Mai multă modelare, mai puţină economie
Bogdan Glăvan
[Textul este extras din cartea Împotriva curentului. Însemnări asupra crizei financiare actuale]
Ce au înţeles experţii care au studiat cauzele crizei financiare? Că maniera de înregistrare contabilă actuală şi metodele de evaluare a riscului au jucat un rol important în dezvoltarea panicii financiare. Ei consideră că folosirea valorii de piaţă a activelor financiare în evaluarea riscului investiţiei şi, mai departe, a nivelului minim de capital pe care o bancă trebuie să îl deţină, este de natură să genereze comportament de turmă şi o spirală vicioasă, care duce la prăbuşirea pieţei.
Raţionamentul este următorul: dacă preţul titlurilor financiare scade, activul investitorilor instituţionali (care înregistrează valoarea curentă a instrumentelor financiare din portofoliul firmei) se reduce pe măsură; acest eveniment împinge băncile şi fondurile de investiţii să-şi lichidize o parte din active – să renunţe la activele care se depreciază; la rândul său, reacţia firmelor duce la scăderea mai departe a cotaţiilor titlurilor financiare şi, pe cale de consecinţă, la agravarea situaţiei contabile. Cu cât scade mai mult piaţa, cu atât participanţii la piaţă vând mai mult, ceea ce duce la prăbuşirea pieţei ş.a.m.d. Procedura de încorporare a valorii de piaţă a activelor (aşa-numita mark-to-market) pare să stea astfel la baza unui eşec al pieţei şi trebuie să ne debarasăm de ea.
Noile clarificări contabile emise de International Accounting Standards Board şi de organismele de supraveghere a pieţei de capital (precum Securities and Exchange Commission în SUA) validează înlocuirea preţurilor de piaţă cu valori calculate pe baza unor modele (mark-to-model) în care costul activelor – preţul la care au fost achiziţionate – joacă un rol mai important.
Dezbaterea dintre partizanii celor două proceduri de evaluare a riscului readuce în atenţie teoria calculului economic şi disputa similară dintre adepţii socialismului şi criticii acestuia.
Teoria calculului economic, dezvoltată de Ludwig von Mises, arată că alocarea raţională a resurselor are la bază calculul economic. Posibilitatea calculului economic, adică a comparării rentabilităţii diferitelor investiţii, este instrumentul esenţial de care au nevoie întreprinzătorii pentru a aloca eficient resursele. Calculul economic nu poate avea loc în absenţa preţurilor monetare, care permit aducerea la acelaşi numitor a costurilor şi a veniturilor anticipate aferente fiecărei alternative investiţionale. Sesizarea importanţei calculului economic l-a dus pe Mises să afirme că socialismul este imposibil, în sensul că, fără preţuri monetare care să divulge intensitatea nevoilor consumatorilor şi raritatea factorilor de producţie, planificatorii socialişti nu pot determina în mod raţional în ce direcţie să canalizeze resursele. Ei nu pot afla, de exemplu, dacă este mai urgent (din perspectiva utilizatorilor finali) ca fierul să fie folosit pentru producerea de automobile sau pentru fabricarea de şine de cale ferată; nu au niciun mijloc de a descoperi care din cele două metode de transport, auto şi feroviar, este mai rentabil. În atare situaţie, planificatorul este nevoit să „bâjbâie” în încercarea de a produce bunurile în tipul, cantitatea şi calitatea cerută de consumatori.
Preţurile monetare stabilite în mod natural, pe piaţă, ne oferă posibilitatea de a calcula şi de a descoperi care afaceri sunt rentabile şi care nu. Dintr-o perspectivă mai largă, preţurile libere au şi rolul de coordonare a acţiunilor agenţilor economici, deoarece sistemul profiturilor/pierderilor „spune” participanţilor la piaţă încotro să îşi îndrepte atenţia.
Imposibilitatea calculului economic în socialism a discreditat definitiv această ideologie. Încercările unor economişti de stânga de a-şi revitaliza doctrina politică propunând calcularea unor preţuri pe baza unor modele matematice complicate sau mimarea jocului pieţei de către directorii fabricilor de stat nu au făcut decât să arate cât de lipsit de sens este socialismul.
Dar, cum spuneam, această dezbatere, moartă şi îngropată cu mai bine de jumătate de secol în urmă, revine în actualitate. Mumia socialismului se plimbă cu graţie printre noi datorită „perspicacităţii” unor experţi care au ajuns la concluzia că nu merită să ne bazăm pe preţurile de piaţă pentru a decide alocarea activelor financiare.
Acum, nu este niciun dubiu că reducerea interesului pentru un anumit titlu financiar provoacă pierderi celor care încă îl mai deţin în portofoliu. Dar, la fel de bine, reducerea cererii pentru covrigi, prin scăderea preţului covrigilor, provoacă pierderi celor care deţin stocuri de covrigi sau cuptoare pentru fabricarea acestora. Nimeni nu a venit până acum cu ideea de a salva de la faliment producătorii de covrigi pentru că, chipurile, preţul covrigului nu exprimă valoarea reală a acestuia. Dar iată că avem experţi care ne predau ceea ce nu am învăţat încă: preţul obligaţiunilor garantate cu ipoteci nu exprimă valoarea lor reală.
Tocmai ce scăpasem de scandalul Enron – pornit printre altele, tot de la contabilitatea creativă a unor băieţi deştepţi care, ani la rând au spus lumii ce profit mare scoate afacerea lor, în vreme ce se pregăteau să o şteargă fiecare cu ce apucă din firmă – şi de cazul LTCM – în care cîţiva băieţi chiar mai deştepţi (laureaţi cu premiul Nobel) s-au fălit că au descoperit în ce trebuie să investim pe baza unor formule matematice miraculoase, după care au dat faliment – că mirajul calculului preţurilor pe bază de modele (în fond, criterii arbitrare şi subiective) captivează interesul economiştilor.
Problema declinului pieţei financiare este, în fond, problema oricărei pieţe în care stocurile joacă un rol important. Să ne gândim la piaţa imobiliară. Reducerea cererii pentru case şi terenuri a determinat scăderea preţurilor acestora. Proprietarii de apartamente şi de terenuri, mai ales cei care şi-au finanţat activitatea din credite, se grăbesc să vândă imobilele, oferind reduceri promoţionale. Avalanşa de oferte duce la scăderea mai puternică a preţului. La limită, piaţa îngheaţă, pentru că doritorii de apartamente descoperă acum că îşi pot procura locuinţa mult mai ieftin decât în urmă cu un an şi, dacă anticipează că mai este loc de scăderi ale preţului, îşi vor amâna în continuare achiziţia. Eventual, unii ofertanţi de apartamente şi terenuri (cei care, la rândul lor, au intrat în posesia imobilului la un preţ ridicat sau cei care sunt constrânşi de alte contracte să facă rost de bani) vor da faliment. Are sens să ne prefacem că aşa-zisul „preţ real” al caselor este, să zicem, cu 50% mai mare decât cel disponibil acum pe piaţă? Deloc. Preţul de piaţă indică intensitatea preferinţelor cumpărătorilor. El oferă semnale nu doar proprietarilor de locuinţe, ci şi dezvoltatorilor imobiliari – cei care urmează să furnizeze locuinţe. Creşterea preţului arată că este eficient pentru societate ca o parte mai mare din factorii de producţie să fie alocată în sectorul construcţiilor. Pe baza lui, un lanţ întreg de producători (de oţel-beton, ciment, mobilă, instalaţii electrice etc.) iau decizia de a-şi mări producţia. Invers, scăderea preţului semnalează întreprinzătorilor că este mai bine să renunţe la afacerile imobiliare şi să caute alternative; să intre în comerţul cu covrigi, de pildă.
Valoarea reală a unui produs este dată de preţul său de piaţă. A ignora acest lucru înseamnă a nega importanţa calculului economic pentru alocarea eficientă a resurselor. Există nenumărate criterii prin care bunurile produse în societate pot fi alocate: în funcţie de rasă, de culoarea pielii, de apartenenţa politică, de sex, de naţionalitate, prin preferinţele subiective ale autorităţii politice, prin loterie sau, de ce nu, prin elaborarea unor modele matematice bazate pe relaţii cantitative determinate între diverse elemente selectate arbitrar. Putem angaja cititori în stele care să ne spună în ce direcţie să investim (este greu de crezut că am putea pierde mai mult decât cei care au mers pe mâna unor laureaţi ai premiului Nobel). Dar un singur criteriu ne poate spune cum să alocăm resursele pentru a spori bunăstarea generală – calculul economic pornind de la preţurile de piaţă.
Asa, si?
Cartea din care a fost extras acest text se numeste: "Însemnări asupra crizei financiare actuale"! Ma asteptam sa gasesc date, evenimente, legi, etc. care sa fie analizate, explicate... Tot ce ai scris aici, desi adevarat, poate fi scris de orice student care l-a citit pe Mises si vrea sa faca un rezumat al operei acestuia. Articolul nu contine nicio referire directa la mecanismul declansarii actualei crize, ci doar cateva notiuni teoretice destul de cunoscute. Orice teorie stiintifica trebuie confirmata practic; nu am gasit nicio corelatie intre aceste notiuni teoretice si evenimentele specifice acestei crize (cauze si manifestari). Sunt de acord cu ce ai scris, doar ca nu prea are legatura directa cu actuala criza, ci cu teoria economica in general. Acest fragment nu ma motiveaza deloc sa citesc intreaga carte!
Teorie economica in general
Intradevar, cele scrise sunt la modul general pornind de la o teorie economica, dar contrar celor afirmate de dvs., explica actuala criza si posibila repetare a ei in masura in care nu au fost eliminate cauzele: piata nu a fost lasata sa functioneze (si nu este lasata nici in continuare). Plecand de la diverse teorii economice poti privi lumea intr-un fel sau in altul: (1)adeptii libertatii sustin ca un bun trebuie sa apartina celui ce l-a obtinut iar (2) adeptii egalitarismului zic ca trebuie impartit. Fiecare zice ca dreptatea e de partea lui. Dvs. de ce parte a "baricadei" sunteti?
Eu sunt si egalitarist
Există o formă de egalitate pe care o accept şi care cred că este necesară societăţii: egalitatea cetăţenilor în faţa legii! Această formă de egalitate şi egalitatea materială sunt noţiuni contradictorii.
Afirmaţi că "cele scrise" explică actuala criză. Demonstraţi! Un simplu copy/paste din Mises nu este suficient!
@Sorin Arcadie Scuza-ma,
@Ionut
@Sorin Arcadie
In nici un caz nu mesajul anterior m-a condus la concluzia ca esti socialist...ci ultimul, cel scris sambata 01/02/2010 - 19:33. Chiar daca eviti sa-ti expui propria parere despre care crezi tu ca sunt cauzele crizei, nu lipsa ci excesul de reglementare ARBITRARA, "politicile economice" si mentinerea monopolului artificial asupra monedei fiduciare sunt cateva dintre cauzele crizei (aparitia crizei era inevitabila si ESTE benefica si plina de oportunitati). Inclusiv neoliberalii sunt "virusati" de socialism...
Neplacut
Neplăcut este că această discuţie nu se poartă în jurul argumentelor. Ceilalţi comentatori încearcă să observe "de care parte a baricadei sunt", dacă sunt sau nu "virusat de socialism"! Care este relevanţa, măi băieţi? Aici am recitit o teorie a crizelor, dar nu am găsit nicio dovadă concretă care să confirme că actuala criză se încadrează în teoria prezentată! În schimb, am descoperit cu neplăcere absenţa argumentelor şi, în locul acestora, atacul la persoană (metoda preferată a comuniştilor şi a fundamentaliştilor, în general)!
Sorin, tocmai pentru că nu
Sorin, tocmai pentru că nu e productiv să cădem, aici, în capcana "argumentului baricadei", dar şi pentru că subiectul în discuţie oferă reale provocări pentru reforma instituţiilor monetare actuale, îţi propun să articulezi "propria-ţi versiune" - eventual la nivel de replică - şi să o publicăm în secţiunea de Articole.
@Sorin Arcadie1) De cand
Sorin Arcadie 1) De cand este "atac la persoana" faptul ca afirmi despre cineva ca este socialist? 2) Cata vreme tu nu-ti prezinti propria versiune despre posibilele cauze ale crizei, ai dreptate, "discutia" asta e inutila.
@Sorin Arcadie Mecanismul
Mecanismul declansarii actualei crize si a tuturor celor care vor urma e explicat foarte bine de Mises:)). Ai putea numi fara sa gresesti actuala criza "criza imobiliara", cu punct de plecare SUA si vinovat direct FED-ul. Daca vrei date, evenimente, legi, explicatii amanuntite, sunt zeci de bloguri si forumuri care au explicat pe indelete (probabil in mii de pagini), tot ce te intereseaza. Si totusi, articolul de fata e o sinteza foarte buna a cauzelor crizei actuale: "agresiunea statului" impotriva proprietatii si a initiativei private.
Am explicat cat am putut de
Am explicat cat am putut de bine cauzele crizei in carte. Daca primele capitole nu v-au convins atunci, da, ma indoiesc ca veti castiga mai mult citind restul cartii. Pentru ca sunt plin de idei fixe, voi repeta totusi: ORICE emisiune monetara discretionara afecteaza piata creditului si produce distorsiunile despre care vorbeste Mises. Asa ca, in fond, nu vad ce alte "corelatii" as fi putut oferi (de fapt, chiar mi s-a reprosat ca am incarcat cartea cu prea multe cifre!) Ori sunteti de acord cu teoria, ori nu. Cartea mea nu are rostul de a o explica mai bine (Mises a facut o treaba mult mai buna), ci de o ilustra cu ajutorul evenimentelor recente. Multumesc, oricum, pentru atentia acordata.
Multumesc pentru raspuns, dar...
Mises a explicat multe, dar nu şi criza financiară actuală (a murit cu mult timp înaine ca această criză să se manifeste)!
Sunt de acord cu teoria lui Mises, dar nu m-aţi convins că teoria lui Mises se poate aplica în acest caz. De exemplu, sunt de acord cu teoria gravitaţiei formulată de Newton, dar nu văd legătura dintre aceasta si criza financiară actuală... (deşi o "logică" putem să găsim:
1)legea gravitaţiei explică de ce cad obiectele,
2)economia s-a prabuşit,
___________________________________________________________
în concluzie, teoria lui Newton explică prăbuşirea economiei. )
Exact asta nu am găsit în textul din cartea dumneavoastră: demonstraţia că teoria lui Mises este valabilă şi în acest caz ! Faptul că teoria lui Mises demonstrează că "emisiunea monetară discreţionară afectează piaţa creditului şi produce distorsiunile", nu înseamnă neapărat că întotdeauna când vedem aceste "distorsiuni", ele sunt cauzate de emisiunea monetară. Logica ne arată că acelaşi rezultat poate fi creat de cauze diferite. De exemplu: 6 = 3 x 2 , dar, de asemenea, 6 = 6 x 1.
Practic, argumentul dumneavoastră este următorul:
Teoria lui Mises explică crizele economice,
Această criză este o criză economică,
____________________________________________
În concluzie, Teoria lui Mises explică această criză.
Orice analiză descriptivă a unui fenomen concret (fenomen economic, fizic, etc.) trebuie să cuprindă : 1) descrierea empirică a caracteristicilor fenomenului analizat; 2) o ipoteză (teorie) care să explice raţional fenomenul analizat, pornind de la premise clare (axiome, date empirice verificate, etc.). În măsura în care fenomenul analizat se încadrează în teorie (de exemplu, cronologia evenimentelor corespunde etapelor prezentate în teorie), respectiva teorie va putea fi considerată validă!
Ştiu că dumneavoastră aţi tradus o carte scrisă de Hayek, însă vă rog să-mi spuneţi dacă aţi citit ultima carte scrisă de acest autor, "Infatuarea fatală".
Cred ca este singura carte a
Cred ca este singura carte a lui Hayek pe care nu am citit-o. O am in biblioteca, dar am cumparat-o mai mult de pofta... colectiei! Abandonasem Hayek inainte de cumpararea ei, oricum.
Criza-fata morgana
Nu sunt intru-tot de acord cu cele comentate. Orice referire la oricare functie economica de fapt contine si termenii crizei. Dar cand vorbim de rentabilitatea unei afaceri, aici invocam, chiar involuntar, o componenta speculativa pe care o inseram fortat in discutia economica. Confuzie. Afacere, rentabilitate, tin de psihologie daca nu vizeaza si o posibilitate de a efectua un schimb in limitele unei etici care sa asigure o distributie cat de cat functionala a produsului social. Altfel la o polarizare economica excesiva care da raporturi economice disjuncte, blocand circuitul economic. Ne gandim la o societate cu un procent infim de super-imbogatiti prin pauperizarea populatiei (detaliile se subinteleg). Acestia (detinatorii activelor economice) nu mai pot avea relatii comerciale cu populatia din acest areal fiindca nu au o piata; altfel spus, din cauza saraciei, populatia nu poate sa le cumoere produsele. In consecinta, productia inceteaza. Deci, criza cu toate imanentele. Ce mai e de facut? Revolutie (a se cauta definitia marxista, aceasta poate fi si pasnica, democratica).
Io-Co, pentru a clarifica si
Io-Co, pentru a clarifica si mai mult interventia ta... sa intelegem ca acei cativa super-imbogatiti ar fi vinovati de pauperizarea populatiei?! In acest caz, ar rezulta ca, initial, populatia ar fi fost... bogata! Caci altfel nu vedem cum am putea vorbi de pauperizare. Insa, daca populatia oricum era saraca, si anterior, atunci polarizarea se exclude de la sine, iar in contul celor cativa "super-imbogatiti" nu putem arunca niciun fel de vina...
precizare
Sa ne imaginam o curba (una din acelea, statistice), pe y avem nivelul averii, pe x avem o functie de esantionare. Curba care exprima distributia produsului social este una de tip 1/x (ca alura),usor descrescatoare, aproape orizontala. Cea a proprietatii e aproape oriz. ("proprietatea intregului popor ..."), dar dupa '89 ar fi trebuit luata ca atare. Daca stabilim centrul de greutate al curbei si-l proiectam pe aceasta obtinem coeficientul de pondere. Adica paritatea "bogati-saraci". Refacem aceeasi curba cu datele actuale si vom vedea ce pondere din populatie a trebuit sa saraceasca si cat (in medie sau cumulativ) la care se adauga (in contul imbogatitilor) si "valorificarule" activelor economiei nationale (vanzarea ca fier vechi sau teren). Curba actuala este una hiper-abrupta intersectand axa x . Zona negativa (cca. 43%) este zona saraciei. Imbogatirea s-a facut prin rapt nu prin creare de bunuri. Dar chiar asa nu este justificata fiindca don'patron nu da societatii nimic in schimb, dau salariatii.
Cateva cuvinte despre avutie si distributia acesteia
Oare curba avutiei era mai neteda inainte de revolutie? Teoretic da, insa parcatic nu! Pentru a intelege afirmatia pe care am facut-o trebuie luate in calcul mai multe aspecte
1.Ce constituie avutie? Daca ar fi sa iau in calcul avutia detinuta de toti cei care erau in Romania in 1989, mare parte din ea era practic doar pe hartie. Ma refer aici in principal la colosii industriali care nu aveau nicio alta ratiune de a exista in afara de asigurarea unui loc de munca pentru un grup de indivizi. Ce avutie poate reprezenta o astfel de entitate? Mai degraba una cu valoare negativa, prin prisma pierderilor generate
2.In ce mod se poate masura avutia individuala? Intr-o societate de tip capitalist este relativ usor de calculat avutia fiecaruia - asta e treaba fiscului. Cand vine vorba de o "societate socialista multilateral dezvoltata" lucrurile se complica pentru ca in teorie ficare detine cam aceeasi avutie: avutia individuala - casa, masina, alte obiecte si avutia comuna, reprezentata de infrastructura, unitatile de productie, bunurile si serviciile aflate in proprietate statului, din care fiecare ar fi trebuit sa detina un procent egal. Deci un nomenclaturist nu era cu nimic mai bogat decat muncitorul la IMGB sau taranul cooperator. In practica lucrurile stateau cu totul altfel, pentru ca toata lumea stie care era diferenta dintre nomenclaturisti si restul populatiei. Aici intervine un aspect pe care unii il ignora, si anume dreptul de folosinta. Existau, astfel, servicii care erau in mod explicit individului de rand, cum ar fi accesul la produsele distribuite de Gospodaria de Partid. Este acum interzis pentru cineva sa intre intr-un magazin Gucci ca sa isi cumpere ceva de-acolo, sau macar sa arunce o privire? Iata deci ca societatea era mult mai polarizata in anii comunismului
3.Cum s-a modificat avutia totala din Romania in ultimii 20 de ani? In mod sigur a crescut, dar nu in mod egal pentru toti. Care e motivul pentru care distributia ar fi trebuit sa fie egala? O parte din avutia comuna virtuala a disparut, prin inchiderea unitatilor fara perspective de productivitate si transformarea partiala in avere individuala pentru cei mai bine plasati la inceput, care au acaparat terenurile si au vandut utilajele. Deasemenea au aparut noi unitati productive, prin reinvestirea capitalului autohton sau atragerea capitalului strain. Desi unii tind sa acuze, fara discriminare pe toti cei care s-au imbogatit de furt, o mare parte dintre acestia s-au imbogatit muncind din greu si luptand aprig cu sistemul si cu favoritii acestuia. O alta parte a fost generata in afara granitelor si adusa in Romania, constituind capital pentru finantarea unor investitii mai mult sau mai putin productive - munca imigrantilor. Daca e sa facem o analiza pertinenta, Romania este astazi o tara mult mai bogata decat era acum 20 de ani, in primul rand datorita sporului de eficienta generat de trecerea de la economia planificata la economia de piata.
Ca orice schimare, tranzitia de la comunism la sistemul actual a produs castigatori si perdanti, insa ponderea castigatorilor o depaseste net pe cea a perdantilor. Cel putin ultima sursa de crestere a avutiei, deloc neglijabila in contextul actual, ar fi fost de neconceput in contextul unei societati inchise, aproape autarhice, asa cum era Romania in ultimii ani ai "Epocii de Aur".
Publicaţi un comentariu nou