Leonard E. Read (26 sept. 1898 - 14 mai 1983) a fondat FEE (Foundation for Economic Education), primul think-tank libertarian în SUA. „I, Pencil" este cel mai cunoscut eseu al său, publicat în 1958 în revista The Freeman. „Povestea lui Read a devenit o piesă clasică de literatură care, într-un mod succint şi persuasiv, ilustrează atât mâna invizibilă a lui Adam Smith - posibilitatea cooperării fără nicio constrângere - cât şi [...] rolul sistemului preţurilor în comunicarea informaţiilor, care «îi va ajuta pe indivizi să facă lucrurile pe care şi le doresc fără ca cineva să le spună asta»." (Milton Friedman)

Sunt un creion cu mină - creionul obişnuit din lemn cunoscut tuturor copiilor şi oamenilor care ştiu să scrie şi să citească.

Scrisul e atât vocaţia cât şi ocupaţia mea. Asta e tot ce fac.

Te întrebi de ce să scriu un arbore genealogic? Ei bine, ca prim argument, povestea mea e interesantă. Apoi, sunt un mister - mai mult chiar decât un copac sau un apus sau un fulger. Dar, din păcate, ca şi cum aş fi un simplu accident fără trecut, sunt desconsiderat de cei care mă folosesc. Aceasta este una dintre dureroasele greşeli în care omenirea nu poate rezista prea mult fără "dispariţie". Aşa cum a observat înţeleptul G. K. Chesterton: "Dispărem pentru dorinţa de admiraţie, nu pentru dorinţa de minuni."

Eu, creionul, aşa simplu cum par a fi, merit admiraţia şi veneraţia voastră, şi o revendicare am să încerc să fac. De fapt, dacă mă puteţi înţelege - nu, pentru oricine e un lucru prea mare de cerut - dacă puteţi deveni conştienţi de miracolul pe care îl simbolizez, puteţi salva libertatea pe care omenirea o pierde cu atâta tristeţe. Am o lecţie importantă de predat. Şi pot preda această lecţie mai bine decât poate un automobil sau un avion sau o maşină de spălat, asta pentru că - ei bine, pentru că par atât de simplu.

Simplu? Totuşi, nici o persoană de pe faţa pământului nu ştie cum să mă facă. Sună incredibil nu-i aşa? Mai ales când se ştie că se produc in medie un miliard, un miliard şi jumătate din neamul meu în S.U.A. în fiecare an.

Ia-mă şi uită-te la mine. Ce vezi? Nu prea multe - ceva lemn, lac, scrisul tipărit, mina de plombagină, ceva metal şi o radieră.

Nenumăraţi strămoşi

Aşa cum nu poţi urmări arborele tău genealogic prea mult în urmă, aşa este imposibil şi pentru mine să numesc pe toţi strămoşii mei. Aş vrea în schimb să numesc un număr destul de mare încât să vă impresionez cu bogăţia şi complexitatea trecutului meu.

Arborele meu genealogic începe chiar cu un copac, un cedru dintr-un bob simplu care creşte în California de nord şi Oregon. Acum, imaginează-ţi toate ferăstraiele şi camioanele şi frânghia şi nenumăratele echipamente folosite în culegerea şi transportarea butucilor de cedru la linia de încărcare a căii ferate. Gândeşte-te la toţi oamenii şi la nenumăratele meserii care au contribuit la fabricarea lor: ore de minerit, obţinerea oţelului şi transformarea lui în ferăstraie, ciocane, motoare; obţinerea cânepii şi trecerea ei prin toate etapele până la obţinerea frânghiei groase şi rezistente; taberele de defrişări cu păturile şi halele lor neglijente, bucătăria şi obţinerea tuturor felurilor de mâncare. Pentru că mii de oameni de care nu se pomeneşte niciodată au avut o contribuţie în obţinerea acelei ceşti de cafea pe care o beau muncitorii!

Buştenii sunt transportaţi la o moară din San Leandro, California. Poţi să-ţi imaginezi oamenii care construiesc acele maşini şi şosele şi căi ferate şi acei oameni care concep şi construiesc acele sisteme de comunicaţii care le întâlnesc în drumul lor ?

Aceste legiuni sunt printre strămoşii mei.

Să luăm moara din San Leandro. Buştenii de cedru sunt tăiaţi în bucăţi mici, în şipci de dimensiunea unui creion de 5 cm grosime. Aceste bucăţi sunt uscate în cuptoare şi apoi vopsite din acelaşi motiv pentru care femeile se dau cu ruj: oamenii mă preferă colorat şi nu de un alb palid. Şipcile sunt vopsite şi apoi uscate din nou în cuptor. Câtă pricepere există în fabricarea vopselei şi a cuptoarelor, în încălzirea cuptoarelor, în producerea luminii şi a energiei, a curelelor, motoarelor , şi tuturor celorlalte mici instrumente de care este nevoie într-o moară? Măturătorii morii fac parte din arborele meu genealogic? Da, şi din acelaşi arbore fac parte şi oamenii care au turnat ciment pentru digul unei hidrocentrale Pacific Gas & Electric Company, hidrocentrală care alimentează moara din San Leandro!

Nu uita strămoşii de pe întreg teritoriul ţării care au contribuit la transportarea a 60 de camioane de buşteni de la un capăt la celălalt a acesteia. Odată ajunse în fabrică de creioane - 4 000 000 de dolari investiţi în echipament şi clădire, tot acest capital economisit de părinţi de-ai mei - fiecare şipcă este luată şi pe suprafaţa sa o maşinărie complexă sapă opt canale, după care o altă maşină toarnă plumb în fiecare celălalt şanţ, aplică clei şi pune o altă şipcă deasupra - un adevărat sandwich cu plumb. Şapte fraţi şi cu mine suntem tăiaţi mecanic din acest sandwich din lemn lipit.

Mina mea de plumb - care de fapt nu conţine în nici un fel plumb - este una complexă. Grafitul este minat în Ceylon. Să luam aceşti mineri care îşi întocmesc propriile unelte şi muncitorii care fabrică sacii de hârtie în care se transportă minereul, şi cei care leagă sacii şi cei care îi aşează în vapoare şi cei care construiesc vapoarele. Chiar şi oamenii care păzesc farul au ajutat la naşterea mea - şi de asemenea oamenii din port.

Minereul este amestecat cu lut adus din Mississippi, iar în procesul de rafinare este folosit hidroxid de amoniu. Apoi sunt folosite substanţe de umezire cum ar fi seul sulfonat - grăsimi animale tratate cu acid sulfuric. După ce trece prin nenumărate maşini, compoziţia finală ni se înfăţişează sub forma unor nenumărate resturi - asemănător unui cârnat tăiat în bucăţi mici, uscat şi apoi gătit câteva ore bune la 1.850 grade Fahreinheit. Pentru a le spori rezistenţa şi netezimea, minele sunt tratate apoi cu o compoziţie fierbinte care conţine ceară de candelabru din Mexic, ceară de parafină şi grăsimi naturale hidrogenate.

Lemnul meu de cedru primeşte şase straturi de lac. Cunoşti cumva toate substanţele care compun lacul? Te-ai fi gândit vreodată că cultivatorii de arbori de piper şi rafinorii de boabe de piper sunt implicaţi în asta? Ei bine sunt. Până şi procesul prin care se colorează lacul în acea nuanţă frumoasă de galben necesită îndemânarea mai multor persoane decât pot eu să amintesc!

Remarcă eticheta. Acea etichetă e de fapt o placă obţinută prin amestecarea răşinii cu negru de fum la temperaturi ridicate. Cum obţii răşina şi ce e negrul de fum, pentru numele lui Dumnezeu ?

Partea mea din metal - inelul - e alamă. Gândeşte-te la toţi minerii care sapă în mine de zinc şi cupru şi cei care au priceperea de a obţine foi strălucitoare de alamă din aceste bogaţii ale pământului. Acele dungi negre ale inelului meu de alamă sunt din nichel negru. Ce este nichelul şi cum este el aplicat? Ar lua pagini întregi să spun de ce inelul meu nu are nichel negru pe el.

Apoi vine bijuteria coroanei, numită - mai fără eleganţă - „dop", partea pe care omul o foloseşte să şteargă greşelile pe care, folosindu-mă, le face . Un ingredient special realizează ştergerea propriu-zisă. Este un produs de tipul unei radiere obţinut prin reacţia sulfitului de cadmiu cu seminţele de cânepă aduse din provinciile estice olandeze.

Nimeni nu ştie

Mai vrea cineva să-mi contrazică afirmaţia iniţială că nu există nici o persoană pe faţa pământului care să ştie să mă fabrice de unul singur? De fapt, milioane de oameni au avut o contribuţie în "naşterea" mea, dintre care nici unul nu cunoaşte mai mulţi decât o mică parte din ceilalţi. Acum ai putea spune că merg prea departe în a relaţiona un culegător de boabe de cafea din îndepărtata Brazilie cu un cultivator dintr-un punct diametral opus; ai spune că e o abordare extremistă. Eu îmi susţin afirmaţia.

Nu există nici măcar o persoană din toate aceste milioane, incluzând preşedintele fabricii de creioane, care să aducă mai mult de o mică, infinitezimală parte de know-how în fabricarea mea. Din punctul de vedere a know-how-ului singura diferenţă dintre minerul din Ceylon şi tăietorul de lemne din Oregon este tipul de know-how. Nici minerul şi nici tăietorul de lemne nu sunt dispensabili, la fel cum nici chimistul din fabrică şi nici muncitorul din punctele de extracţie a petrolului - parafina fiind un produs derivat al petrolului.

Uite un lucru incredibil: nici muncitorul de pe câmpurile de extracţie a petrolului, nici chimistul, nici minerul din minele de grafit sau lut, nici cei care construiesc vasele sau fabrica trenurile şi camioanele, nici cei care operează maşinile, care îmi zimţuiesc bucăţica de metal, nici preşedintele fabricii de creioane nu realizează singura lor sarcina pentru că mă vor. Fiecare mă vrea mai puţin decât un copil în clasa întâi. Şi într-adevăr, există câţiva din acest număr imens de oameni care nu au văzut niciodată şi nici nu ştiu să folosească un creion. Motivaţia lor este o alta decât cea de a mă produce.

Probabil că e cam aşa: fiecare din aceste milioane vede că poate să realizeze un schimb - bucăţica sa de know-how pentru bunuri şi servicii de care are nevoie sau pe care le vrea. Aş putea, sau aş putea la fel de bine să nu fiu printre aceste produse de care are nevoie.

Nici o cunoaştere supremă

Există un fapt care este încă şi mai surprinzător: absenţa unei cunoştinţe supreme, a unei persoane care să dicteze sau să coordoneze forţat aceste nenumărate acţiuni care duc la obţinerea mea. Nu putem găsi nici o urmă a unei astfel de persoane. În schimb, găsim Mâna Invizibilă la lucru. Aceasta este enigma la care mă refeream mai devreme.

Se spune că „numai Dumnezeu poate face un copac". De ce suntem de acord cu asta? Nu este oare pentru că realizăm că noi înşine nu putem să „facem" unul? Putem spune, de exemplu, că o anumită configuraţie moleculară apare sub forma unui copac. Dar ce minte umană poate vreodată să înregistreze, nu mai spun să coordoneze, schimbările continue ale moleculelor care interacţionează într-un copac? O astfel de faptă eroică este de neimaginat!

Eu, Creionul, sunt o complexă combinaţie de miracole: un copac, zinc, cupru, grafit, şi aşa mai departe. Dar acestor miracole minunate care se manifestă în natura sau alăturat alte articole şi mai extraordinare: configuraţia energiei creatoare a omului - milioane de plusuri de cunoaştere ce interacţionează natural şi spontan ca răspuns a nevoilor şi dorinţele indivizilor şi în absenţa oricărei forme de cunoaştere supremă umană! Cum numai Dumnezeu poate să făurească un copac, atunci numai Dumnezeu poate să mă facă şi pe mine. Un singur om poate să coordoneze aceste milioane de plusuri de cunoaştere care contribuie la obţinerea mea la fel de bine cum poate să pună toate acele molecule împreună şi să facă un copac.

Când am scris: „Dacă poţi să vezi miracolul pe care îl simbolizez, poţi salva libertatea pe care omenirea o pierde cu atâta tristeţe", la asta m-am referit. Pentru că odată ce ai înţeles că aceste plusuri de cunoaştere vor interacţiona în mod natural şi automat şi vor forma tipare creative şi productive ca răspuns a nevoilor şi cererii umane, - aşadar, în absenţa statului sau a oricărei alte forme de cunoaştere supremă coercitivă - atunci ai dobândit ingredientul esenţial a libertăţii: credinţa în oamenii liberi. Libertatea este imposibilă fără credinţă .

O dată ce statul are monopol asupra oricărei activităţi, să luăm, spre exemplu, sistemul poştal, majoritatea indivizilor vor crede că scrisorile nu pot fi livrate de om acţionând în mod liber. Şi motivul este acesta: fiecare în parte recunoaşte că singur nu poate să realizeze acţiunile care implică livrarea unei scrisori. De asemenea recunoaşte că nici un altul nu poate. Iar aceste supoziţii sunt adevărate. Nici un individ nu posedă destul plus de cunoaştere pentru a executa procesul complex de livrare naţională a corespondenţei la fel cum nici unul nu ştie să facă un simplu creion. Acum, în absenţa credinţei în oamenii liberi - în absenţa cunoaşterii faptului că acele mici milioane de plusuri de cunoaştere vor interacţiona în mod natural şi miraculos şi vor coopera astfel încât să satisfacă acea nevoie - individul nu poate decât să ajungă la concluzia greşită că corespondenţa nu poate fi livrată decât de cunoaşterea supremă a statului.

Mărturii din belşug

Dacă eu, Creionul, aş fi singurul obiect care ar putea sta ca mărturie a ceea ce pot oamenii să realizeze beneficiind de libertate de acţiune, atunci cei cu puţină credinţă ar avea o cauză justă. Totuşi, există mărturii din belşug. Sistemul poştal este extraordinar de simplu de comparat, de exemplu, cu producerea unui automobil sau a unui simplu calculator sau a unei combine de grâu sau a unei mori sau a altor zeci de mii de lucruri.

Livrarea? De ce, în această zonă în care individul a fost lăsat liber să încerce, „livrează" cuvântul înconjurul globului în mai puţin de o secundă; „livrează" un lucru vizual şi în mişcare în casa fiecărei persoane chiar în momentul în care se întâmplă; „livrează" 150 de pasageri din Seattle în Baltimore în mai puţin de 4 ore; "livrează" gaz din Texas la propriul aragaz sau cuptor din New York la preţuri incredibil de mici şi fără nici un fel de subvenţie; "livrează" fiecare din cele patru livre de petrol din Golful Persan până la Coasta de Est - ocolind pe jumătate Pământul - cu mai puţini bani decât cere statul pentru a livra o scrisoare de o uncie peste drum!

Acesta este lecţia pe care trebuie să vă învăţ: Lăsaţi toate energiile creatoare libere. Doar învăţaţi societatea să acţioneze în armonie cu această lecţie. Creaţi un mediu instituţional care să îndepărteze toate obstacolele cât mai bine posibil. Permiteţi acestor plusuri de cunoaştere să interacţioneze liber. Aveţi încredere că bărbaţii şi femeile, acţionând liber, vor răspunde Mâinii Invizibile. Această credinţă se va confirma. Eu, Creionul, pe cât de simplu par, ofer miracolul creaţiei mele ca mărturie pentru materializarea acestei credinţe, la fel de material ca şi soarele, ca şi ploaia, ca şi cedrul, ca şi bunul pământ.