SUA sunt în prezent unicul stat de pe glob unde se conservă încă dreptul de proprietate privată asupra subsolului, respectiv unde resursele minerale nu sunt proprietate publică, iar proprietarii de terenuri au încă libertatea de a decide în privinţa utilizării acestora şi de a beneficia financiar de pe urma eventualei lor exploatări. Însă lupta globală tot mai aprigă pentru noi resurse de energie şi combustibil riscă să submineze treptat, până la eventuala dispariţie, această realitate instituţională americană, sub masca promovării şi protejării „interesului public”. Nu vorbim încă despre expropriere pur şi simplu, ci deocamdată doar despre puterea autorităţilor de a îi obliga pe proprietari să accepte, împotriva voinţei lor, instalarea de unităţi de exploatare minerală pe terenurile proprii. Mai mult, în unele astfel de cazuri, refuzul proprietarilor de a-şi da acceptul pentru exploatarea resurselor minerale localizate în subsolul terenurilor lor nu doar că rămâne fără rezultat (proiectele merg înainte, peste capul lor), ci, încă şi mai revoltător, proprietarii îşi pierd şi dreptul de a încasa redevenţe de la companiile care le exploatează proprietăţile.
Când protecţia mediului este o opţiune personală.
Astfel de cazuri, din ce în ce mai numeroase în ultimii ani în SUA, odată cu avântul gazelor de şist şi al tehnologiei fracturării hidraulice, pun într-o nouă lumină problema echilibrului dintre dezvoltarea economică şi protecţia mediului.
Acolo unde există proprietate privată asupra resurselor minerale, nu mai este vorba despre două opţiuni de politică publică decise „de sus” şi aflate în conflict (fiecare din ele susţinută de grupuri distincte de presiune şi lobby), ci despre conflictul dintre interesele autorităţilor de stat, laolaltă cu cele ale companiilor din sectorul energetic, şi opţiunile personale ale deţinătorilor de terenuri bogate în resurse minerale, în exercitarea drepturilor lor de proprietate.
Reuters prezintă povestea unei familii din Arlington, Texas, proprietară asupra unui teren bogat în gaze naturale. Cuplul a primit o propunere de concesionare a terenului din partea companiei Chesapeake Energy Corp, care, dacă ar fi fost acceptată, ar fi însemnat pentru familie venituri lunare de mii de dolari din redevenţe.
Cu toate acestea, cei doi soţi au decis, în cele din urmă, să refuze propunerea, ambii fiind din principiu împotriva exploatărilor prin fracturare hidraulică în zonele urbane. Cu toate acestea, cei de la Chesapeake nu au renunţat şi au reuşit să obţina de la o agenţie de stat din Texas o decizie executorie în urma căreia nu doar că au căpătat dreptul de a fora după gaze pe proprietatea familiei respective împotriva voinţei acesteia, ci şi de a o face pe gratis, fără să le mai plătească soţilor niciun fel de redevenţe.
Legi de comasare forţată a terenurilor.
În mai multe state americane sunt în vigoare legi şi reglementări care permit aşa-numita comasare forţată a terenurilor bogate în resurse minerale exploatabile de către companiile concesionare.
Mai precis, dacă firmele de exploatare reuşesc să demonstreze autorităţilor statului (şi, cel mai adesea, reuşesc) că au căpătat acces, prin concesiune voluntară, la un număr suficient de mare de terenuri alăturate, iar proprietarii care refuză să concesioneze ameninţă, prin refuzul lor, eficienţa economică a proiectului de exploatare, atunci statul are puterea de a îi obliga, practic, pe proprietarii „recalcitranţi”, să concesioneze, în unele cazuri retrăgându-le chiar dreptul de a încasa redevenţe.
În replică, autorităţile susţin că aceste reglementări nu încalcă de fapt drepturile de proprietate ale celor care refuză să concesioneze, ci, dimpotrivă, protejează interesele celorlalţi proprietari, cei dispuşi să concesioneze, pentru ca aceştia să nu fie împiedicaţi să câştige bani din redevenţe ca urmare a refuzului unei minorităţi de proprietari, care, astfel, subminează eficienţa economică a exploatării cu pricina şi îi pun în pericol chiar existenţa.
Voturile se câştigă cu bani.
În Ohio, deşi proprietarii sunt obligaţi să concesioneze, aceştia îşi păstrează dreptul de a încasa redevenţe de la companiile de exploatare. În Texas, lucrurile merg şi mai departe: celor care refuză nu doar că li se instalează pe proprietate unităţi de exploatare în pofida voinţei lor, ci li se şi ia dreptul de a încasa bani pentru asta.
În cele mai multe state americane, şefii agenţiilor statale responsabile cu resursele minerale sunt aleşi în mod democratic de către electorat, nu
numiţi. Ceea ce înseamnă că sunt nevoiţi să-şi facă campanii electorale, care costă.
Potrivit informaţiilor publice citate de Reuters, companiile energetice şi directorii acestora sunt cei mai importanţi sponsori ai candidaţilor la aceste funcţii. De exemplu, anul trecut, cei de la Chesapeake au fost printre cei mai mari donatori pentru realegerea preşedintelui agenţiei din Texas, cu o contribuţie totală de 25.000 de dolari.
Din 2005 până anul trecut, Chesapeake a înaintat agenţiei din Texas nu mai puţin de 1.628 de cereri de comasare forţată de terenuri deţinute de proprietari care nu doreau să concesioneze. Doar 5 dintre acestea au fost refuzate de agenţie în intervalul respectiv.