Să începem cu cel mai simplu exemplu posibil: să ne gândim, după cum a procedat Bastiat, la spargerea unui geam.

Să zicem că un derbedeu aruncă o cărămidă în fereastra unei brutării. Proprietarul iese furios, dar băiatul dispare. Lumea se strânge şi începe să se zgâiască, cu satisfacţie ascunsă, la vitrina spartă şi la cioburile de sticlă răspândite pe pâine şi pe plăcinte. După un timp, mulţimea simte nevoia să facă reflecţii filosofice. Şi câţiva, aproape sigur, le vor reaminti celor de lângă ei sau brutarului că, până la urmă, tot răul este spre bine. Geamgiul va avea de lucru. O dată ce le-a venit ideea aceasta, încep să brodeze pe marginea ei. Cât ar costa un geam nou? Două sute cincizeci de dolari? Ar fi ceva bani. Şi apoi, dacă nu s-ar sparge niciodată ferestre, ce s-ar întâmpla cu fabricile de sticlă? Şi uite aşa, se poate continua la nesfârşit. Geamgiul va avea cu 250 $ mai mult pentru a putea plăti altor negustori, iar aceştia, la rândul lor, vor avea cu 250 $ mai mult de cheltuit în altă parte şi aşa mai departe, la infinit. Geamul spart va continua să constituie sursă de bani şi de locuri de muncă, în cercuri din ce în ce mai largi. Concluzia logică ce s-ar desprinde din toate acestea, dacă mulţimea ar trage o concluzie, ar fi că micul derbedeu ce a zvârlit cărămida n-a fost nici pe departe o ameninţare publică, ci un binefăcător pentru comunitate.

Hai să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. Mulţimea are dreptate, cel puţin în ce priveşte prima concluzie. Măruntul act de vandalism se va traduce, în primă instanţă, într-o nouă afacere pentru un fabricant de geamuri. Acesta nu va fi mai puţin mulţumit la aflarea veştii despre acest incident decât un antreprenor de pompe funebre care află despre un deces. Dar brutarul va pierde cei 250 $ pe care îşi planificase să îi cheltuiască pe un costum nou. Deoarece a fost nevoit să înlocuiască o vitrină, va trebui să renunţe la costum (sau la ceva asemănător). În loc să aibă o vitrină şi un costum, va trebui să se mulţumească doar cu vitrina. Dacă-l considerăm parte componentă a comunităţii, aceasta a pierdut ocazia de a deţine un costum nou care i-ar fi putut aparţine şi este cu exact atât mai săracă.

Pe scurt, geamgiul câştigă de lucru atât cât pierde croitorul. Nu a fost creat niciun loc de muncă. Cei din mulţime au luat în considerare numai două din părţile puse în relaţie de acest experiment, respectiv brutarul şi geamgiul. Au uitat de a treia parte potenţial implicată, croitorul. L-au omis tocmai pentru că acesta nu-şi va mai face apariţia. Oamenii vor vedea vitrina nouă peste o zi sau două. Nu vor vedea niciodată costumul în plus, tocmai fiindcă el nu va fi niciodată produs. De regulă, oamenii văd doar ceea ce le apare direct în faţa ochilor.