Emite conţinut

De ce utilitatea marginală nu poate fi niciodată negativă



Cosmin Marinescu

În prezent, nu există manual mainstream de microeconomie care să nu dedice pagini întregi, cu teorie şi aplicaţii, diverselor analize formalizate asupra utilităţii. „Funcţii obiectiv” frumos derivabile, algoritmi matematici care se deşiră impecabil, grafice sofisticate cu şi fără puncte de inflexiune etc. formează un întreg arsenal didactic pe care economiştii autori de manuale le aşează, cu straniu devotament, în bagajul considerat indispensabil pentru analiza ştiinţifică a utilităţii. Acesta este tabloul metodologic prin care manualele „avansate”, „moderne”, de economie caută să îşi convingă studenţii asupra teoriei utilităţii. Pe de o parte, cu preţul matematizării aproape a fiecărui rând de teorie economică şi, pe de altă parte, prin întunecarea realismului economic şi a fiinţei umane cu ipotezele nirvane din modelul lui „homo oeconomicus”[1].

Nu îmi propun, în aceste rânduri, să dezbat avalanşa de ipoteze irelevate în haina cărora este îmbrăcat, cu microscopice pretenţii ştiinţifice, „consumatorul” din manual. Voi insista doar asupra „utilităţii marginale negative”, şi a confuziilor grosolane care domnesc nestingherit prin manualele de economie[2] cu privire la abaterea „negativă” a utilităţi marginale.

Raţionamentul comun este următorul: dacă utilitatea economică prinde viaţă, ştiinţific, prin legea utilităţii marginale descrescânde, atunci tot ceea ce ne rămâne de făcut este să desenăm, grafic şi argumentativ, scăderea utilităţii marginale. Pe măsură ce consumul avansează, utilitatea marginală – asociată fiecărei ultime unităţi din bunul consumat – se diminuează, astfel încât fiecare unitate sau etapă a consumului „aduce” o utilitate din ce în ce mai mică. Altfel spus, refrenul legii utilităţii marginale ar suna astfel: „mărimea intensităţii unei nevoi descreşte progresiv, pe măsură ce respectiva nevoie este satisfăcută continuu şi neîntrerupt”. Iar satisfacerea nevoii indică atingerea, prin consum, a „pragului de saturaţie”, adică acel nivel al consumului la care utilitatea totală este maximă şi, în mod corespunzător, utilitatea marginală este zero.

În acest punct intervine în scenă „utilitatea marginală”, pe fondul unui consum ce se întinde dincolo de pragul de saturaţie. Se arată, astfel, cum consumatorul ajunge să nu mai obţină satisfacţie, utilitate, ci tocmai reversul, adică insatisfacţie, deci utilitate marginală negativă.

Cel mai adesea, autorii recurg la impactul plastic al unor exemple decupate, în general şi mai mult sau mai puţin inspirat, din „regnul” alimentar: Ana are mere şi, cu fiecare măr pe care îl mănâncă, utilitatea marginală devine tot mai redusă, până la zero, corespunzător atingerii pragului de saturaţie.

În continuare, însă, impactul plastic al exemplelor alimentare capătă brusc paloarea naivităţii, odată cu „scuza” utilităţii marginale negative: dacă Ana continuă să mănânce mere dincolo de nivelul pragului de saturaţie, atunci merele în plus nu vor mai „aduce” satisfacţie, ci din contră, insatisfacţie. Iar cum fiecare realizează că măcar o dată în viaţă a mâncat prea mult, şi i-a fost şi rău, pe această cale, nu mai rămâne decât apelul la quot erat demonstrandum.

Din fericire, în ştiinţă, demonstraţiile nu necesită apelul la experienţe personale, şi nici măcar la experienţe. Însă, nu îmi propun să descompun aici, tocmai în acest punct al discuţiei, natura a priori a ştiinţei economice, despre care am scris şi cu alte ocazii.

Ceee ce este important acum ţine, mai degrabă, de desluşirea coerenţei din agumentul standard în favoarea utilităţii marginale negative. Dar pentru aceasta, ne vom întoarce la Ana şi la pasiunile ei alimentare. Cum, adică, ne putem imagina că Ana continuă să mănânce mere chiar dacă nevoia sa de fructe a fost satisfăcută, adică dincolo de pragul saturaţiei sale? Avem, oare, senzaţia că oamenii utilizează mijloace pentru a atinge scopuri și uită, uneori, să se mai oprească din acțiunile lor? Poate numai dacă Ana nu este numele unei persoane, care face alegeri la fel ca toate celelalte persoane, ci marca unui storcător de fructe pe care proprietarul îl poate uita în priză, în funcţionare continuă, atunci când, pe moment, acordă prioritate unui alt scop, deci şi unui alt mijloc.

Căci nu putem cădea în păcatul (metodologic) primar de a considera că doar unii consumatori sunt raţionali[3], şi anume aceia care se înfruptă din reţetele matematice de maximizare a utilităţii totale. În realitate, oamenii nu optimizează nici în funcţie de panta curbelor de indiferenţă, aflată la întâlnirea secretă – în grafic tangentă – cu linia bugetului, şi nici prin apelul la egalizarea utilităţii marginale pe unitatea monetară, aşa cum demonstra matematic Paul Samuelson, celebrul laureat Nobel cu cele mai multe ediţii autocontradictorii ale la fel de celebrului său manual de economie.

Exemplul aflat în discuţie ridică, însă, o întrebare esenţială: de ce alege Ana să mănânce şi merele pe care economistul le consideră aflate „dincolo de pragul de saturaţie”? De fapt, cum stabileşte economistul că Ana consumă mere „regulamentar” sau, nu cumva, a depăşit „pragul de saturaţie” şi o paşte, deci, accidentul „utilităţii marginale negative”? De vreme ce utilitatea este un fenomen economic pur subiectiv, Paul Samuelson nu poate să stabilească, în ciuda oricâtor formule matematice, care este cantitatea de mere prin care Ana ajunge, de fiecare dată, la „saţietate”.

Haideţi să ne imaginăm că, de câteva ore bune, Ana mănâncă mere încontinuu şi nu dă niciun semn că s-ar opri curând. În aceste condiţii, probabil că Paul deja a apelat 112, pentru ca medicii (utilitarişti, neapărat J) să fie gata să intervină asupra efectelor nocive ale „utilităţii marginale negative”. În realitate, pragul de saturaţie este subiectiv, diferit de la persoană la personă, funcţie de intensitatea nevoilor acesteia. Numai Ana poate să ne spună când ajunge la saţietate, şi nici atunci nu avem certitudinea deplină că, în declaraţiile şi acţiunile sale, nu are o altă motivaţie decât cea presupusă în cadrul exemplului, şi anume pofta de mânca mere, aşa cum vom vedea în continuare.

Ce am putea spune dacă Ana a mâncat deja 50 de mere şi continuă cu zâmbetul pe buze? Nimic semnificativ, poate doar concluzia că Ana nu a atins încă „pragul de saturaţie”. Dar dacă, după cel de-al 51-lea măr, în locul zâmbetului încântător, pe faţa Anei apar semnele durerilor de stomac? Oare rezultă de aici, în mod necesar, că Ana a păşit dincolo de pragul de saturaţie, adică pe câmpul nedorit al „utilităţii marginale negative”? Nici pomeneală. Faptul că, prin acţiunile lor, oamenii nu obţin neapărat rezultatele dorite nu înseamnă că „utilităţile marginale” au devenit „negative”. Pentru că altfel am nesocoti însăşi semnificaţia „utilităţii”, aşa cum este definită ea, inclusiv în manualele de economie, care comit în textele lor eroarea de a abdida, în sfera concluziilor, de la reperele definiţiilor, fără nicio mustrare de (con)ştiinţă într-ale coerenţei şi rigorii logice.

Problema esenţială ţine de faptul că utilitatea este o categorie economică a priori prin însăşi definirea şi operaţionalizarea sa. „Utilitatea” este categoria ştiinţifică fundamentală în jurul căreia economiştii îşi construiesc, aproape de secole, explicaţiile. Orice teorie elementară a valorii şi a preţurilor trebuie să înceapă de la testul utilităţii economice. Nimic nu este mai simplu decât a înţelege că oamenii evaluează lucrurile în funcţie de capacitatea anticipată a acestora de a aduce satisfacţie, utilitate.

Deşi utilitatea este definită corect în aproape toate manualele de economie, mai toate aceastea abdică suspect de la natura apriorică a utilităţii.

În general, utilitatea este definită prin satisfacţia pe care o persoană anticipează (speră, doreşte etc.) să o obţină prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic ori prin desfăşurarea unei acţiuni. Aşadar, utilitatea este ceea ce se întâmplă în mintea persoanei înainte de a acţiona, înainte de a mânca mere sau banane etc. Utilitatea semnifică importanţa, însemnătatea pe care oamenii o atribuie, prin evaluare ex-ante, diferitelor cantităţi din mijloacele lor economice. Când spunem că, pentru Ana, utilitatea unui măr ar fi superioară utilităţii unei banane[4], aceasta ar însemna că Ana anticipează că mărul îi va aduce o satisfacţie mai mare decât consumul unei banane. Aşadar, utilitatea marginală nu este decât o utilitate aşteptată, nu satisfacţia obţinută în fapt.

De exemplu, ce am putea spune dacă Anei i se face rău după ce mănâncă un singur măr? Că a depăşit deja „pragul de saturaţie”, precum în cazul celui de-al 51-lea măr? Răspunsul este Nu, atât pentru primul măr, cât şi pentru cel de-al 51-lea. Aceasta deoarece Ana a ales să mănînce mărul respectiv, în virtutea unei evaluări pozitive: Ana a atribuit mărului respectiv o „utilitate marginală pozitivă”, adică şansa de a obţine o anumită satisfacţie. Faptul că satisfacţia dorită nu a fost obţinută, nu schimbă natura evaluării anticipative, căci în virtutea acestei anticipări favorabile Ana a decis să acţioneze, să mănînce mărul respectiv. Nu putem spune decât că Ana nu a reuşit să-şi atingă scopul, nu a reuşit să obţină satisfacţia dorită[5]. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cel de-al 51-lea măr. Ana a decis să mănînce şi acest măr, cu speranţa că va obţine, şi de pe urma acestuia, o anumită satisfacţie. Deci, chiar dacă i s-a făcut rău, utilitatea marginală atribuită şi acestui al 51-lea măr a fost una pozitivă.

Şi, pentru a spori cumva impresia artistică a exemplului, ne putem imagina că Ana ar putea continua să mănânce mere în ciuda faptului că i s-a făcut rău. Totul ţine de scopul pe care Ana îl are în vedere. Dacă ea mănîncă mere cu scopul de a-şi satisface pofta de fructe, atunci ea va decide să înceteze consumul dacă nu întrevede posibilitatea ca şi următorul măr să-i aducă o anumită satisfacţie alimentară. Dar Ana poate să mănânce mere înscrisă fiind la un concurs de profil. Având acum un alt scop, cel de a cîştiga premiul pus în joc, Ana poate continua să mănînce mere chiar dacă nici nu mai simte gustul fructului sau dacă i s-a făcut rău. Scopul său este să fie prima care mănâncă 100 de mere, ceea ce înseamnă că fiecare măr îngurgitat o aduce mai aproape de scopul său, deci fiecare măr reprezintă un mijloc necesar atingerii scopului său, motiv pentru care atribuie fiecărui măr utilitate marginală pozitivă.

De exemplu, Ana este invitată la aniversarea bunicii ei, care a gătit – din considerente de diversificare – o imperială plăcintă de mere. După câteva (zeci de) felii, Ana îşi astâmpără pofta şi, în alte condiţii, ar înceta să mai mănânce. Dar bunica Anei, aflată la a o suta aniversare, o invită să nu (cumva să) lase în farfurie vreo bucăţică din această plăcintă imperială. Pentru a-i face pe plac bunicii, Ana continuă să mănânce şi să laude minunea de plăcintă. Şi nici acum nu intră în scenă „utilitatea marginală negativă”, căci scopul Anei este deja altul, acela de a face pe plac bunicii sale, caz în care epuizarea tavei cu plăcintă nu este decât mijlocul necesar atingerii scopului propus.

În acest sens, utilitatea marginală nu poate fi niciodată negativă, pentru că nimeni nu va decide să întreprindă o acţiune dacă întrevede, la nivel de cauzalitate mijloace-scopuri, că acţiunea respectivă îi va aduce insatisfacţie, îl va îndepărta de scopul urmărit.

Mai mult decît atât, în spiritul formulării din titlu, utilitatea marginală nu poate fi nici zero, pentru că nimeni nu va decide să facă ceva dacă nu va atribui acţiunii respective şansa de a-i aduce măcar cea mai mică satisfacţie, adică utilitate marginală pozitivă. Oare ne-am putea imagina că Ana ar alege mănânce un măr dacă, în prealabil, ea ar anticipa că mărul respectiv i-ar aduce „zero satisfacţie”?! Bineînţeles că Ana va alege să nu mănânce mărul respectiv, deoarece nu îi atribuie nicio însemnătate în sensul unei satisfacţii anticipate. De fapt, trebuie înţeles faptul că acţiunea umană, respectiv consumul unui bun, nu se manifestă decât dacă fiinţa umană atribuie valori pozitive lucrurilor, care numai astfel devin mijloace (cu valoare economică) utile atingerii scopurilor.

Toate aceste (mai mici sau mai mari) erori, strecurate discret sau de-a dreptul brutal în diverse explicaţii didactice, reprezintă măsura absolută a ignoranţei cu privire la natura fundamentală a legilor economice. Mai bine spus, cu privire la natura a priori a ştiinţei economice, în care legile economice îşi desăvârşesc manifestarea întocmai precum legile imuabile ale fizicii. Legea utilităţii marginale descrescînde, ca şi corolarul său, legea cererii, de exemplu, nu se manifestă doar pentru anumiţi oameni, în anumite contexte de timp şi spaţiu. Chiar dacă Ana nu mănâncă mere, ci banane, chiar dacă ea ar fi trăit în secolul XVIII, nu în zilele noastre, legea utilităţii marginale descrescânde se afirmă în acelaşi fel, cu acelaşi grad de fidelitate în raport de logica acţiuni umane. La fel ca şi celelalte legi economice, legea utilităţii marginale descrescînde nu este dedusă din experienţă, i.e. din experienţele alimentare ale economiştilor, şi a cărei valabilitate nu necesită demonstraţii sau experimente.

Utilitatea marginală este descrescătoare deoarece descrescătoare (în intensitate) sunt evaluările ex-ante pe care oamenii le atribuie bunurilor şi acţiunilor lor, în conformitate cu ierarhiile lor de preferinţe, adică în conformitate cu cele mai urgente şi mai intense nevoi. Oamenii nu obţin utilitate, ci atribuie utilitate bunurilor şi acţiunilor pe care au în vedere să le consume, respectiv să le întreprindă.

Totuşi, în ciuda recunoaşterii unor limite insurmontabile ale „utilităţii”, anume faptul că utilitatea este subiectivă şi, deci, nu poate fi măsurată, calculată, comparată interpersonal etc., economiştii nu se sfiesc să deriveze funcţii, să adune, să împartă, să se joace de-a măsurarea, în tot felul de grile şi probleme, cu fantasmele „utilului” – ca etalon demonstrativ al utilităţii.

Dacă nu are sens să spunem că „utilitatea poate fi măsurată”, atunci, cu atât mai mult este lipsită de sens încercarea de a compara utilităţile între diferite persoane. Şi totuşi, comparaţiile interpersonale de utilitate reprezintă modul în care economiştii etatişti şi egalitarişti au manipulat teoria utilităţii de-al lungul secolului trecut.

Dacă se poate spune că utilitatea marginală a unui dolar scade pe măsură ce individul acumulează mai mulţi dolari, atunci nu se poate spune oare că guvernul poate spori „utilitatea socială”, prin deposedarea celui bogat de un dolar cu valoare atât de mică pentru el şi prin oferirea acestui dolar săracului, pentru care are o valoare mai mare? Cu siguranţă, nu. Faptul că utilităţile nu pot fi măsurate elimină complet fundamentul ştiinţific al politicilor redistributive. Însă, deşi economiştii moderni aderă în general la ideea că utilitatea nu poate fi comparată între indivizi, ei fac o pasiune pentru a aduna şi scădea „beneficii sociale” şi „costuri sociale”, precum utilitariştii clasici, care exersau aritmetica – împotriva elementarului discernământ – adunând fericirea unora cu nefericirea altora, obsedaţi fiind de un plus iluzoriu la nivelul „utilităţii sociale”[6].

Acum, în încheiere, îi mulţumesc Anei pentru faptul că, poate tocmai în virtutea pasiunilor ei fructifere, a dat o mână de ajutor pentru a mai stavili din asaltul maintream împotriva logicii, inclusiv prin destrămarea unor mituri mai vechi sau mai noi, doar aparent inofensive, cum este şi acest mit al „utilităţii marginale negative”.



[1] Derapajul matematicist este evident fie şi dacă ne gândim la modul „narator”, al logicii pas cu pas, în care clasicii W. Jevons şi Carl Menger au „croit” teoria utilităţii (marginale) şi, odată cu aceasta, o întreagă epocă de adevăr cu privire la valoarea economică şi la formarea preţurilor.

[2] În marea lor majoritate, de la cele mai cunoscute manuale de liceu din România până la manualele universitare cu cele mai mari pretenţii, utilitatea marginală este „negativizată” în dispreţul oricărei logici elementare din teoria economică. Din păcate, în România post-decembristă, vântul însănătoşirii, al curăţirii literaturii economice suflă la fel de slab, prin derivaţie, ca şi viteza înnoirii „colectivelor” de autori de manual.

[3] De fapt, întreaga ştiinţă economică se întemeiază pe postulatul raţionalităţii, al individului raţional. Cum omul este, prin însăşi natura lui, raţional, la fel şi acţiunea umană este, prin definiţie şi în mod necesar, raţională. Spun „prin definiţie”, pentru că acţiunea umană înseamnă comportamentul conştient, intenţionat (cu tot izul pleonastic al asocierii), comportament orientat către atingerea unor scopuri, prin utilizarea unor mijloace, şi care poate fi controlat prin voinţă. Orice mişcare a corpului uman care nu se înscrie în cadrul definiţiei de mai sus nu intră în categoria acţiunii umane, ci în categoria reflexelor, a reacţiilor biologice ce nu pot fi controlate prin voinţă. Din acest motiv, a vorbi despre „comportamentul consumatorului raţional” este o simplă alunecare pleonastică. De aici rezultă că, în economie, aşa cum arata Mises, în sens praxeologic, nu este loc nici pentru concepul de „raţional” şi nici pentru cel de „iraţional”. Căci ceea ce nu este raţional, intra în zbaterea biologică din reflexele involuntare ale fiinţei umane. Şi ar fi absurd, nu?, să spunem că reacţia strănutului ar fi una... iraţională.

[4] Utilitatea nu poate fi cardinală, măsurabilă, ci doar ordinală, ceea ce explică ierarhia preferinţelor, dar nu permite măsurarea intensităţii acestor preferinţelor. Putem spune, de exemplu, că o banană este preferată unei portocale, dar nu putem afirma că utilitatea unei banane este egală cu utilitatea a două portocale.

[5] Şi aici, nu doar răul (alimentar) poartă marca insuccesului, ci chiar şi o anumită satisfacţie, inferioară decât cea aşteptată.

[6]Fericirea maximă a celui mai mare număr” - aşa cum insista Jeremy Bentham, este litera de lege a utilitarismului clasic, captiv în utopia socială a „calculului fericirii”.


Foarte bun articolul.

Foarte bun articolul. M-am gandit deseori la lucrurile astea. Te rog sa ma treci si pe mine in lista celor care ii multumesc Anei!

Parerea mea este ca

Parerea mea este ca dumneavoastra faceti confuzie intre utilitatea totala si cea marginala. Utilitatea marginala poate fi negativa pentru ca ea masoara utilitatea ULTIMEI "doze" (cantitati) consumate, deci, daca utilitatea ultimei doze scade fata de utilitatea penultimei doze este normal ca aceasta scadere de utilitate totala sa o regasim in utlitatea marginala. In legatura cu exemplul privind concursul, utilitatea totala va scadea dupa 100 mere, deci utilitatea marginala va fi negativa dupa 100 mere, pentru ca dumneavoastra in momentul cand ati dat acest exemplu practic ati ridicat niveul maxim al utilitatii totale la 100 pentru ca dupa 100 de mere deja ana , chiar daca mai poate se manance, si-a atins scopul, deci utilitatea totala va scadea brusc, implicit utilitatea marginala va deveni negativa probabil chiar cu marul 101.

contradictii

Trebuie sa remarc, "toteu", ca incercarea ta de critica argumentativa se loveste, fara doar si poate, de o contradictie flagranta.

In primul rand, prefer sa trec dezinvolt peste presupusele confuzii intre Umg si Ut, care pot fi risipite la o lectura atenta, una dedicata dezinteresat intelegerii.

In al doilea rand, comentariul tau furnizeaza o proba absoluta in materie de auto-contradictie: desi spui ca, in cazul concursului, ana isi atinge scopul (si, deci, utilitatea totala maxima) la cele 100 de mere, totusi, dupa tine, ana continua sa manance mere, ca un robotel. Caci numai astfel, spui tu, "utilitatea marginala va deveni negativa probabil chiar cu marul 101". Eu insa iti spun ca, daca ana isi atinge scopul, acela de a castiga concursul prin consumul celor 100 de mere, atunci sigur nu va exista un al 101-lea mar (circumscris aceluiasi scop).

Caci, atunci cand cineva obtine Ut max, in baza caror ratiuni va continua sa manance mere?! Bineinteles, pentru a risipi orice presupusa confuzie, precizez ca intrebarea e retorica.

Toate cele bune si lectura placuta in continuare!

Iar in completare spun ca si

Iar in completare spun ca si daca ar exista acel 101-lea mar, existenta acestuia se bazeaza strict pe atingerea altui scop nou aparut (spre exemplu baterea recordului national la mancat mere:)) care in final ar face ca utilitatea totala sa nu scada, ci din contra sa se mentina sau sa depaseasca nivelul maxim (sau o simpla resetare la 0 pentru noul scop). In oricare alt caz nu vad rationamentul care sta la baza actiunii de a manca al 101-lea mar atat timp cat nu mai aduce nici un beneficiu sau poate chiar pejudicia sanatatea sarmanei fete. Foarte bun articolul. Va multumesc.

Logic

Mi se pare ca logica articolului este una buna si se bazeaza sau cladeste in continuarea rationamentului ca individul este rational.

avocatul diavolului

Un articol excelent, domnule Cosmin. Cu permisiunea dumneavoastra, imi voi asuma totusi pozitia ingrata de avocat al diavolului si va voi pune urmatoarea intrebare: munca are utilitate pozitiva? Cu alte cuvinte, muncim pentru placerea pe care munca ne-o aduce sau pentru beneficiile (materiale, de prestigiu etc.) obtinute? Nu cumva in pachetul de consum (timp de munca; salariu + alte beneficii) "bunul" munca are utilitate negativa? Va multumesc.

Iulian, bineinteles ca,

Iulian,

bineinteles ca, ex-ante - si numai aceasta perspectiva este cea care conteaza in teoria utilitati economice, munca face parte din aceeasi categorie economica precum celelalte alegeri pe care oamenii, in permananta, le efectueaza. Cand cineva alege ce si cat sa munceasca, bineinteles ca alegerea sa deriva din "utilitatea muncii", adica ansamblul satisfactilor pe care persoana in cauza le doreste si le anticipeaza. Faptul ca nu toti oamenii muncesc "cu drag si spor" nu ne indreptateste sa facem apel la "utilitatea marginala negativa". Iar distinctia dintre apriori si aposteriori, pe care am insistat in continutul articolului, este elementul esential al "imposibilitatii utilitatii marginale negative".

Lectura placuta in continuare si toate cele bune!

si totusi...

Cosmin,
Multumesc pentru precizari, sunt binevenite. Daca am gresit, abordand problema utilitatii dintr-o pozitie ex post, ajuta-ma sa imi indrept greseala - eu nu o observ.
Pentru a explica mai bine pozitia mainstream-ului, da-mi voie sa folosesc urmatoarele doua exemple.
1. Ana, dornica sa imbine utilul cu placutul, are la dispozitie doua locuri de munca disponibile: primul, culegator intr-o livada cu mere, platit cu 100 RON/10 ore de munca, iar cel de-al doilea, intr-o (alta) livada cu mere, platit cu 100 RON/11 ore de munca. Toate detaliile privind cele doua locuri de munca - mediul de munca, distanta de parcurs etc. - sunt identice. Foarte probabil, va alege primul loc de munca. Sa insemne asta ca utilitatea celei de-a 11-a ore de munca este negativa, sau, mai bine spus, aceasta ora suplimentara ii provoaca insatisfactie? (O observatie: "utilitate negativa" face parte din aceeasi categorie de contradictii in termeni care include "curat murdar" si "12 trecute fix".)
2. Ana, studenta la ASE, nefumatoare, isi serbeaza ziua de nastere. Localurile plasate pe primele doua locuri, in ordinea preferintelor, sunt XYZ si ZYX. Cele doua localuri sunt cvasi-identice, cu o singura exceptie: in primul se fumeaza, iar in al doilea nu. Ce alegere crezi ca va face Ana? Oare fumul de tigara este un produs nociv (avand dezutilitate/utilitate negativa), atat din punct de vedere medical, cat - mai ales - economic pentru Ana?
Toate cele bune si lecturi cat mai bune!

bun, rau sau indiferent

Imi cer scuze ca intervin si eu in aceasta discutie, dar in cazul fumului de tigara, cred ca orice obiect pentru a avea utilitate trebuie mai intii sa fie un "bun" (sa corespunda unei nevoi). Daca Ana (nefumatoare) nu este deranjata de fum, acest obiect (fumul) ii este indiferent, daca ii displace, este un "rau" (ii produce insatisfactie). Interesanta mi se pare problema bunurilor pe care le cedam in schimbul altor bunuri. Asadar, bunurile pe care le cedam (in schimbul altor bunuri) au preponderent o valoare de schimb (nu o valoare de utilizare). Utilitatea bunurilor cu valoare de schimb (orele de munca, banii, etc.) este data de utilitatea bunurilor cu valoare de utilizare care pot fi procurate in schimb. Daca in primul caz valoarea unei ore de munca este de 10 lei, iar in cel de-al doilea este de 9 lei, va prefera primul caz deoarece in schimbul muncii sale isi poate procura mai multe bunuri care ii corespund unor nevoi. De exemplu, cumpara o piine cu 5 lei si un salam cu 4 lei, daca ar mai fi avut 1 leu si-ar fi cumparat si o apa plata. Practic, alegind varianta de 9 lei/ora de munca, renunta la apa plata.

Felicitarile mele, Cronicar

Felicitarile mele, Cronicar Anonymous!
Q.E.D.

Iulian T.,exemplele pe care

Iulian T.,

exemplele pe care le-ai formulat au ceva elemente comune cu mainstream-ul economic, prin caracterul lor speculativ, la care voi reveni mai târziu, însă din pacate nu pot fi încadrate în logica mainstream a "utilităţii marginale". Aceasta din urmă nu priveşte "tehnologia" alegerii, pe care trebuie să o recunoaştem ca fiind subiectivă, ci modul în care evoluează utilitatea marginală pe măsura consumului, ceea ce semnifică faptul că alegerea deja a fost efectuată, şi ceea ce contează în continuare este “nivelul consumului”. Adică acel nivel care menţine “consumatorul” în interiorul sau in afara pragului de saturaţie. Nu bunul la care se renunta este suspectat de utilitate marginală negativa, ci bunul ales.

Adica, daca Ana are de ales intre mere şi pere, si alege merele, problema utilitătii marginale negative nu priveste perele. "Cronicarul" a descifrat, cumva implicit, prin exemplele lui, natura situatiei. Insa, in esenta, exemplele invocate sunt de tipul: cineva alege intre A si B. Adica intre 10 lei/h si 9 lei/h, intre barul A si barul B, intre munte si mare. Desi nefumatoare şi desi stie, ex-ante, ca in barul A se fumeaza, Ana poate alege sa petreaca in barul A, si sa treaca astfel peste fumul de tigara, “din alte considerente” (muzica, lumini, anticiparea preferintelor invitatilor ei etc). Sintagma ta, adica atributul “quasi-identic” :), este pura speculatie mainstream.

Asadar, daca intre mare si munte, desi iti place mai mult marea, tu alegi sa mergi cu familia in vacanta la munte, pentru ca aerul de munte ii prieste mai bine fiului tau, nu poti vorbi de “utilitate marginala negativa”, caci ai ales sa actionezi in conformitate cu cel mai important scop conjunctural al tau: sanatatea copilului.

Altfel, cred ca lectura atenta a exemplelor din cuprinsul articolului este suficient de lamuritoare.
Toate cele bune!

PS: in acelasi timp, lansez invitatia, tuturor, de a articula propria perspectiva in cadrul unui articol care sa fie propus spre publicare chiar aici.

doua lucruri diferite

Cosmin,
Discutam despre lucruri diferite. Problema pe care am adus-o in discutie este cea a existentei unor bunuri avand utilitate (individuala, totala si, implicit, marginala) strict negativa sau, daca preferi, dezutilitate (bunuri "rele" sau, pur si simplu, "rele" - bads). Nu poate fi vorba de un prag de saturatie aici, evident. Cu siguranta stii faptul ca acestor "bunuri" li se aloca spatiu in majoritatea manualelor de microeconomie intermediara, iar exemplele folosite de mine, chiar daca sunt lipsite de reprezentari grafice si nu amintesc despre curbele de indiferenta, se incadreaza in logica mainstream.
In ceea ce priveste caracterul lor speculativ, sunt de acord cu tine: este dificil sa gasim doua cluburi cvasi-identice :)
Cele bune,
Iulian

Cred ca si "bunurile rele"

Cred ca si "bunurile rele" tin de aceeasi contradictie in termeni, care ajunge sa umfle categoria "curat-murdar", ca si "utilitatea negativa", dupa cum spuneai. Si mai cred ca si in privinta "bunurilor rele", intelepciunea populara binecunoscuta - "nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie" - ajunge sa ne scoata din impas. Adica prin recursul la principiul imuabil al subiectivismului.

Si e foarte bine ca nu ai incarcat interventia cu celebrele "curbe de indiferenta" :), caci si ele ar constitui subiect de critica metodo-logica. Iar aici, intelepciunea populara ar face ravagii, aproape la fel de mari precum argumentele critice ale lui Rothbard. :)

Cele bune!

C.

 

Cred ca raspunsul celor de

Cred ca raspunsul celor de la Radio Erevan, primit in cursul acestei zile printr-un e-mail, clarifica aceasta problema:

"La intrebarea dumneavoastra: Exista bunuri cu utilitate negativa?, raspunsul nostru este urmatorul: da, exista, numai ca nu se numesc bunuri, ci rele, si nu au utilitate negativa, ci dezutilitate pozitiva. Noi va recomandam sa nu le introduceti in pachetul de consum; cel mult, sa le folositi in reprezentari grafice."

La buna vedere!

Abia azi mi s-a spus ca

Abia azi mi s-a spus ca aprigul meu combatant :) pe problema utilitatii, Iulian T., e chiar colegul meu, Iulian Tanase. Caci nu m-am putut gandi ca, de vreme ce ne cunoastem inca din facultate, pot fi abordat chiar de prieteni, cu un atat de simpatic "Domnule Cosmin, mi-a placut articolul dumneavoastra". :P
In cazul in care stiam, de fapt, cui ma adresez, as fi incercat sa dozez altfel argumentele, "mai" la nivel universitar, adica si mai intransigent :)
Insa, trebuie sa recunoastem, aceste dezbateri sunt cat se poate de necesare, caci pentru ca studentii nostri sa fie atrasi de ideile economice, dezbaterea trebuie sa inceapa chiar de la nivelul profesorilor lor.
Si, slava Domnului - desi ar trebui sa spun din pacate, manualele "noastre" sunt pline de ciudate abateri de la logica economica elementara.
Vezi profitul normal - supraprofitul, problema monopolului, pentru a nu mai intra in problemele legate de rolul guvernului in societate.
Insa uneori asa se intampla... exista "generatii de sacrificiu", si ma refer la studenti, pana cand ajung si manualele sa se curete de stigmatul imitatiei ori, cu adevarat trist, de cruda mostenire colectivista a invatamantului socialist. Caci, si acesta e tot un fel de Radio Erevan, doar ca a lasat in urma lacrimi, si nu zambete.
Toate cele bune!
Cosmin (sau d-l Cosmin, cum preferi) :))

Chair daca secretul

Cosmin, chair daca secretul lui Polichinelle a fost dezvaluit, voi continua sa folosesc acelasi "pseudonim". In ceea ce priveste nivelul argumentarii, nu cred ca este cazul sa iti faci griji; mult mai importanta este logica argumentarii, decat ambalajul folosit.

Dar cu valoarea adaugata, cum e?

Si totusi eu am o nelamurire.... cum se creeaza valoarea adaugata? Daca un brutar se duce la piata cu 10 piini si un cioban cu 5 kg brinza si fiecare isi doreste produsul oferit de celalalt, schimbul nu va avea loc decit in situatia in care ambii valorizeaza mai mult ceea ce primesc decit ceea ce ofera in schimb (de ex. brutarul valorizeaza mai mult 1 kg de brinza decit cele 2 piini pe care le da in schimb si in acelasi timp ciobanul valorizeaza mai mult cele doua piini decit kilogramul de brinza pe care-l cedeaza; altfel schimbul nu va avea loc). Dar daca valorizeaza mai mult inseama ca apare o valoare adaugata!
Acum urmeaza partea neclara... daca valoarea adaugata a lui B = 5 si valoarea adaugata a lui C = 2, valoarea adaugata agregata (la nivelul societatii) este 7? Valoarea adaugata agregata (bunastarea societatii) este suma sau media valorii adaugate a indivizilor? Orice activitate economica creeaza valoare adaugata sau doar schimbul? De exemplu, daca Robinson Crusoe cultiva un cimp... valorizeaza mai mult productia obtinuta decit efortul depus, apare o valoare adaugata?
Dar un hot care fura de la un bogatas 5 piersici dintr-un pom pentru a-si hrani copiii? Pentru hot valoarea adaugata a furtului este 8, iar pentru bogatas este -1 (nu considera ca este o mare paguba). Furtul, in acest caz, creeaza valoare adaugata? Deci, din aceasta perspectiva, impozitarea moderata creeaza valoare adaugata la nivelul societatii?

Bogdan,parerea mea este

Bogdan,

parerea mea este că, inainte de a intra in rationamente din categoria faimoaselor teoreme de imposibilitate - de pilda, imposibilitatea comparatiilor interpersonale de utilitate, merita sa clarificam daca avem cumva intelegerea "impozitarii moderate". De exemplu, cum ti se pare celebrul 0,5% al lui Surupaceanu-Robin Hood? In ceea ce ma priveste, daca am presupune ca as "cadea", cumva, sub incidenta acestei impozitari, cota respectiva mi se pare "exorbitanta"... si, cred ca fiecare dintre noi are propriul sau simt al "exorbitantului".

Iar cu privire la ideea ca "furtul creeaza valoare adaugata", sunt convins ca ti-ai aruncat ochii peste Mitul criteriului eficientei... Am incercat aici sa arat ca nu putem vorbi despre eficienta (deci nici despre "valoare adaugata") decat intr-un cadru etic... Altfel, e ca si cum am face aritmetica intre fericirea unuia si nefericirea altuia.

Sint de acord

Sint de acord ca aplicarea in practica a unei astfel de masuri este imposibila si ar duce la situatii aberante, dar am incercat sa atrag atentia asupra unei probleme ce tine de "logica economica" ( care a fost invocata pe aici de citeva ori ). Daca analizam strict d.p.d.v. logic in conditii de "laborator" in care toate celelalte variabile sint ignorate, impozitarea si furtul pot crea valoare adaugata. Repet, sint de acord ca in practica ar fi imposibil de aplicat o masura de acest tip ("aritmetica intre fericirea unuia si nefericirea altuia" este imposibila).

despre valoare

Cred ca pentru a raspunde intrebarii tale ar trebui sa distingem intre valoare, ca apreciere subiectiva, si valoare adaugata. Ai surprins foarte bine esenta schimbului care presupune tranzactionarea unor valori inegale. Faptul ca unul sau celalalt valorizeaza mai mult bunul celuilalt explica doar o apreciere subiectiva justificata prin conditiile de loc si de timp in care se manifesta nevoia si de intensitatea acesteia.

Valoarea adaugata este rezultatul prelucrarii, a efortului depus de fiecare dintre cei doi pentru a schimba caracteristicile produsului initial (de exemplu laptele) si pentru a-l transforma intr-un bun destinat consumului final (branza). Ea nu tine de aprecieri subiective ci de eforturi evidentiate obiectiv prin costurile factorilor de productie utilizati in acest sens. In virtutea celor expuse pana acum, poate fi evitata confuzia intre valoarea adaugata si bunastarea societatii. Aceasta din urma este un concept utilitarist care nu poate fi supus unor masuratori de genul celor imaginate de tine.

In mod cu totul regretabil, exemplul cu piersicile descrie foarte bine filosofia sustinatorilor impozitarii de orice fel. Teoria este urmatoarea: bogatul pretuieste banii mai putin decat saracul de vreme ce bogatul are tot mai multi bani si saracul tot mai putini. Pe principiul ca pierderea de bunastare a bogatului este mai mica decat castigul inregistrat de sarac, suma va fi pozitiva deci fericirea societatii creste. Dar nimeni nu stie cat de fericit este saracul sau cat de nefericit este bogatul. Numai cei ce se confrunta cu o asemenea situatie pot aprecia fericirea sau nefercirea. Daca aprecierile lor sustin aceasta ipoteza, atunci la ce bun coercitia in acest caz cand caritatea poate rezolva la fel de bine sau chiar mai bine problema?

Un lucru este insa cert: in urma unor asemenea masuri redistributive cei bogati nu vor fi stimulati sa isi mareasca avutia (pe piata, evident) iar cei saraci nu vor fi stimulati sa acumuleze avutie pe baza relatiilor de schimb, pe piata preferand statutul de asistati. Deci, impozitarea, fie ea si moderata, nu duce la cresterea bunastarii pentru ca acele afaceri care vor fi "ucise" de impozite nu mai pot constitui o sursa de valoare adaugata.

valoarea adaugata vs. plus-valoare

Marius Pana, iti multumesc mult pentru raspuns. Totusi, nu sint intrutotul de acord cu ce ai scris. Definitia din cel de-al doilea paragraf al rapunsului tau, este definitia plus-valorii. 
 
Cred ca este evident oricui ca oamenii din prezent au un nivel de bunastare superior primilor oameni care au pasit pe continentul european in urma cu mii de ani. Desi numarul de atomi pe planeta este acelasi (exceptind contribuita meteoritilor, pe care il putem compensa prin obiectele trimise in spatiu), numarul oamenilor a crescut foarte mult si, cu toate acestea, bunastarea fiecaruia a crescut (desi numarul de atomi a ramas constant). Daca bunastarea era reprezentata doar de numarul de obiecte materiale (atomi) aflata in posesia unui om, odata cu cresterea populatiei, bunastarea ar fi rebuit sa scada; dar nu s-a intimplat astfel. Majoritatea covirsitoare a oamenilor din prezent considera ca traiul lor este superior traiului primilor oameni. Aproape nimeni nu doreste sa traiasca in pesteri, acoperit doar cu citeva blanuri si frunze, etc.. Asadar, bunastarea (valoarea acumulata) a crescut, dar nu este proportionala cu cantitatea de obiecte aflata in posesia indivizilor, ci mai degraba cu "calitatea" acestora.
 
Socialistii precum Rodbertus si Marx, au observat aceasta si au spus ca munca creeaza valoarea, iar cistigul intreprinzatorilor angajatori este furt . Spencer vorbea de "productia trebuincioasa" observind de exemplu, ca un om care sapa o groapa si apoi o acopera si apoi iar o sapa si apoi iar o acopera, s.a.m.d, prin aceasta activitate nu creste nici valoarea terenului, dar nu trebuie sa-l recompenseze cineva. De asemenea, si hotul munceste, depune un efort carind obiectele furate, se documenteaza, sta la pinda, etc., dar toti sintem de acord ca nu trebuie sa-l recompensam pentru munca sa. Categoric efortul trebuie sa fie util cuiva! Dar daca eforul este util doar hotului si este inutil victimei, in aceeasi masura, nu avem o cresterea bunastarii pe ansamblu (a valorii acumulate), ci doar o realocare de resurse... un joc de suma nula. In istoria gindirii economice, exista doua tipuri de teorii ale valorii :1) teoria obiectiva (a factorilor de productie) care include si teoria valorii-munca , si 2) teoria subiectiva a valorii (utilitatii) care include si teoria utilitatii marginale. Intrucit valoarea nu este o notiune obiectiva, plus-valoarea ( concluzia logica a acestei teorii) este o notiune vida. Ceea ce creeaza o valoare suplimentara trebuie sa fie in mod necesar tot o notiune subiectiva. Cistigul , profitul, etc. sint cuvinte care indica acceasi notiune [subiectiva] : valoarea adaugata!
 
Mai mult, opinia mea este ca si indicatori precum productivitatea si productivitatea marginala sint in realitate forme particulare ale utilitatii si respectiv utilitatii marginale; fiind in realitate incercari de obiectivare a unor notiuni subiective (cum a spus Menger). Productia (transformarea obiectelor) este un fenomen obiectiv, dar productivitatea este ceea ce isi doreste un intreprinzator pentru a-si maximiza profitul (valoarea adaugata). Faptul ca productivitatea poate fi exprimata la un moment dat prin obiecte (piese/ora) este irelevant, deoarece si valoarea poate fi exprimata in bani sau alte bunuri materiale. Cum masori obiectiv productivitatea unui profesor, dar a unui inspector de resurse umane, etc.? In realitate, toate evaluarile calitative sint subiective! Spui ca doar productia (transformarea bunurilor de ordin superior in bunuri de ordin inferior) creeaza valoare adaugata, dar comertul nu creeaza o astfel de valoare?

Pentru Bogdan

Cred ca asocierea intre utilitate si productivitate sau intre valoare subiectiva si profit este putin fortata. Daca in privinta utilitatii este irelevanta analiza ex-post si masurarea, in cazul profitului ele sunt esentiale. Faptul ca X alege sa isi depaseasca limitele culinare poate avea "n" explicatii, fiecare dintre ele avand atasata o satisfactie anticipata. Rationamentul acesta pica in cazul profitului. Daca Y angajeaza cu 10 lucratori mai mult peste nivelul celor necesari pentru a efectua o anumita activitate, atunci aceasta nu se va finaliza cu atingerea scopului propus (profitul). Evident, ne referim la profitul monetar. Daca ar fi concepte similare, atunci ar trebui sa acceptam fie ca productivitatea marginala nu poate fi negativa (atata vreme cat scopul este unul benefic, profitul, de ce ar dori intreprinzatorul sa isi faca "rau"?), fie ca utilitatea marginala poate fi negativa. In concluzie, deosebirea ar consta in relevanta analizei (ex-ante vs ex-post) si a masurarii. In timp ce in cazul utilitatii nu ne intereseaza decat evaluarea ex-ante, in privinta profitului importante sunt evaluarea ex-post si masurarea (monetara). Comertul (schimbul) este expresia cooperarii cu scopul realizarii intereselor reciproce. Acestea pot avea drept motivatie, pentru vanzator, diminuarea pierderilor si nu neaparat profitul. Desi scopul partilor este atins, in acest caz nu apare valoarea adaugata. Acest rationament permite delimitarea eficientei de rentabilitate.

Spre exemplu, un speculant cumpara rosii cu 1 leu/kg pentru a le revinde apoi cu 1,5 lei. Daca anticiparile sale sunt gresite, atunci ar putea accepta sa le vanda chiar si cu 0,9 lei pentru a diminua paguba. Actiunea este eficienta dar nicidecum rentabila. Ar putea accepta sa cedeze rosiile pentru cartofi. Schimbul rosiilor cu cartofii are loc atata vreme cat ei apreciaza mai mult produsul celuilalt. Dar asta nu inseamna profit daca speculantul nu face decat sa diminueze din paguba. Rationamentul este valabil si pentru un comerciantul producator al rosiilor. Daca eforturile sale materiale, umane nu sunt rasplatite pe piata, atunci profitul si deci valoarea adaugata nu vor exista.

Prin urmare comertul in sine nu adauga valoare, atata vreme cat suntem de acord ca poate insemna si pierderi atunci cand anticiparile antreprenoriale nu se concretizeaza monetar. Valoarea adaugata, profitul pot exista atata vreme cat efectele sunt mai mari decat eforturile evidentiate monetar pe baza unei analize ex-post. Prin comparatie, abordarea utilitatii din perspectiva atingerii sau nu a scopului este imposibila pentru ca, in acest, caz ar trebui sa o numim altfel.

Valoarea adaugata

Valoarea adaugata este o specie a valorii. In mod necesar, valoarea adaugata este subiectiva deoarece valoarea este subiectiva. Cred ca esti de acord ca fiecare om se afla intr-o dubla ipostaza: de intreprinzator , cind obtine resursele utile si de consumator, cind utilizeaza resursele pentru satisfacerea nevoilor.

Orie intreprinzator , in momentul deciziei (ex-ante) realizeaza un calcul economic (unii rational - un studiu de fezabilitate, majoritatea unul empiric , bazat indeosebi pe experienta si intuitie). In acest moment, al deciziei, cind toate informatiile au fost analizate, intreprinzatorul urmareste un scop (realizarea unei valori adaugate) pe care il numim profit [estimat]. Deci in momentul deciziei, profitul este cel prognozat, sperat ( la fel este si utilitatea unui bun de consum in momentul deciziei); daca aceasta prognoza este sau nu confirmata ex-post, discutam deja despre altceva. De exemplu, daca eu cumpar un bun despre care cred ca are anumite insusiri care imi vor satisface o nevoie (ex-ante are utilitate si deci valoare) si apoi descopar ca acel bun nu corespunde nevoii mele, sufar o pierdere. Identic si in cazul profitului, productivitatii, s.a. , intreprinzatorul urmareste un scop (o valoare adaugata) care poate fi realizata (si obtine profit obiectiv) sau nu (si realizeaza pierdere).

Cred ca aceasta distinctie intre profitul estimat in momentul deciziei (ex-ante) si cel realizat (dupa finalizarea procesului de productie) este identica cu diferenta dintre utilitate si confirmarea sau infirmarea ei in momentul consumului.

Termenul de valoare adaugata, cred eu, trebuie folosit doar ex-ante, fiind ceea ce urmareste fiecare intreprinzator, iar profitul estimat, productivitatea estimata sint forme ale utilitatii.

Referitor la faptul ca utilitatea nu poate fi niciodata negativa, acest "niciodata" trebuie inteles in conditiile in care decizia este libera si constienta. Mises scria pe undeva ca oamenii se pot opune oricarui lucru pe care il considera dezavantajos cit timp nu sint agresati ( sau amenintati). De exemplu, un pilot al carui avion a fost doborit in desert este capturat de trupele inamice. Insetat, aflat in pragul agoniei, soldatii inamici, in timp ce stau cu pustile atintite asupra sa,

ii ofera un pahar de apa (acest pahar ii salveaza viata) ,

ii mai ofera un pahar (acest pahar ii satisface setea),

ii mai ofera un pahar (acest pahar il bea mai mult de placere),

ii mai ofera un pahar, insa il refuza politicos, dar soldatii insista, amenintindu-l ( stie ca acest pahar ii va produce un usor disconfort si chiar asa s-a intimplat dupa ce l-a baut);

ii mai ofera un pahar, pilotul este speriat intrucit stie ca risca sa se inece dar amenintat si lovit il bea (se simte foarte rau);

ma opresc aici pentru ca nu vreau sa-l omor pe bietul pilot.

Dupa cel de-al treilea pahar, apa nu mai este un bun, ci devine un rau ! Utilitatea poate fi negativa in conditii de coercitie!

trei aspecte...

Bogdan,
As remarca trei aspecte pe seama ultimului tau comentariu.

Primul ar fi legat de aparenta distinctie pe care o faci intre rational si empiric. Sa inteleg ca doar intreprinzatorii care fac calcule pe baza studiilor de fezabilitate actioneaza rational pe cand cei care initiaza afaceri "din ochi" nu? Pentru ca daca lucrurile stau asa, ar trebui sa inteleg ca nici pilotul din exemplul tau nu actioneaza rational de vreme ce face asta sub constrangere, neavand timp sa studieze toate implicatiile pe care le genereaza alegerea sa? Daca nu este rational, atunci cum poate aprecia el utilitatea?

Al doilea aspect este legat de analogia pe care o faci intre profit si utilitate. In timp ce in cazul utilitatii conteaza doar aprecierea ex-ante, in cazul profitului aceasta este irelevanta. Ea conteaza doar la nivelul interpretarii actiunii ca fiind eficienta sau nu in sensul realizarii finalitatii urmarite. Prin urmare, nu este nicio diferenta intre utilitate ex-ante si utilitate ex-post pentru simplul motiv ca aceasta din urma nu exista. Satisfactia resimtita ex-post nu se numeste utilitate.

Ultima remarca o fac pe seama exemplului tau. Intrebarea mea este ce il face pe pilot sa se "inece" cu apa inamicului. Urmareste vreun scop sau acesta este limitat strict la ceea ce noi apreciem ca ar insemna in mod curent consumul de apa? Adica inlaturarea senzatiei de sete. Daca initial i-a fost sete pentru ca apoi numarul de pahare in plus sa aiba drept scop salvarea vietii, putem aprecia ca el urmareste o insatisfactie prin alegerea sa?

Rational, emipiric, ....

Marius, esti intreprinzator si trebuie sa faci o alegere! Trebuie sa cumperi un utilaj cu o durata de viata de 5 ani si ai doua variante: primul utilaj costa foarte mult, dar are un randament mare si costurile de exploatare sint mici; pretul celui de-al doilea utilaj este mic, dar costurile de operare sint foarte mari. Ce faci? Pe care dintre cele doua utilaje il cumperi? Poti sa realizezi un studiu de fezabilitate in care sa folosesti matematicile actuariale sau poti sa te bazezi pe intuitie sau poate vei incerca sa vezi cum s-au descurcat altii. Realizarea unui studiu de fezabilitate nu garanteaza ca rezultatul va fi cel scontat intrucit contextul se poate schimba, iar intuitia poate sa fie mai corecta decit orice analiza matematico-financiara (cred ca M. Thatcher a spus ca intuitia este ratiunea in graba). Aceasta este diferenta dintre "rational" si "empiric" despre care vorbesc eu. Impresia mea este ca tu vorbesti despre discernamint - "aprecierea utilitatii".

Nu sint sigur ca am inteles ce ai incercat sa arati in cel de-al doilea paragraf. De fapt, nu vad contradictia dintre ce am scris eu si ce ai scris tu. Profitul nu are utilitate? Bunurile de ordin 2 nu au utilitate in nicio situatie?

Lamuriri... nelamuriri

In legatura cu distinctia rational-empiric.

Incercam doar sa arat ca nu poate fi facuta aceasta deosebire intre cele doua concepte fara a genera confuzii. Faptul ca un intreprinzator se foloseste de calcule de eficienta pentru a-si maximiza profitul nu inseamna ca acesta este rational in raport cu un altul care apeleaza la fler. Si unul si celalalt sunt rationali in sensul ca urmaresc un scop si cauta sa foloseasca mijloacele pe care le considera adecvate. Este posibil ca unul sau celalalt sa se insele din cauza fenomenului omniprezent numit incertitudine. Faptul ca intreprinzatorul care nu foloseste anumite functii sau calcule maximizatoare alege varianta opusa poate fi explicat prin faptul ca stie, sau crede ca stie, ceva in plus fata de competitorul sau. Distinctia pe care tu o faci este inselatoare pentru ca induce ideea ca doar asemenea evaluari matematice sunt in masura sa ofere rationalitate actiunilor antreprenoriale (umane). De fapt si unul si celalalt sunt rationali (discernamantul este prezumat) indiferent de mijloacele alese sau metodele folosite pentru fundamentarea alegerii.
 

Cat priveste paragraful 2,

am aratat ca asocierea pe care o faci intre profit si utilitate este gresita. In cazul profitului nu asteptarile sunt relevante ci valoarea (monetara) efectiv inregistrata ca surplus fata de suma avansata initial intr-o afacere. Dimpotriva, utilitatea nu comporta o asemenea analiza. Adica, nu conteaza satisfactia efectiv inregistrata (aceasta nu se numeste utilitate) ci doar ceea ce consumatorul anticipeaza, asteapta, spera, doreste, isi imagineaza. Tocmai de aceea profitul poate fi masurat (monetar si doar asta conteaza) pe cand utilitatea nu. Chiar daca ar fi posibil sa fie masurata, evaluarea ei ar fi irelevanta pentru ca ne intereseaza doar asteptarile. De aceea nu poti spune ca exista o analogie intre profitul asteptat si cel efectiv inregistrat similara celei intre utilitate si satisfactie efectiv inregistrata. Bineinteles, intreprinzatorul anticipeaza obtinerea unui profit, altfel nu ar actiona dar relevanta este doar obtinerea acestuia pe cand in cazul utilitatii conteaza doar ce anticipeaza (satisfactia asteptata) si nu ce se obtine dupa. 
Sper ca de data asta am fost mai explicit.
Nu am inteles prea bine ce vrei sa spui cu utilitatea profitului. Daca vrei sa detaliezi, pentru a ma putea edifica.
 

"utilitate marginala negativa coercitiva"? :)

Argumentatia referitoare la "utilitate" si "coercitie" imi seamana, cumva, cu incercarea de a construi un cerc din bete de chibrit. Pur si simplu, intre utilitate si coercitie exista, ontologic, incompatibilitate. Nu poti pretinde ca argumentezi "utilitatea marginala negativa" in conditii de "coercitie" de vreme ce, prin definitie, "utilitatea economica" exclude coercitia. Caci altfel nici nu putem concepe ideea ca oamenii atribuie (voluntar, adica) diferite "valori" (utilitati) mijloacelor lor.

Vorbesti despre "valoare" si o descompui, in mod corect, pe filiatia ei subiectiva. Ori, conditia fundamentala pentru manifestarea "valorii", a "aprecierilor subiective", este libertatea. In absenta libertatii, a vorbi despre "valoare", despre "utilitate economica" inseamna, de fapt, a nega continutul "valorii", al "utilitatii" ca si categorii stiintifice. In cazul actiunilor intreprinse "cu pistolul la tampla", nu se poate pune problema "utilitatii marginale negative" pentru ca, pur si simplu, nu se poate pune problema "liberei alegeri", deci nici a "utilitatii", a "valorii", in general.

Am utilizat aici utilitatea si valoarea "umar la umar" pentru a intelege mai usor ca prima jumatate a expunerii este, de fapt, auto-ruinatoare pentru cea de-a doua. Iar "niciodata" isi afla pe deplin sensul pentru ca, in teoria valorii (deci şi a utilitatii), niciodata nu este loc de "ipoteza coercitiei".

Caci acolo unde si atunci cand apare coercitia, ideea de valoare economica, de apreciere subiectiva, se evapora spontan. Iar acest argument in favoarea "valorii" si a "utilitatii economice" devine, in mod necesar, un argument imbatabil in favoarea libertatii si a liberalismului.

De fapt, am mai scris despre asta: e ca si cum am avea pretentia de a clama "eficienta" in absenta criteriului "eticii". Iar aici, dublat de argumentul imposibilitatii comparatiilor interpersonale de bunastare, exemplul "eficientei furtului" este cat se poate de trivial.

Inventez un termen nou

Daca avem in vedere un scop general (de a supravietui) acele pahare in plus de apa ofera o satisfactie in sensul ca il ajuta pe pilot sa supravietuiasca, altfel risca sa fie impuscat. Dar daca ne referim strict la sete (la o nevoie particulara) careia ii corespunde apa, atunci urmatoarele pahare de apa inceteaza sa mai aiba utilitate si au o "anti-utilitate" (ceva de care omul agresat vrea sa scape).

In rest sint de acord cu ce ai scris... si da am citit Mitul criteriului eficientei.

Libertatea si coercitia

Libertatea si coercitia coexista, in grade diferite, in toate vremurile si in toate economiile. Putem intalni tranzactii libere chiar si in Gulagul sovietic sau in lagarele de prizonieri din Al Doilea Razboi Mondial, sau alegeri constranse (plata taxelor) chiar si in economii dintre cele mai libere. Avem dreptul sa folosim concepte precum utilitate economica sau valoare in aceste situatii?

Termenul de dezutilitate nu ii este strain lui Mises: "Men prefer the absence of labor, i.e., leisure, to labor, or as the economists put it: they attach disutility to labor." (HA, cap. 21). Oare ce a vrut sa spuna aici?

Interesant: David Friedman (il putem considera mainstream, in ceea ce priveste Microeconomia?) foloseste termenul de utilitate marginala negativa, in Price Theory, cap. 4; intr-un exemplu "speculativ", vorbeste despre utilitatea marginala asociata portocalelor, dincolo de un anumit nivel al consumului - 10, in cazul sau.

In concluzie: acceptam termenul de utilitate negativa/dezutilitate (utilitatea nu poate fi decat marginala, dupa cum scria undeva Rothbard), sau il eliminam din jargonul economic?

utilitatea marginala la David Friedman

Cu sau fara secretul lui Polichinelle, ma bucura faptul ca, din cate remarc in noianul de comentarii, s-au inteles totusi cateva lucruri. In rest, macar si punerea problemelor, care invita cu discernamant la reflectie, constituie un castig la fel de important.

Si astept cu mare interes ca initiative de dezbatere similare, izvorate fie si numai de dragul logicii argumentarii, sa mai curete profilactic din bubele manualelor actuale.

Referitor la exemplul tau, bineinteles ca nici cea mai crunta socializare nu a putut eradica fenomenul schimbului si insulele de piata, adica de "valoare economica". Asta nu inseamna ca Gulagul sovietic a functionat pe baza de criterii economice, pe principiul "valorii economice". Faimoasa teza misesiana a imposibilitatii calculului economic ne demonstreaza ca unde proprietate privata nu e (ceea ce eu am tradus in interventiile precedente prin "unde libertate nu e"), atunci "economie" nu e. Alocarea "economica" a resurselor inseamna, in prealabil, manifestarea (libera a)  valorii economice, a "principiului utilitatii".

Ne putem imagina ca, in cazul impozitelor, "inclinatia marginala de plata" din partea contribuabilului se bazeaza pe valoarea anticipata a "bunurilor publice" pe care statul i le baga pe gat?! :)

Conceptul de dezutilitate din HA nu se refera la "utilitatea marginala negativa"... ci la efortul, la neplacerea, la truda prin care are loc descarcarea energiilor muncii. Orice actiune umana comporta aceasta natura. Si cand mergi la piata sa cumperi paine, si cand citesti o carte, si cand desfaci o portocala... se consuma niste energii. Pe care insa ni le asumam prin prisma "utilitatii anticipate", care nu poate deci sa fie negativa.

Anterior, pentru dezutilitate ai folosit o paranteza explicativa - bunuri "rele". In combinatie cu terminologia misesiana, ar rezulta de aici ca  munca ar fi un "bad thing"??!! :)

Problema care ar fi trebuit sa se inteleaga, in articolul de fata, este aceea ca, dincolo de vocabular, teza "utilitatii negative" nesocoteste de fapt principiul alegerii si al actiunii umane. Nu vreau sa reiau exemplul "portocalelor". Cred ca l-am explicat suficient de clar in articol. Faptul ca David Friedman ar face toxinfectie alimentare dupa cea de-a 10 portocala nu ne poate convinge asupra utilitatii marginale negative.

Insa poate merita sa il intrebi chiar pe David Friedman :) Eu as fi curios sa aflu daca stie vreo persoana care, odata ce atribuie utilitate marginala zero urmatoarelor banane (asa cum arata Tabelul 4-1), aceasta alege sa manance bine-merci in continuare!!

In paranteza fie spus, daca ne ghidam fie si numai dupa abstractiile grafice - vezi forma sublima a curbelor de indiferenta, a graficelor utilitatii, surplusul consumatorului... etc., "Price Theory" e un manual "destul de" mainstream. Oricum, ce este si ce nu este mainstrem nu constituie o problema stiintifica, deci nu o putem transa. :)

Pe scurt, ca sa se lamureasca intr-adevar si studentii nostri:

- fie ne jucam cu portocalele de-a utilitatea marginala negativa, si confundam utilitatea anticipata (ex-ante) cu utilitatea obtinuta (ex-post), caz in care "legea utilitatii marginale" se evapora, pe cale de consecinta, din postura de legitate economica in cea de simpla "speculatie intelectuala";

- fie consfintim logic si natural legea utilitatii marginale, ca principiu fundamental al alegerii si actiunii umane, fara de care modul economic de gandire ar fi despovarat de orice coerenta interna.

Hmm, am senzatia ca deja am "muncit" la forma adaugita a articolului, fara nicio "dezutilitate" pentru mine si sper ca nici pt eventualii "beneficiari" :)

raul cel mai mic

Inca o observatie: teoria "raului cel mai mic". Se poate aplica la problemele pe care le ridica alegerile politice - asta daca acceptam sa ramanem acei "True Believers" ai lui Schoolland. Alegem varianta avand utilitate maxima sau varianta ce implica o dezutilitate minima?

suma nula

salut Bogdane, incep cu a marturisi ca eu nu ma pricep foarte bine la d-ale economics-ului, dar am inteles din articol ca utilitatea este eminamente de natura subiectiva, ea difera nu numai de la un individ la altul, ci, chiar si la nivelul aceluiasi individ, daca avem in vedere diferite conditii de loc si timp. mi-a atras atentia o fraza a ta: "Dar daca eforul este util doar hotului si este inutil victimei, in aceeasi masura, nu avem o cresterea bunastarii pe ansamblu (a valorii acumulate), ci doar o realocare de resurse... un joc de suma nula." 1) noi, cei din afara jocului, nu putem face aprecieri si comparatii interpersonale de genul efortul este util hotului.. si inutil victimei in aceeasi masura, pentru ca am fi sanctionati de premisa de la care am plecat, deci rationamentul privind jocul cu suma nula cade la testul logicii. 2) sa presupunem, de dragul conversatiei, ca utilitatea asteptata de hot de pe urma detinerii bunului furat ar fi mai mare decat cea asteptata de proprietar. atunci, in urma furtului, s-ar ajunge la o crestere a bunastarii generale. putem deduce asadar ca furtul - si nu unul singular, ci la nivel generalizat in societate - ar contribui la cresterea bunastarii sociale?! eu cred ca nu. probabil, tocmai de aceea, cineva sustinea anterior de ce e nevoie de un criteriu absolut, non-arbitrar si universal valabil pentru a putea construi rationamente de eficienta, bunastare etc... acela de etica, pe care eu o vad ca fiind respectarea conventiilor sociale legitime (drept de proprietate, contract). 3) impresia mea, si te rog sa ma contrazici tu sau altcineva daca gresesc, este ca acea "suma a bunastarii" obtinuta dupa furt va fi mai mica decat cea "existenta" initial. 4) tocmai de aceea cred ca o crestere a valorii unui bun (indiferent ca este sau nu valoare adaugata) poate fi realizata exclusiv prin schimburi pe piata... si ma refere la schimburi consimtite.

nevoia de identificare

Anonymous, intervin pentru a te ruga sa incerci, pe viitor, sa iti semnezi comentariile sub un anumit nume, pseudonim eventual, daca asa simti nevoia. Uneori, in cadrul unei asemenea conversatii, atunci cand mai multi participanti vor dori sa semneze "Anonymous", se vor ivi reale dificultati de adresabilitate. Multumim pentru intelegere!

Foarte interesant

Intr-adevar este vorba de o idee la care nu cred ca m-as fi gandit niciodata. Culmea, toate cartile de economie vorbesc despre utilitatea marginala care poate deveni negativa (fara a demonstra practic asta), iar un simplu exemplu poate dovedi faptul ca intr-adevar utilitatea marginala nu poate sa fie niciodata zero sau negativa! Felicitari pentru explicatie!

Multumesc, Andreea! Iti

Multumesc, Andreea! Iti doresc să ai parte, in continuare, de lecturi cât mai veridice!

Cosmin Marinescu

Felicitari din toti "rarunchii" pentru articol, tema dezbatuta, demonstratie si concluzie. Iata ca logica (economica) n-a murit definitiv. Multumesc!

Multumesc!

Multumesc Ionut! Lecturi cat mai solicitante, pentru "rarunchi" :), si in continuare!

Bravo!

Ma alatur si eu celor care va felicita pentru articolul de mai sus ( si eu credeam si exemplificam chiar, sic!, fara sa judec acel exemplu banal al Umg negative :( ) Va transmit si felicitari pentru materialul din Forbes ROMANIA Nr 23. Salutari Andreei si sanatate pt bebe :)

Multumesc mult!

Din cate stiu, ar trebui sa apara ceva si in Forbes-ul de maine! Lectura placuta si toate cele bune!

Forbes

Forbes-ul de maine a aparut deja la tarabe, Nr 23 25.01-07.02.2010. Prin intermediul revistei am aflat de ECOL si am citit articolul de aici. Cordial,

general valabile de la Ronald Reagan

Câteva ziceri politice memorabile:

"Socialismul ar funcționa numai în două locuri: în rai, unde nu este nevoie de el, și în iad, unde există deja."

„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte: Sunt de la Guvern și am venit să vă ajutăm !

„M-am întrebat întotdeauna cum ar mai fi arătat Cele 10 Porunci dacă Moise le-ar fi trecut prin Congresul S.U.A....”

„Guvernul este ca un copil: Un tub digestiv cu un mare apetit la un capăt și nici un simț al responsabilității la  celălalt capăt.”

„Noțiunea care se apropie cel mai mult de viața eternă pe acest pământ, este aceea de program guvernamental.”

„S-a spus că politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare cu prima.”

„Politica economică a Guvernului poate fi rezumată în câteva propziții scurte: Dacă ceva funcționează, taxează-l ! Dacă el continuă să funcționeze, reglementează-l ! Și dacă nu mai funcționează, subvenționează-l !”

„Atunci când vom uita că noi suntem o națiune supusă lui DUMNEZEU, vom deveni o națiune supusă”

 

Dacă sunteţi de acord, transmiteţi si prietenilor!

Dacă nu, citiţi încă o dată! :)

Biserica si "supunerea"

Domnule Cosmin, citatele sunt frumoase, dar va pot da cateva exemple, in special din Evul Mediu, in care supunerea in fata lui Dumnezeu (de fapt a Bisericii) a dus la situatii chiar mai aberante decat marile totalitarisme ale secolului XX!

intre supunerea voluntara si coercitie...

E foarte importanta mentiunea pe care o treceti in paranteza, caci "situatiile aberante" sau ororile la care va refereati constituie rezultate ale supunerii - prin forta - fata de Biserica. Spre deosebire de aceasta, supunerea in fata lui Dumnezeu, indiferent daca va place sau nu sensul termenului "supunere", nu ne putem imagina cum ar da nastere la "totalitarisme", atata vreme cat ramane, pasnica, in "litera si spiritul" cuvantului lui Dumnezeu.

Oricum, citatele respective aveau o cu totul alta miza fata de o asemenea expeditiva radiografie religioasa. Lectura placuta in continuare!

utilitatea marginala crescatoare

Utilitatea marginala a unui obiect e rezultatul proiectarii unui continut subiectiv prealabil; de pilda, un om dornic sa se imbete (scopul=atingerea starii de betie) va "acorda" o utilitate totala ridicata unei anumite cantitati de vodca (cantitatea respectiva de vodca = mijloc pentru satisfacerea unei nevoi-scop). Aflat intr-un bar el incepe sa comande primul pahar care contine 100 ml de vodca, apoi pe al doilea, etc. Utilitatea marginala a fiecarei sute de vodca va creste succesiv; ultima suta de vodca, cea care va desavirsi atingerea pragului de betie, va avea utilitatea marginala cea mai mare; utilitatile marginale precedente sunt mai mici decit ultima pentru ca fara consumul ultimei sute, consumul celorlalte anterioare n-ar fi fost un mijloac eficient pentru atingerea scopului propus. Ceea ce vreau sa spun e ca, tocmai datorita caracterului sau subiectiv, utilitatea marginala nu e necesar descrescatoare ci poate fi si crescatoare ( in exemplul de mai sus, concursul de mincat mere, cel de-al 100-lea mar are utilitate marginala mai mare decit cele anterioare). Faptul ca utilitatea marginala poate fi crescatoare reprezinta si un argument utilitarist impotriva impozitarii progresive: ultimul dolar cistigat de un miliardar poate avea o utilitate marginala mai mare decit ultimul dolar cistigat de un sarac pentru ca este dolarul cu care el si-a atins scopul vietii sale urmarit inca din copilarie: acumularea unei averi de 2 miliarde de dolari; pentru sarac, ultimul sau dolar cistigat nu reprezinta decit un mijloc pentru atingerea unui scop conjunctural, de pilda, cumpararea unei inghetate. Daca ultimul dolar al miliardarului e conficat de stat, prin impozite, si dat celui sarac atunci cantitatea totala de fericire din societate va scadea. Acest argument utilitarist impotriva politicilor socialiste poate fi extins la nivelul utilitatilor marginale ale tuturor produselor; el poate fi si transformat in principiu: saracii sau clasa mijlocie, trebuie impozitati mai mult pentru a creste cantitatea de fericire din societate; el poate fi sucit in orice fel pentru simplul motiv ca nu avem o baza obiectiva, transpersonala, aplicabila de catre stat, pentru a cuantifica ierarhic nevoile, scopurile persoanelor din societate (incompetenta morala a statului): nu stim, la nivel politico-statal, daca acumularea unei averi de 2 mld dolari e mai importanta decit mincarea unei inghetate . De aceea, utilitatea marginala a obiectelor si actiunilor, intelese ca mijloace pentru atingerea acestor scopuri, este subiectiva.

utilitatea marginala

"ultima suta de vodca, cea care va desavirsi atingerea pragului de betie, va avea utilitatea marginala cea mai mare". Nu va avea Umg cea mai mare, ci va avea utilitatea totala cea mai mare. Deci utilitatea totala va fi maxima si utilitatea marginala va fi 0.(o functie e maxima cand prima derivata=0, adica UT max cand Umg=0)

utilitatea totala nu poate

Utilitatea totala nu poate fi mai mare sau mai mica decit comparata cu utilitatile totale ale altor lucruri; raportata la sine ea doar este, neputind creste sau scadea; ceea ce poate creste sau scadea este utilitatea unei parti detasabile si utilizabile din obiectul inzestrat cu utilitate totala (utilitatea marginala); daca un obiect imi serveste la atingerea unui scop, atunci el imi este util mai mult sau mai putin decit un alt obiect (utilitate totala mai mare sau mai mica); utilitatea marginala nu poate fi zero pentru ca nu exista o utilitate inutila sau indiferenta (vezi comentariile de mai sus cu privire la imposibilitatea Umg negative; acestea pot fi reluate cu privire la Umg nula); ultima parte consumata dintr-un obiect-mijloc are mereu o utilitate mai mare decit zero.

bun, nu exista utilitate zero

bun, nu exista utilitate zero pt k altfel nu s-ar mai consuma respectivul bun. Dar ce ne facem cu graficele care arata evolutia ultilitatilor totale si mg...si cu functia matematica...cu derivata?

corect, dar...

Buna, insa gandeste-te un pic...graficele sunt construite la nivel abstract, cu alte cuvinte aici este vorba despre ipoteza bunurilor perfect divizibile, anume oamenii consuma cantitati discrete din anumite bunuri..continui cand ajung acasa cu explicatia :(

daca doriti sa ramaneti in

daca doriti sa ramaneti in sfera stiintei economice, uitati-le, indiferent de cine si cum vi le-a predat. daca doriti sa va jucati de-a matematica si sa experimentati instrumentele cantitative, puteti sa le folositi in continuare, insa fiti convins ca nici macar dvs nu veti atinge utilitatea totala maxima prin consumul acelei combinatii optime care v-a rezultat in urma derivarii si rezolvarii sistemului de ecuatii.

graficele?

Eu nu as propune uitarea acestor instrumente grafice si matematice care compun astazi teoria utilitatii si care ajung, practic, sa inunde analizele economice moderne. Insa, mai in gluma mai in serios - si cine stie, poate chiar se va gasi cineva sa se gandeasca serios, as propune sa le trimitem la un muzeu al iluziilor economice scientiste, sa vada toata lumea cum NU se poate construi un sanatos mod economic de gandire. Deficitul de sanatate apare tocmai odata cu credinta ca alegerile "consumatorului" sunt infailibile daca oamenii s-ar agata de "panta curbei de indiferenta" si ar exulta odata ce ar atinge, tangent :), "optimul".

mirarea lui Gilbert

Cred ca problema pe care o ridica mirarea lui gilbert tine de modestia sau de ingimfarea pretentiilor epistemice ale omului: daca realitatea nu se supune regularitatilor decretate de o anumita teorie, atunci exista doua posibilitati: fie "modificam" realitatea pentru ca aceasta sa se supuna regulilor prealabile imuabile, considerind ca ceea ce percepem cu privire la ea este incorect, deci realitatea nu e asa cum ne-o infatiseaza simturile si regulile logice de deductie ci asa cum ne-o dicteaza legile decretate de o teorie, fie modificam legile acestei teorii pentru ca ea sa fie cit mai adecvata realitatii. Asa ca gilbert are 2 solutii: fie considera ca regulile matematice enuntate de el sunt mai importante decit realitatea economica si, prin urmare, aceasta din urma trebuie negata sau modificata, fie ca aceste reguli nu au relevanta universala cu privire la domeniul economic si, deci, nu reprezinta stiinta economica ci doar, cel mult, descrieri particulare ale unor cazuri particulare, adica o cunoastere economica de mina a doua

Diverse comentarii

Consider ca exista o confuzie intre utilitatea marginală a unei acţiuni (care într-adevăr, nu poate fi niciodată negativă ex-ante) şi utilitatea marginală a unui bun care poate fi negativă (nimic nu mă poate împiedica să atribui ax-ante unui bun o utilitate negativă). Cu alte cuvinte ce este gresit în a crede că cea de-a 10 plăcintă are utilitate marginală negativă şi să nu o consum, decât dacă bineînţeles nu voi primi un stimulent suplimentar, care să contrabalanseze acea dezutilitate? Ce opreşte un individ, ca persoană raţională să atribuie unui bun o dezutilitate? De ce un consumator nu poate afirma ex-ante că, în cazul în care va mânca al 101 măr acesta îi va provoca o senzaţie neplăcută? Atenţie, acest lucru nu implică consumul acelui bun, ci doar faptul că el crede că acel măr îi va provoca mai degrabă o neplăcere decât o satisfacţie. Să apelăm din nou la Ana şi să presupunem că aceasta a avut o experienţa mai putin plăcută cu ocazia vizitei precedente la bunica ei, când pentru a o face pe aceasta să se simtă bine a acceptat să mănânce 10 plăcinte. Consecinţa a fost că toată seara aceea Ana n-a putut închide un ochi pentru că exagerase cu mâncarea şi stomăcelul ei nu a putut digera cantitatea imensă pe care aceasta o îngurgitase. Ca urmare, acum când bunica o va îmbia cu cea de-a 10-a bucăţică de plăcintă ea îi va putea răspunde astfel: “Imi pare rău, dar nu mai pot mânca cea de-a 10 felie de plăcintă pentru că eu cred că mi s-ar face rău dacă voi consuma şi această bucăţică?” chiar cu riscul de a o supăra pe aceasta. Bineînţeles că, ea este o persoană raţională şi nu va consuma acea plăcintă şi nimic nu o împiedică să atribuie acelei unităţi o utilitate marginală negativă. Ca să nu existe nicio confuzie precizez faptul că dacă va decide să o consume, înseamnă că ea a considerat că neplăcerea generată de consumul celei de-a 10 plăcinte va fi devansată de faptul că-i va produce bunicii o bucurie imensă nerefuzând farfuria cu placintă şi atunci utilitatea acelei acţiuni va fi pozitivă. Insă ea refuză să consume acel bun, considerând că neplăcerea pe care o va resimţi în cazul consumului nu va fi compensată nici măcar de satisfacţia pe care o va resimţi bunica atunci când îşi va observa nepoata favorită înfulecând cu plăcere.

corect

Mi se pare corect rationamentul acesta. Este o completare buna

distinctia bunuri - actiuni

Din capul locului, trebuie sa spun ca ma bucura interesul crescut de care se bucura, inca, articolul despre logica utilitatii economice. Cu atat mai mult, cu cat la aceasta dezbatere se adauga, iata, si colegi de catedra. Un bun prilej pentru a mai recupera din dezbaterea ideilor economice din invatamantul nostru superior, dezbatere care, vorba aceea, este sublima dar lipseste cu desavarsire.

In esenta, Liviu, tocmai distinctia pe care o propui intre bunuri si actiuni ajunge sa creeze confuzie si sa nesocoteasca, intr-un fel, natura metodo(logica) a economie. Caci, intreaga stiinta economica, de la Smith, Menger, Robbins si pana la manualele mai mult sau mai putin discutabile de astazi, se construieste pe relatia mijloace - scopuri, means - end.

Din prima lectie, ii invatam pe studentii nostri ca oamenii utilizeaza mijloace pentru a atinge scopuri. Nu le spunem ca oamenii utilizeaza mijloace-bunuri, pe de o parte, si mijloace-actiuni pe de alta parte. De altfel, ar fi si contradictoriu.

Teoria utilitatii are de-a face cu "mijloacele" actiunii umane, ale alegerii, nu cu "bunurile" (care sunt reduse, in exemplele standard, la diferite componente de meniu de restaurant).

De altfel, teoria utilitatii nu trebuie inteleasa decat ca anticamera a teoriei valorii si ca metoda particulara de "dezvaluire" a logicii actiunii umane.
Bunurile devin "mijloace" atata vreme cat oamenii intrevad posibilitatea ca, prin intermediul lor, sa obtina atingerea scopurilor lor. Asta e tot ceea ce conteaza, nu faptul ca, prin ele insele, bunurile in cauza sunt acre, reci, ascutite, stricate, mucegaite etc...

Te intrebi, Liviu, "De ce un consumator nu poate afirma ex-ante că, în cazul în care va mânca al 101 măr acesta îi va provoca o senzaţie neplăcută?". Bineinteles ca poate afirma, insa ne intereseaza afirmatiile oamenilor sau alegerile acestora? Oricum, de aici ar rezulta ca, pentru tine, Umg negativa inseamna "o senzatie neplacuta". Multe din cele din jurul nostru pot atrage senzatii neplacute, insa eu am subordonat ideea de utilitate ideii de scop.

Ne atentionezi, apoi, ca "acest lucru nu implică consumul acelui bun, ci doar faptul că el crede că acel măr îi va provoca mai degrabă o neplăcere decât o satisfacţie". Daca alege, insa, sa faca ceva cu marul respectiv, inseamna ca l-a inclus deja in categoria mijloacelor, atribuindu-i posibilitatea de a contribui la satisfacerea nevoilor lui.

As spune ca obiectele din mediul inconjurator devin bunuri daca si atunci cand oamenii le aprecieaza ca mijloace pentru atingerea scopurilor lor.

Atentie, insa, la principiul natural al subiectivismului. Tu NU STII ca Ana crede ca i se va face rau, ci doar observi ca Ana a ALES sa manance si cea de-a 10-a bucatica de placinta.

Si daca ai avea relatii la Mama Omida, tot nu poti spune ce cred eu despre urmatoarea placita sau urmatoarea propozitie pe care, poate, as mai fi scris-o... :)

posibila sursa a confuziei

 Sursa confuziilor o reprezinta cantonarea in exemplele consumului de bunuri pentru placerea gustului. Da la bere la apa, de la fripturi la prajituri trecand prin variate tipuri de salate, explicarea utilitatii marginale descrescatoare face apel la limitele stomacului uman si subiectivismul gustativ. Asta pentru ca notiunea de "satisfactie asteptata" este limitata nefericit la placerea gustului. De aici si pana la a invoca, eronat, balonarea, lesinul, starea generala proasta generata de consumul excesiv drept utilitate marginala negativa nu mai e decat un pas.

Ca sa nu mai vorbim de arhiinvocatul punct de "satietate". Alergatul, flotarile, trasul de fiare, cititul nu sunt nici pe departe satioase precum o mancare buna. Dimpotriva, in cazul primelor, senzatia de foame indusa te face sa te simti mai degraba hamesit.   

Bun. Daca am lamurit ca insatisfactia sau satisfactia culinar-gustativa ex post nu reprezinta utilitate marginala (deci nici utilitate marginala negativa), atunci cum este daca am anticipa insatisfactia? Daca ne-am reamintit cat de rau ne-a fost ultima data, atunci, pe cale de consecinta, insatisfactia anticipata inseamna utilitate marginala negativa. Desi este un punct de vedere nou, este format pe acelasi vechi rationament: limitarea notiunii de satisfactie la placerea gustului.

 Pentru ca explicatia a fost oferita deja mai sus, ma limitez doar la a da un exemplu. Atunci cand reclamantul afirma in fata judecatorului ca nu da satisfactie pentru solutia oferita in litigiul cu vecinul sau, nu se refera la placerea gustului. Solutia respectiva l-a nemultumit pentru ca nu a contribuit la atingerea scopului urmarit. Poate dorea sa obtina despagubiri mai mari pentru paguba produsa de vecinul sau. 

Sper sa fi ales un exemplu potrivit pentru intelegerea continutului in extenso al notiunii de satisfactie.  

Daca, deja celebra Ana, anticipeaza neplacere si nu vrea asta, atunci nu va consuma acel bun pentru ca actiunea respectiva nu contribuie la atingerea scopului urmarit. Scopul a fost deja atins, fie ca un mar in plus ar putea sa o trimita la spital, fie ca ar putea deveni si mai celebra pentru ca a depasit un nou record la consumul de mere.

Sper, totusi, ca Ana nu sufera de ipohondrie. Fructele din ziua de azi contin tot felul de substante care pot induce boli dintre cele mai nebanuite... 

 

As dori sa va multumesc

As dori sa va multumesc domnule profesor. Chiar aveam o discutie cu un coleg de la facultate care nu vroia nici in ruptul capului sa adimita ca nu poate exista utilitatea marginala negativa. Acum am gasit o modalitate care, sper eu, are sa-l convinga. Si totusi, colegul a luat examenul de microeconomie semestrul trecut.

si de ce sa nu ia?

Adevarul e ca daca nu stia ca Umg nu poate fi negativa nu ar fi putut sa ia examenul de microeconomie, nu Andreea? Vezi ca la microeconomie se invata ca atunci cand Umg=0 , UT e maxima...si ca Umg poate fi<0.

completare la distinctia bunuri-actiuni

Liviu, cred ca Mises o spune cel mai bine "Economia nu se refera la bunuri si servicii; ea se refera la alegerile si actiunile oamenilor". Studierea bunurilor in absenta actiunii umane este cel putin sterila.

Cosmin, multumesc din nou pentru acest articol!

Obiectul de studiu al economiei

Cristina, sunt de acord ca obiectul de studiu al economiei este actiunea umana, insa asta nu ne impiedica sa avem diferite notiuni si concepte cu privire la bunuri si servicii, nevoi, utilitate etc. Studiul bunurilor economice are sens si atunci cand omul nu actioneaza pt ca tot Mises spune ca: " A consuma şi a savura nu sunt mai puţin acţiuni decât a te abţine de la consumul şi savurarea posibile... Fiindcă a nu face nimic şi a sta degeaba sunt şi ele acţiuni, care determină desfăşurarea evenimentelor." Asadar, abtinerea de la consum este si ea tot o forma a actiunii umane. Toate cele bune, Liviu

O alta replica

Cosmin, revin cu o replica. Mai întâi trebuie să precizez că nu trebuie să fiu înrudit cu Mama Omida pentru a şti ce crede Ana în legătură cu cel de-al 10-lea măr sau cum vroiai tu să continuii replica ci este suficient să vă întreb. 

Aşadar, este posibil ca Ana să-mi fi spus, bineînţeles aprioric, că ea crede că cel de-al 10-lea măr îi va aduce o insatisfacţie (o utilitate marginală negativă, cu alte cuvinte) fără ca eu să emit vreo supoziţie în legătură cu evoluţia utilităţii marginale în cazul consumului de mere. La fel cum si poate tu îmi vei spune, la un pahar de vin, ce propoziţie vroiai să adaugi.

Chiar şi tu când ai scris articolul sunt ferm convins că mai întâi ai intrebat-o pe Ana despre scopul său şi nu ai formulat niste ipoteze proprii (afirmai la un moment dat că ea urmăreşte să fie prima care mănâncă 100 de mere, de unde nu stii că era prima care dorea să-şi baloneze burtica?). Şi ca să-i răspund şi lui Marius, eu am susţinut că Ana crede (ex-ante) că cel de-al 101 măr o balonează şi nu că ea constată (ex-post) acest lucru. Pe de altă parte, nici n-am restrăns satisfacţia obţinută în urma unei acţiuni la una culinar-gustativă ci doar m-am folosit şi eu de exemplul colegului meu. Ca urmare posibila sursă a confuziei nu provine din aceste aspecte.

În ceea ce priveşte utilitatea marginală negativă, dacă definim bunurile economice ca fiind doar acele cantităţi dintr-un lucru pe care le folosim la un moment dat (cu alte cuvinte doar primele 100 de mere sunt bunuri economice, iar cel de-al 101 măr nu este un bun economic), atunci teoria conform căreia nu există utilitate marginală negativă este infailibilă. Cred însă că abordarea conform cărei inacţiunea Anei se datorează unei insatisfacţii anticipate este mai bună decât cea conform căreia Ana nu mai acţionează deoarece cel de-al 101 măr nu mai există din punct de vedere economic, deoarece nu este un bun economic.

teoria preferintei demonstrate

Imi pare rau ca sunt nevoit sa curm elanul de a specula despre ce crede Ana sau despre ce spun eu ca as fi scris... :)

Ma tem, Liviu, ca "teoria" pe care doresti sa o acreditezi sufera de o deficienta fundamentala. Ea ignora cateva pietre de temelie pentru orice teorie a actiunii umane. Le voi mentiona punctual, cu referiri la confuziile pe care, cu prisosinta, aceste lipsuri le antreneaza. Iar invatamintele sunt gratis.

1. preferinta demonstrata. Spui, in ultimele comentarii, ca nu e nevoie sa fii Mama Omida pentru a stii ce crede Ana in legatura cu al nu stiu catelea mar. Spui ca e suficient sa o intrebi. Oops! Sa inteleg ca te pregatesti sa iti altoiesti explicatia pe ceea ce declara Ana cu privire la consumul ei de mere? Daca ar fi asa, si declaratiile oamenilor ar sta la baza unei "teorii a comportamentului uman", cred ca nu s-ar putea articula nicio "teorie", ca rationament coerent.

Rothbard insista pe buna dreptate cu "teoria preferintei demonstrate". Ideea de baza a discutiei este aceea ca preferintele oamenilor nu pot fi demonstrate DECAT prin actiuni, nu prin ceea ce acestia declara. Asadar, daca Ana nu consuma si cel de-al 10-lea mar, inseamna ca acest obiect nu intra, in acel moment, in sfera mijloacelor de satisfacere a nevoilor ei.

Si, nu trebuie sa fii "ferm convins ca mai intai am intrebat-o pe Ana despre scopul sau"... :) Putina introspectie nu strica in construirea exemplelor.

2. subiectivismul. Din argumentatiile tale razbate cumva o neglijenta cu privire la principiul subiectivismului. Spui ca Ana nu consuma cel de-al 101-lea mar pentru ca a anticipat o insatisfactie. De unde stii? Il intrebi, din nou, pe complicele empiric deghizat sub numele de Ana?

Eu observ doar ca Ana ALEGE sa manance 100 de mere, apoi se plimba, apoi recita poezii, apoi isi suna prietenii... Si face toate acestea pentru ca ele reprezinta mijloace de satisfacere a nevoilor sale, si atribuie acestora utilitate marginala pozitiva.

Ah, de exemplu, tu observi ca Ana se catara in plop insa NU se catara si in palmier... Ce deduci de aici? Ca Ana atribuie o "insatisfactie anticipata" (adica "utilitate marginala negativa") cataratului in palmier?

Spui, de exemplu, ca daca Ana se opreste la cel de-al 100-lea mar, atunci cel de-al 101-lea are utilitate marginala negativa, caci Ana ii atribuie o "insatisfactie anticipata". Si miroase de la o posta a speculatie. Caci la fel de bine putem spune ca Ana a renuntat la a consuma urmatorul mar pentru ca, desi ii atribuie o "satisfactie", aceasta nu este suficienta. Sau, a anticipat ca nu ii va aduce, in prezent - bold, o satisfactie suficienta si a preferat sa transfere consumul in viitor.

Nu putem stii SIGUR care este motivul pentru care Ana NU mananca cel de-al 101-lea mar, insa stim SIGUR care este motivul pentru care Ana ALEGE sa il manance pe cel de-al 100-lea.

Si tot "teoria preferintei demonstrate" ne scoate din incurcatura. De exemplu, daca dintr-o gramada de mere Ana mananca doar 10 si pe pe restul le abandoneaza, inseamna ca celelalte mere nu fac parte, in contextul respectiv, din sfera mjloacelor ei economice.

Daca Ana, insa, le strange, le transporta, le depoziteaza (actiuni) atunci acestea devin "bunuri viitoare", deci mijloace economice.
Asa ne spune principiul "aproprierii originare" ca obiectele din natura devin bunuri economice.

Cum intreg universul material se imparte in sfera "mijloacelor economice" (bunurile economice care fac obiectul actiunii umane) si sfera obiectelor (care nu pot fi puse in relatie cu actiunea uamana)... inseamna ca putem ajunge la aceeasi concluzie... ca este contradictoriu sa vorbesti, in teoria actiunii umane, despre "utilitate marginala negativa"...

psiho-microeconomie

Felicitari domnilor Cosmin, Iulian, Liviu si tuturor celor care scriu pe acest blog, este remarcabil ca exista astfel de dezbateri. Dupa parerea mea de autodidact (nespecialist in economie) problema utilitatii marginale negative poate fi doar una semantica. Ceea ce conteaza este raspunsul la intrebarea de ce consumam lucruri care nu ne trebuie.

Adica, asa cum spunea dl. Cosmin, e cazul sa avem in vedere componente axiologice (Teoria valorii) si etice. Eu as adauga: si ontologice. Cred ca dezbaterea privind utilitatea marginala a unui bun / serviciu ar trebui sa depaseasca spatiul limitat al teoriei microeconomice. In teoriile phiso-sociale moderne (Habermas) paradigma productivitatii se schimba azi in paradigma comunicarii. Un simplu termen lansat in eter (s-a vorbit la televizor zilele trecute, la o ora de varf despre utilitatea marginala a creditelor bancare) poate avea implicatii uriase in subconstientul colectiv al consumatorului. Am vazut ca din aprilie nu s-a mai scris aici, ceea ce ma intristeaza, deoarece ma obisnuisem cu gustul replicilor Dvs sclipitoare avand in centrul atentiei nu doar merele ca bunuri sau scopuri cat si pe Ana cu deciziile ei. Alegerea, actiunea, iata ce trebuie sa intelegem, mecanismul mainii invizibile se pare ca nu exista asa cum nici cosul zilnic nu mai e la moda ca zicere publica. La chinezi, blidul de orez s-a transformat in televizor pt fiecare familie. De ce scopurile declarate se indeplinesc mai usor decat cele nedeclarate?

Propun o dezbatere interdisciplinara, fara prejudecata "întunecarii realismului economic", care sa aduca in prim plan componenta subiectiva. V-ati intrebat cine decide pentru actiunle noastre? Noi? Cine sunt acesti "noi" ? Nu exista bine si rau decat in masura in care lucrurilor si actiunilor li s-a acordat o semnificatie apriorica. Sa-l citim pe Kant si apoi pe Jung, pe langa Weber si Keynes. Biunivocitatea din fizica cuantica si modelele viului din teoria haosului ar copleta teoria utilitatii marginale. Desigur, sfantul subiectivism, cum v-ati exprimat, fara argumentele logice este ca si cum am functiona doar cu o singura "emisfera" a creierului. Dincolo de mijloace si scopuri, avem nevoie sa intelegem de facem lucrurile pe care le facem, pentru a putea sa ne aliniem unor modele energetice superioare (atractori - din fizica cuantica).

Multumiri pentru oportunitatea de a scrie aici.

teoria actiunii umane

Multumim, d-le Neagu, pentru interes si pentru disponibilitatea de a va alatura dezbaterii noastre. Multe s-au scris si probabil ca se vor mai scrie pe acest subiect al "utilitatii marginale", unul definitoriu pentru orice teorie a acţiunii umane, si accentuez aceasta sfera de analiza pentru a nu valida neaparat inovatiile interdisciplinare inclinate sa completeze abordarea economica prin diverse argumente din psihologie, sociologie, antropologie etc., asa cum sugerati si d-vs fie si numai prin trimiterea pasagera la "subconstientul colectiv al consumatorului". De altfel, pentru Mises, praxeologia este stiinta generala a actiunii umane, iar teoria economica vine doar sa particularizeze aceasta logica generala.

Spun acestea pentru a nu cadea in ispita molipsitoare de a socoti microeconomia ca analiza a persoanei, a comportamentului sau economic, cu implicatia ca macroeconomia nu se mai refera la oameni, ci mai degraba la fenomene economice (dezumanizate).

Va intrebati cine decide pentru actiunile noastre... As completa subiectivismul invocat cu perspectiva individualista indispensabila, cea care face trimitere nu neaparat la "noi", ci la "fiecare dintre noi".... fiecare cu propriul sau model energetic, in termenii d-vs.

cu adevarat incredibil

Nu am reusit inca sa citesc cartea, dar o voi citi cu siguranta.Unul din autori este cel datorita caruia consider ca am intrat la ASE.

Dar din putinul pe care l-am citit aici imi dau seama si realizez cu o oarecare tristete ca niciodata (decat poate prin foarte multa stradanie) nu as putea jongla si eu cu asemenea termeni economici.

Nu pot decat sa fiu mandra ca traiesc intr-un mediu unde stiinta isi are salasul si sa visez ca voi putea stapani si eu, cu o oarecare dezinvoltura, aceste taine care ne sunt peisaj cotidian. Felicitari pt ca sunteti ce foarte putini reusec!

psiho-eco-economie

Multumiri pentru raspuns domnului Marinescu, este o minge ridicata la fileu pentru mine. Ieri, duminica am vazut din nou o emisiune interesanta la televizor, pe care o semnalez aici. La Cristi Tabara se dezbatea o carte, "Romania dupa criza", coordonator Mircea Malita. Invitati, d-l prof Daianu si d-l academician Haiduc. La un moment dat, dansii se intrebau la ce ne foloseste economia daca nu e completata de: stiintele exacte si tehnologie, spunea d-l Haiduc si de interactiunea cu mediul si cu socialul, spunea d-l Daianu. Ce vreau sa spun eu aici e legat si de framantarile dvs, domnule Cosmin. Vorbeati undeva despre ignoranţa autorilor de manuale de profil cu privire la natura a priori a ştiinţei economice, în care legile economice îşi desăvârşesc manifestarea întocmai precum legile imuabile ale fizicii. Daca va refereati la fizica clasica, va semnalez ca exista azi descoperiri (experimentale, nu doar teoretice!) care arata incredibila capacitate a materiei de a fi influentata de constiinta umana. Iar comportamentul particulelor este unul care denota o legatura intrinseca intre ele, ca si cand ar face parte dintr-un intreg. Oare stiinta economica nu poate fi asimilata unei stiinte noi, mai cuprinzatoare, care sa dea raspuns, de exepmlu unor probleme inainte de a apare, si nu doar sa constate ceea ce deja s-a intamplat? Spuneati ca trebuie înţeles faptul că acţiunea umană, respectiv consumul unui bun, nu se manifestă decât dacă fiinţa umană atribuie valori pozitive lucrurilor, care numai astfel devin mijloace (cu valoare economică) utile atingerii scopurilor. Dar vom sti vreodata care este adevarata valoare a unui bun? sau doar la un moment dat, intr-un anumit context si "pentru fiecare dintre noi" cum spuneti dvs? Exista deasemenea studii extraordinar de interesante despre constiinta umana care arata ca valorile si adevarurile se pot calibra, cuantifica. Sunt increzator ca va veni odata clipa cand o mintea rationala si deschisa va face corelarea mult asteptata pentru a intelege mai mult decat dreptul apriorismului legilor universului dar si modul cum se pot ele folosi pentru om. Mi-l veti(re)cita probabil pe Mises, amintindu-mi ca in economie, in sens praxiologic, ceea ce nu este raţional, intra în zbaterea biologică din reflexele involuntare ale fiinţei umane. Dar aici se poate lucra: praxiologia trebuie cumva extinsa si la irational, nu ma intrebati cum, argumentele mele sunt deocamdata intuitive. O alta intrebare: daca oamenii nu obtin, ci anticipeaza utilitate, atunci aceasta se gaseste (aprioric) doar in mintea noastra. Cine a plantat-o acolo?

PS. Menger, cu teoria valorii, teoria banilor etc. m-a inspirat sa scriu un mic articol pe care as dori sa vi-l pot trimite.

metodo-logic

D-le D. Neagu, tare ma bucur sa aud ca unele dintre textele noastre v-au inspirat sa scrieti si, in aceste conditii, nu ne mai ramane decat sa va invitam sa ne trimiteti articolul propus spre publicare (puteti utiliza, pe langa adresa de contact, si marinescu@gmail.com). Sper ca dezbaterea de idei sa fie una cat se poate de fructuoasa, cu atat mai mult daca ajunge sa transceada argumentele intuitive la care faceati referire, care sunt probabil mai mult intuiţii şi mai puţin argumente.

Vreau sa ma refer insa putin la descoperirile prin care avansaţi rasturnarea legilor fizicii. Desi nu stiu cum sa traduc ideea dvs potrivit careia "constiinta umana are capacitatea de a influenţa materia"...  indraznesc sa spun ca aceasta nu ar insemna nici macar bulersarea legilor fizicii, darmite suspendarea acestora. Si nu intentionez, oricum, sa (re)apelez la trimiterile din praxeologia misesiana, caci ar insemna ca ma repet fara folos.

Vrei insa sa spuneti ca materia dobandeste capacitatea de a fi influentata de constiinta umana sau relatia de cauzalitate ar trebui pritocita invers? Si cum ar putea aceasta, ma rog, sa suspende legile universului fizic in care traim? Am putea trece dincolo de "axioma raritatii", asa cum se prezinta aceasta pe pamant? Sau am putea controla curgerea timpului ori chiar ideea de timp? Ne-am putea gasi, fizic vorbind, in mai multe locuri in acelasi timp? Am putea pretinde, asemeni lui Marx, ca pentru a ne civiliza avem nevoie sa abandonam principiul dreptului de proprietate? Si multe as mai putea adauga in aceeasi nota...

Iar daca praxeologia este stiinta actiunii umane iar irationalul este umanul fiziologic despovarat de ideea de scop, atunci cum puteam impaca asemenea contradictii? In proiectarea "actiunii umane" pe profilul brownian de miscare dezordonata a particulelor? Cred ca nici macar intuitiv nu putem despovara fiinta umana de liberul arbitru si de legea universala a cauzalitatii: mijloace - scopuri.

Asteptam cu interes articolul dvs. Toate cele bune!

fizica

Va raspund cat pot de repede enuntand cateva idei care depasesc intr-adevar legile fizicii clasice. Voi mentiona ulterior surse - lecturi, articole etc.

1. Evenimentele nu se intampla cauzal ci biunivoc, timpul nu exista iar realitatea, asa cum o percepem noi este doar o reflexie a unei ordini mai profunde, acunse sau infasurate. Este teoria universului holografic enuntata in urma cu 30 de ani de fizicianul David Bohm si completata de teorii ale campului ulterioare si de descoperiri experimentale. Nu a reusit nimeni pana in prezent sa integreze totul in theory of everything

2. Principiul indeterminismului, al lui Heiselberg - nu poti determina in acelasi timp pozitia si viteza unei particule, ceea ce arata limitarea cunoasterii rationale (postularea existentei unei entitati dincolo de ratiune)

3. Exista experimente care arata ca, in anumite circumstante, nu doar particulele subatomice se comporta dupa acel efect non-local, (par legata intre ele ca un intreg si se supun "asteptatii observatorului") ci chiar moleculele pot scapa de sub imperiul legilor newtoniene, ajungand intr-o stare de interconectare cuantica. Acest lucru sugereaza ca exista acelasi set de reguli si pentru "fizica lucrurilor mari". Lucrurile nu ar mai trebui sa fie vazute ca obiecte separate ci, la fel ca o particula cuantica, ele exista numai in relatie.

Va trimit mane articolul despre bani, abia astept sa va aud parerea.

BANII SI DEZORDINEA

Cand ne nastem, nu avem amintiri intrauterine despre bani. Suntem un fel de ingerasi care nu-si bat capul cu asa zisa utilitate a banilor. Dar asta nu dureaza mult, vine momentul in care incepem sa fim influentati de mediul social in care traim. Circumvolutiunile noastre imaculate sunt scurtcircuitate cu ore de publicitate. Apar primele sinapse ale dorintei de a poseda lucruri. Incepem sa jinduim si, dupa caz sa obtinem, gramezi de “bunuri” pe care le consumam intr-o clipita sau de care ne plictisim instantaneu. Vrem cu aviditate mai mult, mai divers, mai nou… tot felul de simboluri ale bunastarii afisate, etalate si vehiculate in reclame. Acest tip de “educatie” il face pe adultul uman de varsta medie un fel de automat de aruncat bani pe fereastra. Integrat in masinaria consumerista, el reprezinta azi pentru societatea o simpla cifra statistica fara nici o legatura cu sufletul etern sau cu ordinea fireasca a lucrurilor. Sa nu-mi spuna cineva ca banii sunt entitati imuabile si perene. Banii se transforma in lucruri care se transforma in deseuri. Creati initial pentru disciplinarea si ordonarea tranzactiilor, banii sfarsesc prin a mari entropia in civilizatia actuala. Inseamna oare ca homo economicus trebuie sa renunte la bani pentru a ordona viata pe planeta? Unii zic ca da. Nu stiu cat de socialista sau de anticapitalista este aceasta idee, dar un lucru macar va trebui sa sa incercam sa-l facem cu banii si anume sa le recontextualizam semnificatia.

BANII SI INCREDEREA

Eu cred, si sunt multi oameni din tara si din afara ei care imi impartasesc parerea, ca putem rezolva problema printr-un efort colectiv de constientizare a realitatii din spatele aparentei, referitoare la bani. Dincolo de logica clasica, de formule matematice si principii economice trebuie sa dam o sansa stiintei integratoare si inspiratoare de adevar a fizicii particulelor. Doar intelegand infinitul mic poti extrapola intelegerea ta la o vedere de ansamblu. De aici incep demitizarile vechilor conceptii si reformele de gandire. Fizica moderna demonstreaza (nu doar teoretic) ca ipoteza cresterii implacabile a gradului de dezordine este falsa. Ca materia este influentata de constiinta umana. Ca gandul creaza evenimente. Ati avut vreodata intuitia ca o suma de bani nu este doar un numar sec asa cum un om nu este doar un ambalaj fizic? Daca da, veti fi de acord ca fluxul de numerar inseamna prosperitate nu doar la nivel cantitativ. Nu conteaza cate unitati bancare palpezi, conteaza felul cum simti si cum gandesti in raport cu semnificatia profunda a banilor. Premiza si concluzia coincid intr-o biunivocitate cuantica a universului holografic. Inteleptii acestei lumi (si nu ma refer doar la misticii orientali) vibrand pe acelasi palier al intelegerii cu adevarul mai inalt care integreaza atat stiintele cat si religia, sunt unanimi in descrierea unei legi universale a existentei si anume legea atractiei. Conform acestei legi, banii (beneficiile reprezentate de ei) vin la noi atunci cand ii atragem printr-o stare de spirit pe care o transmitem in eter. Paradoxal, aceasta stare a existentei nu are nimic mercantil in ea. Ea contine doar relaxare si incredere neconditionata. Ce se intampla cand primesc bani din salariu, dividende sau dintr-o afacere reusita? Ce simt cand mi-am platit datoriile si am puterea sa decid incotro sa indrept eu acest flux energetic? Ei bine, atunci sunt mai increzator in oameni. Sunt generos si daruiesc, am curaj sa investesc si… surpriza: obtin, doamne, alti bani! Si atunci incep sa vorbesc limba Universului. Capat incredere, fac corelatii, in loc de cauzalitati “vad” simultaneitati, realizez ca nu exista coincidente. Iar pe masura ce inteleg, evoluez.

BANII SI TELEVIZORUL

Daca ne uitam prea des la stirile TV, n-o sa avem incredere. Si n-o sa avem bani, inoculati fiind zilnic cu frica si resentiment. Nu o sa gasim aici energia increderii pe care avem nevoie sa o primim si sa o dam mai departe (daca vrem sa facem bani in loc sa-i pierdem). Drogurile informationale receptate ne transforma creierul intr-un butoi de pulbere al angoaselor trecute, prezente si viitoare. Tensiunile nerezolvate cu oamenii din jurul nostru se inmultesc deoarece uitam sa contrabalansam minusul unor relatii cu semenii nostri reali. Ne incarcam astfel cu datorii (chiar daca acestea nu se vad imediat) mult mai impovaratoare pentru suflet decat datoriile in bani. Stiu ca e mai greu sa ma las de televizor decat de fumat. Am fost informat despre noua denumire peiorativa a imaginii mele domestice: “leguma de canapea”. Sociologul Giovanni Sartori anunta ca sunt homo videns - o noua veriga in lantul evolutiv (sau involutiv) dupa homo sapiens. Termenul folosit in subtitlul cartii sale este “imbecilizarea prin televiziune”. Traiesc viata altora si ma plang ca nu imi ajunge timpul sa o traiesc pe a mea. Evadarea prin “fereastra magica” pare de neinlocuit intr-o lume care a uitat sa mai citeasca sau sa creeze si sa aprecieze arta si cultura perena. Entertainment, trendy, cool. Alienare, dependenta, dezordine si cheltuiala de timp scapata de sub control. Evident, urmeaza si cheltuiala de bani, fara discernamant. Sa nu va inchipuiti ca vreau, prin aceste randuri sa descurajez consumul intr-o perioada de criza. Va asigur ca nici nu ma incearca vreo nostalgie a vremurilor comuniste, devreme ce conduc de 12 ani o afacere care produce bunuri si ofera servicii. Dar cred cu tarie ca tehnologia doar cu scopul de a-ti omora vremea, il costa mult pe omul cu potential productiv. Facand mereu aceleasi lucruri zi de zi, el obtine doar ce a mai obtinut. Imitand de fapt inconstient teorii gata rumegate de altii (unele cu scop manipulativ, altele emise din simpla prostie), el nici nu-si imagineaza macar ca un singur cuvant il poate salva de stress, indoiala si chiar boala sau saracie. Si nu ma refer aici doar la proprietarul de “gospodarie” ci si la omologii mei, potentiali conducatori de IMM-uri. Cu riscul ca discursul public sa fie luate (de unii) in deradere, oamenii au nevoie sa li se repete si sa li se exemplifice la infinit ca in orice esec sau criza exista parti bune, ca nu trebuie sa dea vina pe nimeni pentru lipsa banilor si ca tot sistemul de facut bani se bazeaza pe stari de spirit.

BANII SI VALOAREA

Daca fluxul de numerar se traduce in prosperitate la un nivel calitativ, inseamna, dupa cum am mai spus, ca valoarea reala a banilor nu depinde de quantumul existent la un moment dat intr-un buzunar, cont sau seif. Sa ne inchipuim o gramada mare de bani pe masa ta din bucatarie. Bancnote mari, asezate in teancuri. Sunt ai tai dar, fara sa stii de ce, nu te poti bucura de ei. Ai doar doua posibilitati: sa-i pastrezi sau sa-i dai. Despre ce suma e vorba? Nu conteaza. Oricat ar fi de mare, sigur nu ajung pentru tot ce ai de gand sa faci cu ei. Aceste hartii, daca nu le acorzi o semnificatie profunda, sunt doar maculatura. Poti da un sens banilor prin transformarea lor case, in aur, tablouri sau alte proprietati. Sa ne gandim. Inseamna acestea valoare cu adevarat? Sentimentul de bogatie se erodeaza in timp, oricat de stralucitoare ar fi simbolistica. Casele se devalorizeaza, tablourile ard in incendii, masinile se distrug in accidente iar aurul… aurul e pentru banci, sau guverne. De fapt, oamenii nu iau nimic cu ei cand pleaca din aceasta lume. Nu-mi vorbiti de dorinta nobila de a lasa ceva material in urma! Este doar o acoperire a frustrarii noastre de nu fi in stare sa lasam o zestre spirituala sau macar o amintire frumoasa nelegata de avere si bani. Ceea ce ar trebui sa conteze pentru oameni este de fapt capacitatea de crea valoare in prezent. Puterea si avutia se schimba tot mai rapid dupa legi imprevizibile, iar adevaratul tezaur nu se mai vede la suprafata. Pana la finalul vietii aflam ca banii sunt doar un test prin care am avut ocazia sa ne adaptam cresterea exterioara, evolutiei noastre interioare. Valoarea reala tine prin excelenta de natura noastra umana. Nu suntem lucrurile pe care le detinem, ci actiunile si relatiile noastre. Vrem sa simtim si sa controlam banii, trebuie sa performam cu calm si integritate intre ce primim si ce dam, ramanand pe plus, la un final de etapa. Un plus psihologic, pentru consolidarea propriului caracter. Pentru a ne bucura de libertatea pe care banii o confera acestei vieti. O viata care poate fi traita in spiritul onorabilitatii si al sinergiei fara granite. Sa transformi in zilele noastre banii in valoare inseamna sa-ti aduci aportul la necesitatile omenirii. Si lucrul acesta se intampla! O masa tot mai mare de indivizi constatat ca se elibereaza de sclavia functiei utilitatii atribuite bunurilor, subordonand-o nu unor capricii individuale ci unor structuri si sisteme mai inalte din punct de vedere al eticii general umane. Acesti oameni comunica integru si ferm valoare, constienti in primul rand de ce pot ei sa ofere, inainte de a pretinde. Este directia integrarii in contextul constiintei planetare globale. Valoarea banilor este azi valoarea comunicarii ferme a intentiilor oneste fara compromisuri. Construiesti ceva, trebuie sa construiesti fara deseuri poluante si, in general, fara sa afectezi integritatea viului pe planeta. Iti ajuti semenii, trebuie sa ajuti dezinteresat fiinte care mai tarziu, pot ajuta la randul lor. Aliniat unor astfel de modele de gandire superioare, vei avea acces la o sursa inepuizabila de energie, caci toate fortele Universului te vor ajuta sa ajuti.

BANII SI COMUNICAREA

Vorbim despre capitalism si liberalism, despre stangi sau drepte politice si admiram reusita unor modele economice. De fapt, acele sisteme de succes ale unor tari care au fost ca si noi pana nu demult, au reusit prin comunicare. Paradigma comunicarii inseamna mai mult decat sa convingi omul ca-i vrei binele, inseamna chiar sa-i vrei binele. Nu te poti face inteles nici in fata unui animal de companie, cu atat mai mult in fata unui semen uman, fara o transmitere subiectiva a mesajului. O spune un geniu al stiintelor sociologice, Jurgen Habermas. Autorul “teoriei interesului” sustine si schimbarea de paradigma a acestui secol: de la productivitate si bani, la comunicare si relationare. El pune in prim planul necesitatior omului “interesele de comunicare”. Banii, “sangele economiei” apar astfel intr-o alta lumina, mai degraba ca o manifestare implicita a energiei relatiilor interumane. Intelegem asta intr-o perioada cand, cu arterele economice bolnave, nu ne mai ramane altceva decat sa reconsideram alte aspecte ale existentei decat cele pecuniare. Interventia “medicilor” monetari din afara nu ne poate vindeca pe termen lung. Observam acum ca fericirea personala nu depinde nici de valoarea caselor noastre, nici de frecventa shopping-ului la mall. Incepem sa luam tot mai mult in considerare valoarea intelepciunii si a bunei interactiuni intre suflete, aceste entitati necuantificabile. Lucrurile care conteaza nu pot fi contabilizate, spunea Einstein. Conform ideilor avansate de fizicienii si filozofii noului mileniu, universul este un tot unitar si constient iar oamenii sunt co-participanti la actul creatiei, prin gandurile si starile lor de spirit. Emotiile cumulate ale unei mase mari de oameni pot face minuni sau prapad. Suntem sisteme vii, interconectate care au de oferit valori informational – energetice si emotional - sufletesti inestimabile. Traind si impartasind constant sentimente de bucurie, impacare, maretie, sublim, banii vor apare si ei sub forma unui flux continuu de prosperitate implicita.

Va multumesc

Va multumesc ca ne puneti la dispozitie aceste articole minunate, total diferite fata de manualele clasice de economie care abunda doar in teorie stiintifica, fara o explicatie practica. Oricat de mult as citi aceste articole, nu voi depasi pragul de saturatie si nu ma 'va paste accidentul utilitatii marginale negative'!

Interesant

Imi place cum realizati aceste articole deoarece se bazeaza in mare parte pe logica si este diferit de tot ce am citit pana acum .Acest articol reusteste sa iti capteze intentia si totodata te ajuta sa intelegi anumite concepte. Va multumesc si astept alte articole la fel de interesante si captivante.

oare?

Dacă utilitatea este "satisfacţia pe care o persoană anticipează (speră, doreşte etc.) să o obţină prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic ori prin desfăşurarea unei acţiuni" ce anume ar putea limita cantititatea dorită de un consumator, dacă nu anticiparea unei utilităţi marginale negative?

răspuns pentru Florin

Din câte înţeleg, întrebarea ta este: de ce s-ar opri cineva din a consuma ceva sau din efectuarea unei acţiuni dacă anticipează că aceasta i-ar aduce satisfacţie? Simplu. Orice acţiune presupune un cost ("There's no such thing as a free lunch", cum ar spune anglofonii), iar când anticipăm că satisfacţia pe care am putea să o obţinem de pe urma unei acţiuni este mai mică decât costul pe care ar trebui să îl suportăm, alegem să nu facem acea acţiune. Uite, să-ţi dau un exemplu. Să presupunem că îţi plac jocurile pe calculator, că te joci deja de ceva timp şi că perspectiva de a-ţi petrece seara jucându-te în continuare pe calculator îţi surâde. Dar înainte să începi un joc nou, te sună colegii şi îţi spun: puneţi costumul de baie pe tine, în 15 minute venim să te luăm la piscină! (presupunem că ţi-ai dori să mergi cu ei la piscină). Ai acum de ales între două acţiuni despre care crezi că ţi-ar putea furniza satisfacţie. Cum nu poţi să fii în două locuri în acelaşi timp, va trebui să renunţi la una dintre acţiuni, chiar dacă ţi se pare plăcută: dacă ţi se pare prea costisitor să rămâi singur la tine în cameră jucându-te pe calculator, cât timp colegii tăi se bălăcesc şi stau cu burta la soare, te vei duce să-ţi pui costumul de baie (se poate la fel de bine să alegi să rămâi acasă, că doar preferinţele sunt pur subiective, dar la ceva "util" tot va trebui să renunţi, pentru a putea face altceva care ţi se pare şi mai "util") Sper că ţi-e mai clar acum cum e cu utilitatea :)

Publicaţi un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.