! :-)
N-are nici o relevanta cui ii sunt acordate voucherele (parintilor sau scolilor) asa cum parteneriatul public-privat nu e diferit in esenta de investitia directa a statului, cata vreme decizia de investitie si alocare a resurselor e luata de stat.
"talharie in forma continuata (taxa si impozitul)"e o forma de mercantilism?
Nu, e o descriere exacta a fenomenului. Statul e mai agresiv si pervers decat un talhar ordinar (obisnuit) deoarece, de regula, in cazul aceluia actul talhariei e singular si, in plus, e recunoscut ca atare! :-)
@Bogdan "Sint de acord ca
@Bogdan
"Sint de acord ca impozitele reprezinta o forma de tilharie (o agresiune) DAR..."
Asta era, de fapt, forma de mercantilism. In postul precedent am uitat conditionalul (DAR, ceea ce a schimbat totatl sensul afirmatiei mele. mea culpa!
o intrebare
Ionut,
Daca un politician propune inlocuirea tuturor impozitelor din prezent (peste 100) care reprezenta 40% din PIB, cu un singur impozit care reprezinta 10% din PIB, acel politician este etatist/socialist?
@Bogdan Raspunsul la
@Bogdan
Raspunsul la intrebarea ta e unul singur (si e continut chiar in intrebare): DA.
De ce? Pai simplu. Cine e tinut sa colecteze (obligatoriu) si sa foloseasca acel impozi? Bineinteles ca statul. Deci...
@Bogdan Utilitarismul este,
@Bogdan
Utilitarismul este, la randu-i, (una din erorile lui mises) o judecata de valoare (subiectiva).
Utilitaristii cred ca prosperitatea economica trebuie sa stea la baza elaborarii legilor. Pe egalitaristi, de exemplu, nu-i intereseaza ca in urma confiscarii veniturilor si profiturilor celor “bogati” avutia totala scade, ci ei vor pur si simplu sa egalizeze veniturile. Pe conservatori ii intereseaza nu proprietea privata ci mentinerea valorii acesteia (prin reglementari). D.p.d.v. liberal-clasic sau neo-liberalismului, evazionistii sunt infractori. Etatistii/interventionistii vor un organism care sa le dea o oarecare siguranta (inclusiv economica). Ecologistii sunt de acord cu penuria (in ceea ce priveste folosirea de resurse). Si asa mai departe.
Cine are dreptate? Raspunsul e: si toti si nici unul. Pe de o parte toti (fiecare are, sau mai bine zis ar trebui sa aiba, libertatea de optiune), si care ajunge democratic la putere incearca sa-si impuna vointa (prin lege). Pe de alta parte nici unul, pentru ca toti sunt adeptii si initiatorii violentei coercitive, adica a incalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale, prin incalcarea prorietatii private.
Iar raspunsul la etatism/colectivism/socialism este capitalismul/individualismul/anarhia prorietatii private si nu DEMOCRATIA.
Democratia este o notiune absolut inconsistenta cata vreme democratic se poate ajunge la lipsa democratiei. Asta ca sa nu mai spun ca singurul criteriu de selectie al acesteia e unul complet arbitrar si discretionar, adica NUMARUL.
@Bogdan 10% din pib pe ce
@Bogdan
10% din pib pe ce baze? Ce fel de calcul sta la baza acestei cifre? Bineinteles, unul birocratic, nicidecum economic (mises)! :-) Si de ce nu 5, sau 6,3, sau 11,6? Si ce facem cu cei care vor 0%? Si cum ii impiedicam DEMOCRATIC pe cei care vor 50% (si care sunt, precum bine se observa, majoritari)?
In ciuda uneia dintre cele mai liberale constitutii, si a unui individualism (inca) foarte puternic dezvoltat, cum iti explici ca sua a devenit dintr-un stat minimal un monstru socialisto-conservator (fascist) cu accente (din ce in ce mai dese) social-democrate?
P.S. Sintagma "libertarian radical" e un pleonasm. Libertatea E radicala.
"Libertarian moderat" e un non-sens, o imposibilitate. Mises N-A FOST libertarian.
Menger si hayek nici atat. Friedman si mai putin (pe alocuri).
Anonymous-ul de "Joi,
De ce 10 %?
Din niciun motiv anume; voiam doar sa accentuez exemplul din intrebare!
Pai daca in aceptiunea ta, nici Menger, Mises, Hayek si Friedman nu au fost libertarieni (liberali), ci socialisti (etatisti), nu cred ca mai are vreun rost sa discutam, pentru ca orice argument as prezenta ar fi inutil. Diferenta dintre ratiune si fanatism este tocmai aceasta tendinta de absolutizare in cazul celui din urma (fanaticului).
In opinia mea, un libertarian ( termenul este sinonim cu "liberal", dar il folosesc pentru a nu aparea vreo confuzie legata de vreunul dintre partidele care au in titulatura lor acest cuvint) este oricine sustine o masura in directia pietei libere, iar un socialist/etatist este cel care propune interventia statului ca solutie pentru rezolvarea unei probleme. Tu ignori directia si consideri ca libertarian este doar adeptul utopiei libertariene : abolirea statului (o situatie la fel de indezirabila precum statul totalitar).
@Bogdan "socialist/etatist
@Bogdan
"socialist/etatist este cel care propune interventia statului ca solutie pentru rezolvarea unei probleme."
Toti cei amintiti de tine propun interventia statului ca solutie pentru rezolvarea (multor) probleme! Banuiesc ca n-are rost sa le insir...
Inclusiv "plasa ta de siguranta" inseamna tot interventia statului.
Vad ca ocolesti raspunsul la intrebarea (esentiala pentru a arata eroarea liberalismului, care e etatismul) pe care ti-am adresat-o:
"In ciuda uneia dintre cele mai liberale constitutii, si a unui individualism (inca) foarte puternic dezvoltat, cum iti explici ca sua a devenit dintr-un stat minimal un monstru socialisto-conservator (fascist) cu accente (din ce in ce mai dese) social-democrate?"
"Diferenta dintre ratiune si fanatism este tocmai aceasta tendinta de absolutizare in cazul celui din urma (fanaticului)"
Ecxact asta ti-ar spune si un egalitarist tie, un adept al statului minimal! Nu cu mine trebuie sa te certi despre cum trebuie sa arate statul, ci cu etatistii tai! :-)
"abolirea statului"
Dupa parerea ta renuntarea la OBLIGATIVITATEA platii taxelor si impozitelor inseamna abolirea statului?
Mai fac o ultima incercare:
Mai fac o ultima incercare:
Securitatea/siguranta/apararea sunt sau nu bunuri economice (ca sa nu mai vorbim de infrastructura, "sanatate", moneda, invatamant, comunicatii etc)?
Si daca da, cine trebuie sa se ocupe de productia si reglementarea acestora? Statul sau piata?
Si daca raspunsul e statul, cum combati statul asitential (cel care se ocupa si cu productia si reglementarea si a altor bunuri economice?)
Si daca raspunsul e nu, la ce e bun statul?
Securitatea/siguranta/aparare
Securitatea/siguranta/apararea nu pot fi asigurate pe piata libera. Relatia dintre victima si agresor nu este un schimb voluntar. Combaterea agresiunii nu poate fi acoperita decit in putine situatii prin relatii contractuale. De asemenea, nici serviciile medicale de urgenta sau de salvare a victimelor unei catastrofe nu pot fi asigurate prin conventii. De exemplu, nu poate functiona o relatie contractuala intre o companie de salvare a victimelor unui cutremur si oamenii aflati sub darimaturi. Ar fi straniu ca salvatorul sa intrebe victima daca are abonament la compania sa ...sau sa negocieze vreun pret. Mai clara este situatia in care victima este inconstienta si deci nu-si poate exprima consimtamintul.
Invatamintul, drumurile interurbane, moneda, comunicatiile, justitia (doar tribunalele/judecatoriile nu si procuratura) pot fi oferite fara nicio problema pe o piata libera.
Statul e bun doar in relatiile care nu reprezinta schimburi voluntare.
:-)
Daca un individ propune un impozit in plus (toate celelalte conditii raminind neschimbate)este etatist, daca un individ propune eliminarea unui impozit (toate celelalte conditii raminind neschimbate) este liberal/libertarian? Eu nu cred ca este dezirabila eliminarea statului, ci minimizarea sa.
Ionut, obligativitatea platii impozitelor poate fi eliminata doar in cazul secesiunii individuale. Dar imi poti da un exemplu in care o societate a functionat si s-a dezvoltat fara impozite obligatorii? Sa nu-mi dai exemplu Islanda medievala sau Somalia... pina si in Nauru exista o taxa...
@Bogdan "Securitatea/sigurant
@Bogdan
"Securitatea/siguranta/apararea nu pot fi asigurate pe piata libera. Relatia dintre victima si agresor nu este un schimb voluntar"
Poftim? N-am inteles legatura! Temerea etatistilor e ca toti furnizorii de securitate se vor transforma in agresori. Ceea ce e, evident, greu de crezut. In orice caz concurenta (pe piata bunului economic securitate) intre firmele de asigurare (ca ele ar fi furnizorii logici) e preferabila (exact ca si in cazul celorlalte bunuri) monopolului artificial numit stat.
"De asemenea, nici serviciile medicale de urgenta sau de salvare a victimelor unei catastrofe nu pot fi asigurate prin conventii."
1) Serios? De ce nu? Ba chiar asta e esenta activitatii numita asigurare...
2) Aha, deci pana la urma statul minimal nu e minimal. :-)
"Eu nu cred ca este dezirabila eliminarea statului, ci minimizarea sa."
Minimizarea statului e o iluzie pentru ca el e detinatorul (monopolist artificial) al violentei coercitive. Cum eviti in continuare sa raspunzi la intrebarea despre cum s-a tranformat statul sua dintr-unul minimal intr-unul gigant(ic), ramane cum am stabilt: asta e dovada empirica ca mentinerea statului la nivel minimal e iluzorie.
Somalia nestatala o duce mai bine decat somalia "stat".
"Sa nu-mi dai exemplu Islanda medievala sau Somalia... pina si in Nauru exista o taxa..."
Asta nu e argument, ci un sofism (ad populum). Si tot etatistii care cer demonstartia empirica se opun falsificarii afirmatiei :-)
Seccesiunea individuala e perfect realizabila si legitima.
Argumente si sofisme
Ionut,
1)Un argumentum ad populum este o eroare care conclude că o afirmatie este adevărată deoarece foarte multă lume crede că este adevărată. Faptul ca eu ti-am cerut un exemplu, care sa sustina afirmatia ta, nu este un sofism. Exista o sumedenie de modele teoretice care nu vor depasi stadiul de ipoteza pina in momentul in care nu vor fi testate in practica. Te rog sa fii mai atent daca vrei sa continuam aceasta discutie!
Te rog sa-mi dai un exemplu al unui experiment social in care secesiunea individuala functioneaza. Nu am spus ca este imposibil, ci doar ca pina in prezent este o ipoteza, si atit. Initiaza un astfel de experiment impreuna cu altii care sint dispusi sa participe.
2) Referitor la minimizarea statului, este o tendinta permanenta, in contextul globalizarii. Competitia dintre economiile nationale (companiile care actioneaza in diferitele tari) forteaza statele sa devina mai eficiente si sa-si reduca dimensiunile. SUA a fost mult timp cea tara cu cea mai libera economie si a prosperat, in prezent, exista mai multe blocuri economice cu economii libere care o concureaza cu succes. Ei bine, aceasta competitie economica forteaza statele sa isi reduca dimensiunile si sa fie mai eficiente.
3)In cazul unui cutremur, cum isi selecteaza asiguratorul (sau compania de salvare) clientii? II intreaba daca sint asigurati la acea companie, le cere sa le arate si vreun document? Iar daca sapa jumatate de zi printre darimaturi si gasesc un supravietuitor care nu este asigurat ce fac, negociaza pretul si conditiile contractuale? Si mai clar, ce fac in cazul unei victime inconstiente despre care nu stiu daca este asigurata la vreo companie? Il lasa sa moara sau il transporta la un spital unde il vor trata? Daca nu este asigurat cum isi vor recupera banii? ...pentru ca nu au avut consimtamintul victimei si nimic nu poate impiedica victima, dupa ce se vindeca, sa afirme ca nu dorea sa fie salvata!
Asa cum am scris mai sus, in multe situatii, asigurarile si abonamentele voluntare nu acopera decit foarte putine situatii; pentru toate celelalte se justifica interventia statului.
@Bogdan "daca un individ
@Bogdan "daca un individ propune eliminarea unui impozit (toate celelalte conditii raminind neschimbate) este liberal/libertarian?" Libertarianul, spre deosebire de liberal (unul dintre multiplele cazuri de adept al etatismului), propune eliminarea obligativitatii platii TUTUROR impozitelor, taxelor, accizelor, reglementarilor etc. Altfel e orice altceva, dar NU libertarian.
Termenul libertarian a fost
Termenul libertarian a fost utilizat de liberalii autentici din SUA pentru a nu fi confundati cu socialistii care au confiscat acest termen - definitia lui M.Friedman. Si sa nu te prind ca incerci un argumentum ad hominem! ;-)
Identic, in Romania termenul libertarian este utilizat pentru a nu aparea vreo confuzie in legatura cu vreun partid care utilizeaza acest cuvint in titulatura sa. Tu vrei sa confisti acest termen si sa-l utilizezi doar in cazul celor mai radicali libertarieni. Daca nu gresesc eu, isi spuneau "anarho-capitalisti"... De ce nu mai folosesc acest termen? Au inteles ca este compus din doua notiuni contradictorii?
@Bogdan 1) "Un argumentum ad
@Bogdan
1) "Un argumentum ad populum este o eroare care conclude că o afirmatie este adevărată deoarece foarte multă lume crede că este adevărată."
Exact! " ...pina si in Nauru exista o taxa..."
2)"Referitor la minimizarea statului, este o tendinta permanenta, in contextul globalizarii."
Asta e, in cel mai rau caz, o dorinta! :-) Lucrurile stau chiar pe dos, se pare ca ne indreptam catre concentrari de state, sau un supra stat/guvern la nivel mondial.
Doar un exemplu: nivelul impozitarii si al taxarii era pe la inceputul sec. mai mic de 10%. Acum e cam la 50%. Cum poti sa afirmi ca tendinta permanenta e minimizarea statului?
"SUA a fost mult timp cea tara cu cea mai libera economie si a prosperat, in prezent, exista mai multe blocuri economice cu economii libere care o concureaza cu succes."
Primo ca intrebarea e "de ce dupa mult timp (de fapt "mult" inseamna vreun secol) nu mai au cea mai libera economie", si secundo ca nu exista, de fapt, economii libere, ba chiar tot ce exista la ora asta sunt economii departe de a fi libere, gradul de reglementare (interventie guvernamentala) a crescut neincetat.
Stiu ca etatistii sunt incapabili sa inteleaga conceptul de piata libera, da' nici chiar asa! :-)
"Il lasa sa moara sau il transporta la un spital unde il vor trata? Daca nu este asigurat cum isi vor recupera banii?"
Repet asta e o situatie cu nimic mai rea decat cea actuala!
http://www.wpsdlocal6.com/news/local/Firefighters-watch-as-home-burns-to... 104052668.html
Si revenind pe plaiuri mioritice, "Moartea domnului lazarescu" iti spune ceva?
Aceasta eroare e dezvaluita si combatuta elegant in lucrarile libertariene. "Politia patruleaza. De asta beneficiaza toti cetatenii. Deci toti cetatenii trebuie sa plateasca taxa".
Termenul anarho-capitalist se foloseste in continuare, numai ca e inteles aiurea de imensa majoritate. Anarhia nu inseamna, nici pe departe, haos. Capitalismul (oranduirea sociala bazata pe proprietatea PRIVATA) este anarhic. Tocmai d'aia, ca proprietatea e 100% privata. Nu e nici o notiune contradictorie. Anarhia nu inseamna lipsa regulilor, ci doar a statului. Asta-i conditionarea cu care trebuie sa lupte etatistii.
Libertarieni sunt: Rothbard, Block, H.H. Hoppe, De Soto.
Si Friedman da, e un liberal, NU un libertarian.
Exemplul
Nu ai reusit sa-mi dai un exemplu de o tara in care sa nu existe impozite (taxe obligatorii). Aici nu vorbim de ce considera o majoritate ci pur si simplu de faptul ca in practica asa ceva nu exista! Nu am spus ca nu poate exista pentru ca majoritatea oamenilor afirma ca nu exista, ci chiar ca nu exista. Daca poti sa-mi dai un exemplu, te rog sa mi-l spui si mie.
Libertatea economica se masoara exclusiv dupa gradul de impozitare? Evul Mediu a reprezenbtat o perioada in care taxele au fost extrem de reduse, dar libertatea economica a fost mai limitata ca oricind; Biserica-Stat a fost o forma de totalitarism comparabila cu comunismul. Renasterea si Revolutia Industirala au adus statul minimal. Asadar, afirmatia "gradul de reglementare (interventie guvernamentala) a crescut neincetat" este o aberatie. In China , Vietnam, Europa de Est, libertatea economica a crescut semnificativ. Iar SUA este mai putin etatizata decit in timpul "celor 30 de ani gloriosi". Inteleg ca vrei sa demonstrezi ceva, dar ignorind o sumedenie de exemple, nu vei face decit afirmatii caraghioase.
Diferenta dintre anarhism si comunism este ca prima respinge orice forma de proprietate, iar comunismul respringe doar proprietatea privata, acceptind fara rezerve proprietatea de stat. Diferenta dintre anarhism si capitalism este ca anarhismul respinde orice forma de proprietate, iar capitalismul accepta fara rezerve proprietatea privata. In concluzie, comunismul si capitalismul accepta proprietatea (desi forme diferite), in timp ce anarhismul pur o respinge categoric. Anarhismul pur poate fi intilnite in cazul unor grupari ecologiste contemporane si chiar a miscarii hippie.
"Moartea domnului Lazarescu" este un film foarte bun, care arata catastrofa din sistemul de sanatate administrat de stat. Dar cred ca ai inteles din discutia de pina acum ca eu sustin privatizarea tuturor scolilor si tuturor spitalelor, insa finantarea invatamintului preuniversitar si a urgentelor medicale este dezirabil sa se realizeze prin intermediul statului (ex: voucherele educationale).
Am incercat sa pastrez o anumita eleganta a discutiei si am evitat exprimarile dure, dar cuvintul "teribilism" exprima cel mai bine gindirea ta!
@Bogdan 1) "Nu ai reusit
@Bogdan
1) "Nu ai reusit sa-mi dai un exemplu de o tara in care sa nu existe impozite (taxe obligatorii)"
?????
tara = teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un "stat".
Iar stat = impozite
Sau, ma rog, poate nu avem aceeasi definitie despre tara!
2)"Libertatea economica se masoara exclusiv dupa gradul de impozitare?"
De cand reglementarea inseamna doar impozitare?
3)"anarhismul respinde orice forma de proprietate"
Poftim? Proprietatea termenilor...
Termenul corect este anarho-capitalismul.
4)"Dar cred ca ai inteles din discutia de pina acum ca eu sustin privatizarea TUTUROR scolilor si tuturor spitalelor, insa finantarea invatamintului preuniversitar si a urgentelor medicale este dezirabil sa se realizeze prin intermediul statului (ex: voucherele educationale)."
Nu vrei sa recitesti fraza? :D Am subliniat eu (cu majuscule) esentialul.
Tu sustii, de facto, "privatizarea", nu privatizarea.
Exemplu de etatism/socialism/interventionism tipic.
"Teribilism". :-)
De acord, libertatea poate fi socanta (mai ales pentru un etatist).
"Am incercat sa pastrez o anumita eleganta a discutiei si am evitat exprimarile dure."
:D :D
Asta-i una dintre cele mai puternice dovezi ca foarte putina lume stie, de facto, cu ce "se manaca" libertarianismul.
Nu-ti face probleme: ca libertarian nu consider violenta verbala ilegitima. Dpdv libertarian ilegitima e doar initierea violentei fizice (directe sau indirecte). Eventualele "exprimari dure" din parte-ti n-ar face decat sa te autodescalifice ca partener de maieutica. Si atat.
Atentie, libertatea de exprimare e o arma cu 2 taisuri! Sunt putini cei care reusesc sa nu se "accidenteze" pana la urma.
Lamuriri suplimentare:
http://mises.ro/430/
Echivocatie
Echivocatia este "arma" pe care o folosesti in mesajul de mai sus.
Stiu foarte bine diferenta dintre tara (spatiul geografic) si stat (organizatia). Impozitele sint percepute locuitorilor unei tari! Repet, imi poti da un exemplu de o tara in care sa nu existe impozite? (Nu am scris nicaieri tara care sa perceapa impozite... doar intr-un astfel de caz ar fi fost corecta remarca ta!)
Referirea mea la exprimarea dura si la exprimarea eleganta nu are legatura cu vreo "agresiune", ci cu bunul simt.
Doua vorbe
Anarhia nu functioneaza
Cei care propovaduiesc anarhia ignora voit sau nu un aspect fundamental , si anume cel ca orice societate umana are intotdeauna o structura ierarhica. Astfel, anarhia nu poate aparea si nu poate fi mentinuta decat prin actiuni voluntare, premeditate, ale unor indivizi. Acestia se afla intotdeauna in minoritate, desi tind sa produca mai mult zgomot decat semenii lor. Toti ceilalti vor dori existenta unei ierarhii, si implicit a unei ordini, din considerente obiective care tin in primul rand de previzibilitate, incredere si securitate. Astfel, statul nu este un intrus in viata indivizilor, ci reprezinta chiar expresia dorintelor acestora. Practic, statul este o creatie spontana a societatii.
Anarhistii vad statul intr-un mod simplist si abstract in acelasi timp, asigurandu-i un loc similar diavolului din religiile abrahamice. Ei nu realizeaza (sau ignora voit) faptul ca statul, inclusiv in formele incipiente, este creatia societatii. Latura de agresor a statului este hipertrofiata grotesc. Pentru ei guvernul din Korea de Nord e la fel de "agresor" ca cel din USA sau Germania. Fiecare abuz este speculat, iar daca nu exista trebuie cu siguranta inventat. Logica si bunul simt sunt vorbe goale pentru ei, iar orice fapta istorica ce le contrazice argumentele (si sunt destule) este fie ignorata, fie rastalmacita astfel incat sa "dea ca in carte". Astfel, anarhistii propovaduiesc rezistenta fata de orice forma de organizare politica, pentru ca aceasta devine inevitabil "agresor". Deasemenea, anarhistii privesc orice "deviationism" de la ideile lor drept o tradare, iar toti ceilalti, "sustinatori ai agresiunii". Anarhismul nu este nici pe departe o doctrina politica, ci isi are mai degraba radacinile in patologia medicala.
Capitalismul nu poate fi niciodata anarhic, iar anarhismul in sine nu poate fi in niciun caz compatibil cu siguranta proprietatii private. Astfel, in aproape toate cazurile cand ordinea publica - asigurata de institutiile statului "agresor" - s-a prabusit, respectul pentru proprietatea privata si integritatea fizica indivizilor a cazut imediat in derizoriu. Fara constrangeri sociale si institutii care sa le institutionalizeze, societatea ar degenera in anarhie, nu a proprietatii private, ci a violentei si crimei. Astfel, anarhismul are mult mai multe puncte comune cu comunismul decat cu capitalismul. O societate unde constrangerile sociale institutionalizate se refera doar la apararea proprietatii indivizilor, fara a implica redistributie sau pedepsirea "infractiunilor fara victima" este exact definitia unui stat liberal. Statul minimal este cazul particular al unui astfel de stat, unde cheltuielile (si implicit impozitele) sunt minimizate, dar se asigura in acelasi timp aparare, securitate si justitie de buna calitate cetatenilor.
Reforma invatamantului
Eu sunt ceva mai "radical" decat Bogdan, in sensul ca invatamantul ar trebui sa fie exclusiv privat, iar caracterul sau obligatoriu constituie un abuz, indiferent daca scolarizarea se face intr-o institutie de stat sau particulara. Sistemul de vouchere, propus de M. Friedman este o continuare a acestui abuz, avand chiar perspectiva de a duce la noi forme de abuz (sau la "exportarea" unora din aparatul de stat in mediul privat). Astfel, prin mentinerea puterii de reglementare si acreditare a statului, precum si a caracterului obligatoriu al invatamantului pana la un anumit nivel, se deschide larg usa catre parteneriatul public-privat in ... jefuirea mai productiva a acontribuabilului, prin crearea de retele si grupuri de interese de tip clientelar intre prestatorii de servicii si puterea politica. Un astfel de sistem descurajeaza concurenta si favorizeaza cartelizarea. Alimentate din bani "publici" scolile private vor tinde sa se alieze pentru scoaterea de pe piata a partenerilor "necooperanti" si la sporirea profitului pentru cei din gasca pe seama exploatarii puterii confiscatorii a institutiilor statului. Pe termen scurt, sistemul de invatamant va deveni poate putin mai performant (asa cum arata dovezile empirice), dar pe termen lung preturile vor creste inevitabil prin cartelizarea scolilor sub aripa protectoare a institutiilor statale care reglementeaza, acrediteaza, planifica si obliga. Dupa cateva decenii vom constata cu stupoare ca tinerii au parte de o educatie la fel de proasta, dar pe bani mult mai multi. Singura solutie pe termen lung este retragerea completa a institutiilor statului din procesul de invatamant.
Sistemul voucher-elor impreuna cu acordarea concesiunii scolilor de stat catre firme private pe o perioada limitata, care precede privatizarea, pot constitui pasi intermediari catre un invatamant exclusiv privat. Insa inainte de a intreprinde acesti pasi, trebuie facuta o examinare independenta (un audit) si o reforma a sistemului de stat, bazata pe rezultatele acesteia. Fara un astfel de pas, care presupune o curatare a sistemului, nu foarte multi investitori privati nu vor fi interesati sa preia si apoi sa cumpere scoli. Deasemenea, privatizarea scolilor trebuie facuta intr-un mod transparent, nu ca in anii '90. Nu stiu cat de oportuna ar fi insa o privatizare prin piata de capital, pentru ca scolile, individual, sunt unitati prea mici pentru a fi listate la bursa, iar o listare "la gramada" similar FPS sau Fondul Proprietatea este in mod clar inoportuna, din perspectiva esecurilor trecute. Iarasi, privatizarea a la Hoppe, nu mi se pare o solutie prea practica, pentru ca majoritatea directorilor si profesorilor nu au nici macar competente manager-iale ca sa nu mai vorbim de abilitati antreprenoriale. Procesul de privatizare nu se poate face nici de azi pe maine, ci timp de cateva decenii, plecand de la studii de fezabilitate, proiecte pilot si sfarsind cu aplicarea solutiilor rafinate la nivel global. Copierea orbeasca a solutiilor din alte tari s-a dovedit in multe alte cazuri dezastruasa, iar acesta nu face exceptie.
In acelasi timp cu privatizarea sistemului de stat, trebuie create conditiile pentru dezvoltarea unei piete a invatamantului privat, care sa creeze oportunitati atat pentru copii, cat si pentru profesori. Iata de ce, concomitent cu privatizarea sistemului privatizat de invatamant, trebuie indepartate gradual reglementarile, acreditarile, si in final obligativitatea invatamantului. Deasemenea, trebuie oprita persecutia legala a formelor alternative de invatamant, cum ar fi cel in cadru familial sau cel la distanta (in invatamantul preuniversitar). Deduceri fiscale din ce in ce mai substantiale ar trebui acordate parintilor care aleg sa nu-si mai scolarizeze copii in sistemul public, ci in scoli private, in familie, sau chiar la distanta. Insa toate aceste reforme au nevoie de angajament politic, si mai ales de sustinere din partea publicului. Altfel, se va porni straveciul dans "un pas inainte si doi inapoi", iar sistemul se va degrada treptat, fara a face loc initiativei private. Schimbarile bruste, de pe o zi pe alta, asa cum sunt propovaduite de catre anarhisti, au sanse reduse sa duca la schimbarea sistemului, si sanse mult mai mari sa duca doar la schimbarea stapanilor.
@Bogdan"Repet, imi poti da
@Bogdan "Repet, imi poti da un exemplu de o tara in care sa nu existe impozite?"
Nu pricep ce vrei sa spui. Ca nu exista nici o tara care sa nu fie organizata intr-un stat? Si prin asta vrei sa demonstrezi ca statul e legitim, aparut natural? Sau care e relevanta intrebarii? Inlusiv unanimitatea e un criteriu absolut discretionar pentru a discuta legitimitatea. Iar bunul simt inseamna sa "nu iesi" din norma (asa cum il inteleg eu).
Sau sa afirmi "ceea ce spui tu e o aberatie", e dovada de bun simt? :D Te-am atentionat in legatura cu libertatea de opinie... :-)
Reciteste ce am scris
Ionut, fie nu ai citit cu atentie ce am scris, fie doresti dinadins sa ma tachinezi, deoarece observ ca preiei deformat afirmatiile mele. Reciteste cu atentie tot ce am scris, inclusiv referitor la exprimarea "dura".
@Alex Nicolin "Astfel,
@Alex Nicolin
"Astfel, statul nu este un intrus in viata indivizilor, ci reprezinta chiar expresia dorintelor acestora. Practic, statul este o creatie spontana a societatii."
Adica cei care se opun statului nu sunt indivizi sau cum? :D Poate statul reprezinta expresia majoritatii acestora (a indivizilor), ceea ce repet, e un criteriu absolut discretionar. Si hitler a condus germania tot datorita dorintei majoritatii. Daca statul e o creatie spontana a societatii, si sa presupunem ca e asa, eu intreb: de ce are nevoie de initierea violentei coercitive ca sa dainuie?
Daca aveti dreptate, de ce va temeti atat de "libertatea de optiune" a FIECARUI individ?
"Toti ceilalti vor dori existenta unei ierarhii"
Asa si? Ce faci cu cei putini care nu vor impunerea unor ierarhii? Treci peste drepturile si libertatile lor? Cu ce te deosebesti de o tiranie?
In ceea ce priveste statul minimal, repet, sustinatorii acestuia au o mare problema, in a arata cum acesta ramane la stadiul de minimal. Adica, (referitor si la punctul anterior), ce te faci cu cei care vor stat asistential si nu minimal, si sunt majoritari? Voi minachistii sunteti atacati de catre adeptii statului asistential exact cu aceleasi "arme" cu care voi insiva atacati libertarianismul (anarhismul prorietatii private).
In plus, de observat ca inclusiv voi adeptii statului nu v-ati pus inca de acord cu ce inseamna statul minimal si cat de mare trebuie sa fie el. Nici n-aveti cum s-o faceti vreodata, asta e ce refuzati sa intelegeti!
"Pentru ei guvernul din Korea de Nord e la fel de "agresor" ca cel din USA sau Germania."
No comment!
"Fiecare abuz este speculat, iar daca nu exista trebuie cu siguranta inventat."
Despre specularea abuzurilor numai de bine, cat despre inventarea unuia, un exemplu se poate?
"Capitalismul nu poate fi niciodata anarhic"
Din contra capitalismul este anarhic. Daca nu, nu este capitalism, este doar o alta forma de etatism-socialism. Repet, termenul corect este anarho-capitalism.
"Procesul de privatizare nu se poate face nici de azi pe maine, ci timp de cateva decenii, plecand de la studii de fezabilitate, proiecte pilot si sfarsind cu aplicarea solutiilor rafinate la nivel global."
Asta-i alt exemplu de etatism tipic!
In sfarsit, ne-au trebuit cateva zeci de posturi ca etatistii sa recunoasca ce sunt! Tot e bine...
Asa si?
Nu am spus niciodata ca nu as fi adeptul existentei statului, dar intr-o forma care sa permita exprimarea tuturor cat mai liber. Pentru cei care nu vor sa aiba de-a face cu statul nu e absolut nicio problema. Cred ca am detaliat mai demult parerea mea - sunt liberi sa renunte atat la plata taxelor cat si la consuul serviciilor statului. Daca vor ca Politia sa vina la o interventie sau Justitie sa le faca dreptate n-au decat sa marce banu'. Chiar tu insuti ai dat exemplul cu pompierii mai sus. Cati astfel de indivizi crezi ca exista intr-o societate? Poate 1% sau ceva mai putin? Daca vor sa traiasca utopia libertariana n-au decat sa-si cumpere terenuri si sa-si faca oras unde sa traiasca ca-n sanul lui Avraam. Pe restul ii vad multumiti cu "robia etatista" care presupune plata unor taxe de-a dreptul simbolice fata de ce platesc acum (o fi vorba de sindromul Stockholm?).
"Tirania majoritatii" de care vorbesti nu a existat niciodata in Germania sau aiurea. Ceea ce a existat a fost defapt o mascarada a democratiei, unde oamenii votau si aplaudau furtunos ... de frica Sturm Abteilung sau a altor astfel de organisme. Cat despre inventarea diferitor abuzuri nu ai decat sa asculti ce zic unii "libertarieni" americani. Unii dintre ei cred chiar in venirea comunismului in America in urmatorii 2-3 ani si au inceput sa adune de-acum arme, munitii, hrana uscata, DVD-uri cu emisiunile lui Glenn Beck etc. Fiscul si politia (in America sherif-ul e ales chiar de cetateni!) au devenit peste noapte dusmani iar unii tembeli anarhisti au pus mana pe arme impotriva acestor "unelte ale asupritorilor". Asta ca sa nu mai pretextezi ca anarhismul e pasnic! Zevzecii astia, devoratori de teorii ale conspiratiei reprezinta marea masa a anarhistilor. Oamenii astia n-au pus in viata lor mana pe Rothbard, Block ("huooo ... jidanii" ar exclama ei probabil), Soto sau Hoppe, dar au citit din scoarta in scoarta "Turner Diaries" sau diverse carti "de investigatie" despre "atrocitatile" de la Ruby Ridge si Waco - asta ca sa vezi de unde ies "abuzurile" fabricate pe banda rulanta.
Intr-un fel oamenii astia care dorm cu trancanu' la capatai si cu Mein Kampf sub perna sunt realisti. Ei isi dau seama ca anarhia nu poate aparea decat prin actiuni directe, violente, si concertate nu doar impotriva autoritatilor ci si a "colaborationistilor". Multi nu s-au sfiit sa-si afirme in public dispretul pentru democratie, afirmand deschis ca daca a urna de vot nu s-o rezolva lucrurile actioneaza conform "2nd amendment". Nu din cauza democratiei au aparut atrocitatile nazismului sau comunismului, ci tocmai din cauza unor astfel de atitudini extremiste, care au inflorit in sufletul unor indivizi frustrati. Conceptiile sunt extrem de asemanatoare cu cele ale progenitorilor comunismului, mai ales ale "aripii Khropotkin" care doreau sa produca agitatie populara cu scopul de a aduce societatea la stadiul de anarhie. In cazul in care statul va disparea pe arii vaste, cu genul asta de oameni va trebui sa convietuiesti. Anarhistii intelectuali sunt mult prea putini - aici predomina aia violenti, care n-au pus in viata lor mana pe carti de economie, di doar de "survivalism" :)
In plus cum poti justifica disolutia statului fata de aia 99% care nu sunt de acord? Daca cetatenii enclavei libertariene (cauta Christiania, probabil cam aia va fi dimensiunea) vor ca si semenii lor sa "inteleaga" ca traiesc sub un regim care asupreste
clasa muncitoareproprietatea privata prin metode ceva mai neortodoxe? Anarhia pe care o propovaduiesti nu poate functiona decat pentru cei care o accepta benevol, pentru ceilalti trebuie impusa prin agresiune. Cat despre "capitalismul anarhic" unde naiba e potopul de investii straine care ar fi trebuit sa se abata asupra Cornului Africii sau partii vestice a insulei Hispaniola? Banuiesc ca e din cauza etatismului si socialismului multinationalelor, obismuite sa functioneze sub "agresiunea in forma continua si agravata" a "guvernelor totalitare" din EU si USA, si nici decum din cauza "productiei private de aparare" care se intampla la tot pasul pe meleagurile respective.Cat despre reactia pe care ti-au produs-o parerile mele despre privatizarea invatamantului, ma asteptam sa fie "anafilactice". Inca putin si o sa imi atasezi si eticheta de "element dusmanos". Oare companiile private nu fac astfel de studii? Actioneaza peste noapte, pur si simplu in urma deciziei profetice a antreprenorului, sa actioneze? In plus ce plan mai bun ai pentru privatizarea invatamantului? De criticat am vazut ca te pricepi dar pana acum nu am auzit prea multe idei constructive. Transferul de proprietate nu se face asa, peste noapte, pe considerentul ca "proprietatea publica e liegitima". Din punctul tau de vedere probabil "punjabistii" care au furat cateva sute de m de cablu metalic aflat in proprietatea SNCF (evident organ de asuprire al statului comunist francez) de-au ramas urmasii lui Asterix si Oberix ore intregi blocati prin gari nu a fost decat un gest justificat, de trecere in proprietate privata a unei resurse a statului. Privatizarea dupa reteata "3H&1/2", adica trecere scolilor in proprietatea profesorilor e practic acelasi lucru. Pana la urma poate si compatriotii nostrii faceau "homesteading" cu cablul care zacea ingropat undeva pe camp. :)
@Alex Nicolin "Fiscul si
@Alex Nicolin
"Fiscul si politia (in America sherif-ul e ales chiar de cetateni!) au devenit peste noapte dusmani iar unii tembeli anarhisti au pus mana pe arme impotriva acestor "unelte ale asupritorilor"
Se numeste legitima aparare! :D Impozitul e talharie.
Tu spui, de exemplu, ca ai fi de acord cu cheltieli ale statului de cca 5% din pib. Bogdan dubleaza procentul. Ce te faci insa cand el sare la 40-50%? Care e reactia legitima?
"pentru ceilalti trebuie impusa prin agresiune".
Cum adica? De ce ar trebui impusa? Unde ai vazut tu asta la libertarieni? Daca libertarianismul ar dori sa impuna ceva celorlalti (prin violenta coercitiva) nu s-ar mai deosebi cu nimic de restul.
"In plus ce plan mai bun ai pentru privatizarea invatamantului?"
Pai simplu, desfiintarea obligativtatii taxelor si a impozitelor, a invatamantului obligatoriu, cat si a obligativitatii licentierii, acreditarii etc de catre stat e de ajuns. Adica aparitia invatamantului REAL si 100% privat. La fel si sanatatea, sistemul public de pensii, somajul, agentiile de asigurare (securitate) etc.
Si asta se poate "peste noapte". Nu inteleg de unde pana unde ideea ca ar trebui privatizate neaparat toate scolile DEJA existente. Nici pe departe. Astea se vor privatiza singure rapid facand comparatia (si de pret si de rezultate) :-)
Mai mult, sunt convins ca, cel putin pentru o perioada (care poate fi destul de indelungata), vor exista indivizi care vor alege tot sistemul public de invatamant, pensii, sanatate etc.
@Alex Nicolin "sunt liberi
@Alex Nicolin
"sunt liberi sa renunte atat la plata taxelor cat si la consuul serviciilor statului. Daca vor ca Politia sa vina la o interventie sau Justitie sa le faca dreptate n-au decat sa marce banu'."
Si cateva randuri mai jos:
"Fiscul si politia au devenit peste noapte dusmani iar unii tembeli anarhisti au pus mana pe arme impotriva acestor "unelte ale asupritorilor"
2 fraze contradictorii. Sigur, e normal, etatismul insusi sufera de o contradictie sistemica (am explicat-o de foarte multe ori: e un monopol inmanat, adca artificial, adica nociv cu tendinte de maximizare).
Totusi, nu vrei sa te hotarasti? Sunt liberi sa renunte sau nu sunt? :-)
Vrei sa-mi explici tu (ca bogdan n-a dorit) cum se face ca sua, care s-a INFIINTAT ca un stat minimal, acum are tendinte si dimensiuni "leviathan-ice", daca-mi e permis sa ma exprim astfel?
statul minimal
Dupa toate cate s-au spus aici, cu atata nerv polemic :) si dezinvoltura, nici nu stiu cu ce ar trebui sa incep...
Pentru ca s-a pornit de la educatie, poate ar trebui convenit asupra simulacrului de "privat" din educatie atata vreme cat statul ramane nu doar la butoanele financiare ci si la mansa cu maxim potential interventionist reprezentata de reglementarea activitatii scolare. Atata vreme cat avem de -a face cu certificarea scolilor si a programelor de invatamant de catre minister, chiar si in absenta voucherelor, scolile private vor tinde, in esenta, sa fie numai copii, dupa chipul si asemanarea scolilor de stat, poate doar ceva mai viu colorate, ca sa nu zic imbujorate.
Merita insa consemnata o realitate anecdotica. Actuala lege a educatiei prevede finantarea elevului, nu a scolii. Cam asta este si filozofia sistemului voucher, insa legea nu pomeneste nimic in acest sens. Probabil, in vremuri de criza, guvernul cauta sa faca "economii" si la cartonul care ar trebui sa joace rol de voucher. Comic e insa faptul ca diversi politicieni din opozitie, care defilau deunazi pe la tv, afland ca si scoliile private ar avea acces la banii publici au sarit ca arsi si au incriminat legea pe motiv de... "privatizare a invatamantului".
Apoi, cred ca putem face o distinctie categorica intre economistii pomeniti aici, in diverse posturi. Intre Friedman, de o parte, si Rothbard si Hoppe, de exemplu, de cealalta parte. Oricum, daca pe Friedman il incadram ca "liberal", nu vad de ce Bogdan, care sustine acelasi sistem voucher si reducerea impozitarii catre statul minimal ar fi, in aceste conditii, etatist :).
Oricum, problema "statului minimal" merge dincolo de limitarea sa sectoriala. Daca adeptii sai inventariaza o lista de "bunuri publice" care ar urma furnizata de statul devenit astfel "minimal", avem o problema cu volumul resurselor pe care acest stat minimal ar trebui sa le dedice bunurilor respective. Chiar si daca ingramadim statul in transeele ultimative ale apararii si securitatii, tot ne-am vedea confruntati cu problema insurmontabila a "calculului economic". Vorba lui Rothbard: cata aparare trebuie sa produca statul? Se poate si cu un politist la fiecare cartier, dar si cu un tanc la fiecare colt de strada. Si nu mare ne-ar fi mirarea sa vedem ca statul se dispenseaza, precum in reteta liberala, de unele dintre serviciile sale "de piata", precum educatia si sanatatea, insa nu va scadea deloc, ba poate chiar dimpotriva.
Este clar insa, asa cum puncteaza Ionut putin mai sus, ca derapajul interventionist - sau socialist dupa definitiile lui Jesus Huerta de Soto - are o intima legatura cu viciile "de sistem" ale democratiei, incepand de la colectivizarea responsabilitatii individuale pana la "constitutionalizarea" redistribuirii si abandonarea oricarei morale victoriene a echilibrului financiar.
O privire de ansamblu
Indivizii care actioneaza violent, fara o provocare prealabila, impotriva reprezentantilor legitimi (recunoscuti de societate ca atare) ai statului, cu ar fi politistii, magistratii, agentii fiscli etc. exact asta sunt - niste descreierati. In America din cate stiu exista anumite categorii care nu platesc deloc taxe, cum ar fi comunitatea Amish. Decat sa ia viata unui om, a carui singua vina e sa reprezinte o organizatie pe care intamplator nu o sufera, respectivul ar putea sa se foloseasca de metodele legale sau para-legale de a eluda taxele, inclusiv cresterea unei barbi stufoase, asumarea unui nume cu rezonanta biblica si punerea pe picioare a unei ferme organice :)
Dupa cum spuneam, spre deosebire de orice stat aflat in functiune la momentul actual, modelul propus de mine ar lasa indivizii sa opteze pentru a nu se folosi de sericiile statului decat puctual, din proprie initiativa si cu plata pe loc. E ca si cum ai trece de pe abonament pe cartela. Am subliniat mai sus faptul ca probabil indivizii respectivi nu ar reprezenta mai mult de cateva procente din populatie, marea majoritate optand pentru plata unor taxe reduse. Desemenea, nu am exclus nici macar productia privata de securitate sau justitie (civila). Practic un astfel de model forteaza deja toate limitele functionalitatii societatii asa cum o stim. Exemplul cu politistul si tancul e oarecum exagerat, nu cred ca se va ajunge aici in conditii reale. Poate 5 politisti in loc de 6 sau asa ceva. Practic actiunile politienesti seamana oarecum cu cele militare, iar impactul acestora este destul de greu de estimat pe termen scurt. In realitate performantele BGS si ale Politiei sunt destul de apropiate in activitati similare, asa cum de exemplu KBR poate face acelasi lucru ca niste infanteristi. Problema care se pune este aceea a costurilor iar rezolvarea este foarte simpla - impui arbitrar un plafon pentru finantarea unei activitati. Sistemul rigid de taxare si o astfel de abordare, fie ea si birocratica, ar aduce un grad de imbunatatire fata de sistemul actual - pana si alocarea birocratica are "nuante". Pe termen lung, o proportie din ce in ce mai mare de cetateni ar putea opta pentru a renunta la Politie in favoarea unei firme private de securitate, datorita eficientei teoretic sporite a acestora, ca urmare a aplicarii calculului economic - ramane de vazut cat de important este acest avantaj din punct de vedere practic. Aici este principala diferenta - posibilitatea de a opta direct, fara a fi nevoie de un vot si majoritate. Spune-i secesiune partiala individuala daca doresti. De exemplu, un idivid va putea fi "secesionst" in invatamant, alegand sa-si trimita copilul la scoala si sa nu mai plateasca taxa la stat, dar poate ramane in continuare "abonat" la serviciile Politiei. Singurul punct de gandire in privinta ofertei private de securitate e oportunitatea mentinerii unui oarecare grad de reglementare, macar la nivelul "daca ai fost condamnat penal n-ai voie sa infiintezi o firma de securitate pentru x ani".
Trecerea de la statul minmal - USA nu a fost niciodata asa ceva in acceptiunea mea (a existat inca de la inceput interventonism in sensul protectionismului) - la statul totalitar sau oricum "obez" vorba Chelului are ca principala cauza pastrarea monopolului monetar in mainile statului. Aceasta este insa o cauza la care nu subscriu, fiind complet de acord cu eliminarea sa in favoarea liberei concurente monetare, dintre banci private, emitente de moneda acoperita in metale pretioase sau alte marfuri. Inflatia si taxarea, si nu nationalizarile in stil bolsevic au reprezentat baza cresterii aparatului de stat. Modelul "statului social" asa cum a aparul dupa WW1 nu a putut coexista nici macar cu standardul aur sub monopol statal, iar puterea politica a ales in mod evident renuntarea la acesta din urma pentru a putea continua extinderea statului asistential. Nicio schimbare nu poate avea loc brusc, peste noapte, cu atat mai putin una de mentalitate. Mentalitaea oamenilor este unul din cele mai rigide elemente iar o schimbare de felul celeia pe care o propun ar dura cateva decenii. O schimbare brusca se poate produce doar violent, printr-o revolutie, ceea ce nu este de dorit in niciun caz, avand in vedere precedentele istorice. Iata de ce un proces complex si foarte elaborat este necesar pentru schimbarea paradigmei. In domeniul invatamantului cel putin, privatizarea in forma propusa de mine este absolut necesara, pentru ca resursele umane si materiale nu are rost sa se piarda. De unde iei peste noapte atatea cladiri si atatia profesori? Nu e oare mai comod sa inchiriezi si apoi sa cumperi o scoala de la stat? Articolul de fata e consecvent din punct de vedere teoretic, insa ideile respective trebuie in mod necesar puse in practica pentru a avea un efect pozitiv. Eu am un astfel de mod de gandire, incat abandonez sau "pun la rece" o idee careia nu reusesc sa-i gasesc un mod de implementare practica, indiferent cat de buna pare in teorie.
@Alex Nicolin 1)Apropo de
@Alex Nicolin
1)Apropo de amish, daca posibilitatea de seccesiune nu e individuala n-ai realizat nimic!
2) Marele neajuns al viziunii tale e urmatorul: nu noi cetatatenii impunem nivelul taxarii, adica al extragerii de prorietate, ci statul insusi. Tu spui ca e usor: impui o suma arbitrara. 5%. Bogdan Tavatura zice 10%. Bogdan Glavan, de exemplu, pe blogu-i zice 20% parca. Deja avem o problema. In sfarsit, "sa trecem"! :D :D
Din cate stiu tu esti si democrat, crezi in democratie. Cum o impui? Cum faci, democratic, sa ajungi la putere si sa te mentii acolo in conditiile in care intiezi o lege care spune "cheltuielile bugetare nu au voie sa depaseasca 5%( ma rog 10%) din pib, iar deficitul bugetar e interzis? Sunt tare curios...
Fa un tur rapid al ziarelor, televiziunilor, blogurilor,forumurilor si ai sa vezi ca, in conditiile actuale in care povara fiscala reala depaseste 40% din pib, 9 din 10 indivizi urla din toti rarunchii "la inchisoare cu evazionistii". Fara sa constientizeze ca daca ceva mai merge in tara asta e DATORITA evaziunii.
3)"Exemplul cu politistul si tancul e oarecum exagerat, nu cred ca se va ajunge aici in conditii reale. Poate 5 politisti in loc de 6 sau asa ceva."
Pai degeaba nu crezi, dar exact la asta duce imposibilitatea calcului economic si inlocuirea lui cu cel birocratic. D'asta bugetele publice au crescut progresiv de la cateva procente pana la peste 50% din pib in unele cazuri. Iar un birocrat bine intentionat va cere si folosi din ce in ce mai multe resurse (ca sa nu mai vorbesc de tendinta de supra/subutilizatre a capitalului tot din cauza lipsei posibilitatii calculului economic).
Si inca ceva, apropo de etatismo/socialismul/interventionist (de toate felurile, stanga, dreapta, centru si combinatii): capacitatea confiscatorie a reglementarilor e aproape la fel de mare ca cea a taxarii obligatorii.
@Bogdan Tavatura 1) N-am
@Bogdan Tavatura
1) N-am nici o intentie sa te tachinez deoarece aici, pe ECOL, nu ma intereseaza persoana, ci ideea!
2) "Asadar, afirmatia "gradul de reglementare (interventie guvernamentala) a crescut neincetat" (eu am afirmat asta) ESTE O ABERATIE."
Trimis de Bogdan Tatavura , Vin, 10/22/2010 - 11:42.
N-am preluat deformat nici o afirmatie! Remember, libertatea de exprimare...
Solutii problematice
Faptul ca sint pus in pozitia sa apar statul (chiar si in forma sa minimala) este o noutate pentru mine! Am mai multa experienta in situatia inversa...
La nivelul societatii exista tre mari categorii de sisteme de organizare:
1) tirania - un individ (sau un grup restrins) decide pentru toti;
2) democratia - un grup important (nu neaparat majoritatea) decide pentru toti;
3) piata libera - fiecare decide pentru el cumparind si vinzind.
In opinia mea, cea de-a treia varianta este cea mai dezirabila, asadar nu sint democrat, ci liberal ( in sensul de libertarian, nu penelist sau pedelist); din nefericire nu putem intilni o societate in care sa functioneze 100% una dintre cel trei sisteme. In comunism exista o piata "la negru" destul de raspindita, la anumite niveluri exista o decizie a grupului majoritar (Politburo numea secretarul general, salariatii numeau conducatorii anumitor organizatii mai mutin importante). Intr-o democratie de multe ori exista indivizi care decid pentru ceilalti in anumite probleme.
Nici macar intr-un sistem de piata libera nu pot lipsi cu desavisire celelalte doua ( clientul are multe dintre insusirile unui tiran).
Sint situatii in care calculul economic este imposibil prin natura lucrurilor, de ex. un nou-nascut, un om inconstient, etc. nu pot analiza utilitatea niciunui bun, cu atit mai putin vor fi capabili sa decida. Conditia esentiala a existentei societatii (liantul) este schimbul economic. Poate un om lipsit de discernamint sa sa participe la un schimb, dar un om care nu are capacitatea de a actiona? Dar un om care nu detine niciun bun pe care sa-l poata oferi (nici macar forta de munca)? Multe dintre aceste cazuri sint rezultatul interventiei statului, dar nici piata libera nu garanteaza eliminarea lor completa.
Dreptul de proprietate se subordoneaza dreptului la viata. Viata este o valoare suprema, iar proprietatea este o conditie pentru asigurarea mijloacelor necesare vietii. Desi exista destui care sustin ca dreptul la viata este dreptul la proprietate (viata - proprietatea asupra propriului corp), nimeni nu cred ca poate arata care este momentul in care un om inceteaza sa mai fie proprietatea parintilor si devine proprietarul asupra propriului corp. Sa fie nasterea momentul in care dreptul la proprietate al mamei inceteaza? De ce? Sa fie momentul conceptiei sau al majoratului? Iar acest transfer al dreptului de prioprietate daca nu se realizeaza in baza unei conventii (prin exprimarea vointei), cum se realizeaza in mod natural? Asa ceva nu se poate sustine!
Istoria abunda de exemple in care parintii isi aruncau la groapa de gunoi copiii nedoriti (in general cei cu handicap) iar cei care nu mai aveau capacitatea de munca fie erau omoriti, fie erau lasati sa moara! Sint de acord ca instinctul uman al compasiunii rezolva multe dintre aceste probleme prin intermediul donatiilor, dar daca nu acopera toate situatiile, nu se justifica o plasa de siguranta? (Probail nici ea nu acopera 100% din cazuri, dar cel putin apare ca o ultima sansa de supravietuire, desi cea mai putin dezirabila).
Cred ca politia rutiera si cea care asigura ordinea publica poate fi privatizata. Proprietarii autostrazilor, in conditii de competitie reala, sint extrem de motivati sa isi atraga clientii, atit prin calitatea drumului cit si prin siguranta in trafic. Iar daca un cadru institutional accentueaza aceste element sint sigur ca va functiona mult mai bine, cu mult mai putine abuzuri. De exemplu, daca Bogdan, un sofer disciplinat, este accidentat de Ionut, un sofer teribilist, pe mine nu ar trebui sa ma despagubeasca nici vreo companie de asigurari si nici Ionut, ci compania care administreaza autostrada , iar aceasta va trebui sa-si recupereze banii de la terbilistul Ionut. De ce? Pentru ca acea companie care administreaza autostrada (proprietara autostrazii) trebuia sa-mi asigure siguranta in trafic daca respect regulile. Si astfel putem elimina si acest abuz al RCA-urilor...
Pe de alta parte, nu cred ca pot fi asigurate (in toate cazurile) serviciile de aparare impotriva agresiunilor. Nu cred ca poate fi privatizata procuratura, politia care investigheaza agresiunile fizice. Mises spunea pe undeva ca oamenii se pot opune oricarui lucru care le este dezavantajos , mai putin situatiei in care sint agresati fizic (sau amenintati cu o astfel de agresiune). Aici calculul economic este distorsionat, chiar daca si in coercitie exista utilitate in sensul ca alegem raul cel mai mic. Si in acest caz putem sa intilnim o sumedenie de exemple in care batrini (sau ghinionisti sau neinspirati), care abia isi mai asigura elementele necesare supravietuirii devin victimele unor agresori. Abonamentele nu pot acoperi toate situatiile si nici compasiunea. Asadar, si aici se justifica o "ultima reduta".
Firesc , se ridica intrebarea: cum se poate realiza un calcul economic? De ce un buget ar trebui sa fie de 5%, 10% sau 20%? Raspunsul este ca nu se poate! Exista un raspuns colectiv la o problema individuala: referendumul,... pe care il voi accepta ca solutie ce putin pina cind Ionut ne va prezenta rezultatul experimentului asupra secesiunii individuale.
@Ionut, ce am scris in acel mesaj (ca afirmatia ta este o aberatie) nu intra in categoria "exprimarilor dure". Daca mi-ai fi ascultat sfatul si ai fi recitit cu atentie mesajele mele puteai observa cu usurinta ca am incercat sa pastrez un ton elegant al discutiei in fata avalansei de teribilism din comentariile tale.
@Bogdan 1)"Faptul ca sint
@Bogdan
1)"Faptul ca sint pus in pozitia sa apar statul (chiar si in forma sa minimala) este o noutate pentru mine! Am mai multa experienta in situatia inversa..."
Nu explica insa si de ce te-ai suparat cand eu te-am numit etatist.
Problema sistemica a minarchistilor este cum fac sa mentina statul in forma sa minima.Raspunsul e: nu se poate, deoarece cel care este tinut sa impuna constrangerea se situeaza el insusi in afara ei.
2) Guvernarea prin referendum e o eroare. Din 2 motive :
- Este "mincinoasa" in peste 90% din cazuri. In ceea ce priveste (cel putin) problema economica oamenii vor ceva doar la nivel declarativ (adica gratis). Daca ii pui sa plateasca se schimba socoteala. Vezi si Statul- Bastiat.
- Rezultatele referendumului arata ca dorintele consumatorilor sunt intranzitive. A este preferat lui B, care este preferat lui C, care este preferat lui A.
- Mai mult, referendumul nu este decat o alta forma democratica, adica ilegitima (care se bazeaza pe numar).
3) "Dreptul la viata".
Dreptul este incuviintarea unei actiuni independente (in cadrul proprietatii proprii). El nu poate insemna, IN NICI UN CAZ, obligatia/acceptul altcuiva. Cu alte cuvinte, dreptul meu la viata nu se poate baza pe obligatia ta de ma tine in viata. Asta e munca fortata/sclavie. "Drepturile pozitive" sunt niste forme alterate, pervertite ale notiunii de drept si inseamna, vorba lui hayek, "drumul catre servitute".
3) Unui conformist mesajele in dezacord cu gandirea lui i se par teribilisme. Prefer a 2-a varianta.
Nu trebuie sa te sperii (din teama de necunoscut a venit dorinta ta de a-mi raspunde "dur"), nu esti singurul care reactioneaza asa in fata "lectiei de libertate". Pentru cei ce s-au obisnuit cu "lanturile", libertatea e socanta, pare un teribilism.
din nou imi atribui afirmatii pe care nu le-am facut
Ionut,
Din nou imi atribui afirmatii pe care nu le-am facut, iar asta arata caracterul lipsit de sinceritate al mesajului tau! Nu m-am suparat ca m-ai numit etatist, de fapt, tu ai pus aceasta eticheta si lui Mises! Sincer ma simt onorat sa fiu incadrat in aceeasi categorie precum Mises, Hayek , Menger, Friedman. Suparator este ca in teribilismul (sau poate ignoranta) ta , tu consideri ca Mises a fost etatist.
Ei bine, daca vrei sa folosesti corect limba romana, cuvintul etatism inseamna adept al etatismului (ETATÍSM n. Doctrină politică care preconizează extinderea rolului statului asupra întregii vieți economice și sociale). Ti se pare tie ca vreunul dintre cei pe care tu i-ai etichetat drept etatisti (inclusiv Mises) au propus extinderea rolului statului?
Esti sigur ca referendumul este mincinos in 90% din cazuri si nu 95%?
Ionut, dreptul la proprietate inseamna ca cineva trebuie sa-si imparta proprietatea cu altcineva? Dreptul la proprietate este un drept "pozitiv"; si, in consecinta, proprietatea trebuie impartita in asa fel incit toti oamenii sa detina o proprietate? Aici iar incerci o echivocatie! Dreptul la viata este pozitiv doar in cazul persoanelor lipsite de capacitatea de a actiona! De exemplu, parintii nu au dreptul/libertatea sa-si lase copilul sa moara (de foame, de frig, etc.)!
Nu ma tem de necunoscut, ci de ignoranta celor care propun utopii. Caracteristica utopiilor (atit comuniste cit si libertariene) este ca sint creatii artificiale, rodul imaginatiei unori indivizi, nicidecum rezultatul unei evolutii institutionale. Oricum, nu mai are niciun rost sa continuam aceasta discutie cit timp tu nu-mi prezinti un model (chiar experimental) al modelului pe care il propui. Altfel, ma vad pus in situatia de a combate o notiune vida ("anarho -capitalismul") si ma tem ca risc sa intru intr-o polemica din aceeasi categorie precum cea in privinta existentei supranaturalului.
@Bogdan Tavatura
1) Utopica este incercarea de mentinerea a statului (ca detinator monopolist al violentei coercitive) la minim. Inseamna ca intr-o arie geografica i-ai da monopolul extragerii de taxe si a violentei coercitive unui talhar, dupa care nutresti speranta absolut iluzorie ca acel talhar va talhari la minim :) "Ionut, dreptul la proprietate inseamna ca cineva trebuie sa-si imparta proprietatea cu altcineva?" Dupa parerea ta DA. Pe asta se bazeaza "plasa de siguranta". Pe impartirea (obligatorie) a prorietatii. Adica pe munca fortata/silnica. "Oricum, nu mai are niciun rost sa continuam aceasta discutie cit timp tu nu-mi prezinti un model (chiar experimental) al modelului pe care il propui". Te afli in aceeasi situatie! :-)
Un model experimental de stat care odata infiintat sa ramana minim. "Exista un raspuns colectiv la o problema individuala: referendumul,... pe care il voi accepta ca solutie ce putin..." Oricum e clar, e pentru a n-a oara cand se intampla asta, aici se ajunge cand discuti cu un minarchist. Pus fata in fata cu inconsistenta si contradictia notiunii de stat CARE SA RAMANA minimal "o da la intors". Toti minarchistii sunt, de fapt, adeptii statului ASA cum rezulta el in urma referendumului.
@Bogdan Tavatura
1) "Esti sigur ca referendumul este mincinos in 90% din cazuri si nu 95%?" Eu am afirmat textual: "(Guvernarea prin referendum) este "mincinoasa" IN PESTE 90% din cazuri." Peste 90% include si 95%. SUNT SIGUR! :-)
2) Ai dat o singura definitie din dex. Si ele sunt mai multe. Iat-o pe prima: ETATÍSM s.n. Teorie conform căreia rolul statului este PRIMORDIAL în organizarea și administrarea vieții economice și sociale.
Conform ACESTEI definitii (cea la care m-am referit eu) tu esti etatist. Ca de altfel toti liberalii. Ca si Mises.
Altele: ETATÍSM s.n. Teorie care cere statului să realizeze reformele recunoscute ca necesare. "doctrină politică potrivită căreia statul trebuie să intervină direct în viața economică și socială."
Interesant! Deci Mises
Conform definitiei tale, Mises este etatist pentru ca sustine ca statul are rolul primordial (principal) in existenta societatii (organizarea și administrarea vieții economice și sociale). Unde a scris Mises ca statul are rolul primordial/principal?
Din toate cartile lui Mises reiese ca el a considerat ca pietei libere ii revine rolul primordial, iar statul are un rol secundar, minim; si de asemenea, eu nu am gasit vreo referire in cartile sale din care sa reiasa ca statul ar trebui sa intervina direct in viata economica si sociala, ci doar indirect prin inlaturarea agresiunii.
Cred ca ai inteles acum cit de ridicola este afirmatia ca Mises a fost etatist!
@Bogdan Tavatura "statul ar
@Bogdan Tavatura
"statul ar trebui sa intervina direct in viata economica si sociala, ci doar indirect prin inlaturarea agresiunii"
Taxele si impozitele (apanajul monopolist al statului) SUNT agresiunea! Lupul paznic la oi (da' cu pretentia de "macel" MINIM).
Iar prin detinerea (inmanata) a monopolului asupra violentei coercitive (deci al agresiunii) statul intervine DIRECT in viata economica si sociala (incearca sa nu-ti platesti impozitele sau sa nu te acreditezi/licentiezi si vei vedea cine detine rolul primordial).
Daca statul n-ar avea rolul primordial in viata economica si sociala n-ar fi nimic altceva decat o organizatie/agent economic ca oricare altul. Si nu e! :-)
Descendentul lupului e paznic la oi
Lupul nu e paznic la oi, dar este descendentul sau, ciinele! Marx a scris in Razboiul civil din Franta ca "statul este escrescenta parazitara care distruge societatea consumindu-i resursele", iar eu adaug ca statul poate fi un simbiont util la nivel minimal.
Pina acum tu nu mi-ai adus niciun argument descriptiv in favoarea aboliii statului, ci doar argumente normative si retorisme lipsite de continut. Experimenteaza tu ce forma anarhista vrei, prezinta rezultatele si comparam diferitele modele istorice. Deocamdata statul minimal a functionat cel mai bine, iar absenta sa a dus la situatii catastrofale. Sint dispus sa accept orice model, cit timp imi poti demonstra descriptiv ca el functioneaza mai bine decit toate celealte experimentate deja.
1"Deocamdata statul minimal
1"Deocamdata statul minimal a functionat cel mai bine"
Daca-i p'asa de ce n-a ramas NICAIERI la nivelul ala?
"Puterea absoluta corupe la nivel absolut".
2)"Experimenteaza tu ce forma anarhista vrei"
Parca esti frate cu Alex Nicolin! :D
- Experimenteaza dom'le tu anarhia, cine nu te lasa?
- Pai fiscul si politia (printre altele), adica 2 institutii ale statului care (prin simpla existenta) are rol primordial in viata economica si sociala.
Poti sa incerci in apele internationale
Statul minimal a functionat cel mai bine! De ce nu sint toate tarile state minimale, ci doar citeva (Hong Kong , Singapore, etc.)? Pentru ca teribilisti ca tine care au promis utopii, care au promis ca va functiona mai bine un model sau altul, au reusit sa-si impuna viziunea gresita asupra unui numar destul de mare de oameni!
Cumpara un vas de croaziera, ancoreaza in apele internationale, vinde camerele (sint curios daca ti le va cumpara cineva) si asteapta sa se infiinteze agentii de protectie (state private).Patri Friedman, nepotul "etatistului" avea un proiect de acest gen (Freedom Ship)...poate va asociati si demonstrati ceva! Desi, cred ca Nozick a avut dreptate, anarhia intotdeauna sfirseste prin infiintarea unei forme de stat!
@Bogdan Tavatura "Desi, cred
@Bogdan Tavatura
"Desi, cred ca Nozick a avut dreptate, anarhia intotdeauna sfirseste prin infiintarea unei forme de stat!"
Care stat, INERENT, devine din ultra-minimal, minimal si, intr-un final, asistential pana cand da faliment.
Hong Kong si Singapore NU sunt state minimale. Statul minimal presupune monopolul "doar" asupra violentei coercitive (al extragerii de proprietate prin taxare) si asupra bunului economic numit securitate/aparare.
Problema este ca, odata inmanat acest monopol, nimic nu-l impiedica sa-si mareasca dimensiunile si puterea confiscatorie si sa se se implice strategic si in monopolizarea infrastructurii, inavatamantului, sanatatatii, "baterii de moneda", telecomunicatiilor, adica o evolutie inevitabila. Ori acesta din urma, nu este in nici un caz, minimal.
Pentru o critica asupra viziunii lui nozick vezi:
http://mises.ro/431/
"Pentru ca teribilisti ca tine care au promis utopii, care au promis ca va functiona mai bine un model sau altul, au reusit sa-si impuna viziunea gresita asupra unui numar destul de mare de oameni!"
Te inseli, asta-i rezultatul "referendumului" (al democratiei prin vot cu ajutorul caruia statul dainuie) al carui adept te-ai declarat singur, adica asta este tendinta fireasca a unui monopol: de maximizare, nu de minimizare.
Lasa-ma
Lasa-ma cu "critica" lui Rothbard. Stiu elucubratia aia. Singurul lucru pe care il demonstreaza textul ala este cit de mic d.p.d.v. intelectual a fost Rothbard in comparatie cu Nozick! Si daca vrei sa intelegi de ce spun asta, citeste cartea lui Nozick.
@Bogdan In ce ma priveste
@Bogdan
In ce ma priveste n-am obiceiul sa critic o lucrare/autor inainte de a o/a il citi! :-)
In opinia mea Nozick este exemplul perfect despre cum pornind de la premise corecte se poate ajunge la rezultate total eronate.
Si mai este un exemplu de incercare esuata de trecere de la socialism la libertarianism. Precum spuneam, nu-i e dat oricui sa asimileze cum trebuie si sa accepte notiunea de libertate.
Cu adevarat interesanta
Cu adevarat interesanta aceasta dezbatere "Ionut - Bogdan", cu privire la esenta statalitatii sau, mai precis, a formulei etatiste "optimale", daca mi se ingaduie cumva aceasta fortare in termeni. Totusi, a merge pana intr-acolo incat a-l numi pe Mises "etatist" iar pe Rothbard autor de "elucubratii" cred, zau, ca depaseste registrul "natural" al dezbaterilor, fie ele liberale sau libertariene.
Merita retinuta, insa, problema statului minimal, mai precis imposibilitatea acestuia, caci ce criteriu vom utiliza pentru a numi un stat cu 5% impozit ca fiind unul "minimal"?
Bogdan "Cumpara un vas de
Bogdan
"Cumpara un vas de croaziera, ancoreaza in apele internationale".
:D :D
Deja statele lupta din toate puterile impotriva "off-shore-urilor" care vor sa protejeze proprietatea de agresiunea acestora (asta o stiu din experienta proprie). Si vor sa declare ilegale tranferurile de proprietate catre aceste entitati inainte de jaf (impozitare).
Si tu propui sa infiintez organizatie de securitate real privata care sa concureze "statul"? Cred ca glumesti...
@Arheus 1)-Cata vreme nu
@Arheus
1)-Cata vreme nu ataca proprietatea, adica este o organizatie sustinuta voluntar, marimea "optima" a statului poate fi oricat, o stabilesc "actionarii" proprii.
-Daca insa vorbim despre statul agresor, marimea "optima" a lui este zero.
2)In ce-l priveste pe Mises mi-am spus parerea si am si argumentat-o. Nu-s eu de vina ca "etatism" e inteles in mai multe feluri. Poate doar pentru ca n-am precizat la care dintre definitii m-am referit.
3)Cata vreme accepti existenta statului, accepti si ca acesta (indiferent de dimensiuni) are un rol primordial in activiatea economica si sociala (precum am aratat).
Iar a inmana statului monopolul fortei coercitive si ulterior a-ti pune problema dimensiunilor acestuia (problema a carei rezolvare e tot forta) inseamna, din start, o "fundatura". Odata ajuns aici nu-ti mai ramane, ca liberal, decat sa faci apel la democratie/referendum, cale care insa te "infunda" si mai mult, nicidecum nu inseamna o iesire.
Cu Ionut nu o scoateti la capat
E indaratnic precum asinul.
Daca nu esti cu el esti dusman asa ca va sugerez sa ii spuneti ca are dreptate si in lumea in care traieste el ("neverland") el este rege si gunoier Educator si invatacel alfa si omega
@RRRR
Nici nu cred ca se pune problema "scosului la capat" cu Ionut. Ceea ce ar trebui sa ne intereseze aici tine exclusiv de ideile si de argumentele oferite, pe mine nu ma intereseaza tipicul personal.
Iar "indaratnicia", ca sa merg pe mana termenilor tai, cred ca uneori este o rara virtute, mai ales atunci cand se refera la idei, pe care incerci sa le aperi onest, cu argumente. :)
Publicaţi un comentariu nou